Prima rundă de negocieri. Profesorul Iohannis a dat meditaţii pentru repetenţii alegerilor

Prima rundă de negocieri. Profesorul Iohannis a dat meditaţii pentru repetenţii alegerilor

Cu ocazia consultărilor cu preşedintele Klaus Iohannis, Traian Băsescu a revenit la Cotroceni, dar în calitatea de lider a unui partid de 5% FOTO Inquam Photo

Consultările de la Cotroceni au fost un concurs între partidele perdante de a-şi revendica şefia Opoziţiei. Numele premierului va fi propus săptămâna viitoare, căci fără PSD şi ALDE – absente din calcul politic - toate discuţiile sunt în van. De cealaltă parte, preşedintele Iohannis a arătat că el impune ritmul negocierilor, în ciuda scorului categoric obţinut de social-democraţi. Deci toată lumea a avut câte ceva de câştigat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Preşedintele Klaus Iohannis a luat pulsul partidelor după alegeri, într-o primă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Nu s-a desprins nicio propunere de premier, dar nu acesta a fost scopul întâlnirii de ieri. În realitate, preşedintele Klaus Iohannis a chemat partidele la discuţii înainte de publicarea rezultatelor finale pentru a arăta că, în ciuda victoriei categorice a PSD-ului în alegeri, el este vioara întâi în negocierile pentru desemnarea noului premier. De partea cealaltă, PSD şi ALDE au refuzat invitaţia preşedintelui tot din calcul politic: chiar şi prin absenţă, au demonstrat că fără ele nu se poate forma noul Guvern. Aşadar, Klaus Iohannis a arătat că are de partea sa Constituţia, în timp ce Liviu Dragnea a arătat că are de partea sa votul popular.

Din aceste contre la distanţă se desprinde următoarea concluzie:dacă PSD se va încăpăţâna să-l susţină pe Liviu Dragnea pentru funcţia de premier, Klaus Iohannis îl va respinge pentru că este condamnat penal, iar dacă şeful statului se va încăpăţână să propună un premier neagreat cu cele două partide, PSD şi ALDE îl vor trânti în Parlament, pentru că au majoritatea. Cel mai probabil, cele două părţi vor ajunge la un consens săptămâna viitoare, la următoarea rundă de negocieri, altfel s-ar declanşa o criză politică surdă din care nimeni nu are de câştigat. „PSD-ului îi spun că această atitudine necooperantă cu preşedintele este nesănătoasă”, a sunat avertismentul lui Klaus Iohannis. Întrebat dacă se aşteaptă ca PSD să participe la viitoarea rundă de negocieri, şeful statului a răspuns: „Evident”. Preşedintele va chema partidele din nou la consultări săptămâna viitoare, după ce în prealabil va convoca Parlamentul. Astfel, în acel moment se va şti exact cine are majoritate.

Test pentru liderul opoziţiei

Dincolo de disputa Iohannis-PSD, discuţiile de la Cotroceni au fost un bun prilej pentru a vedea cine va fi liderul opoziţiei în Parlamentul viitor. S-a remarcat, chiar din prima zi, Traian Băsescu, aflat pentru prima dată la Palatul Cotroceni de partea cealaltă a mesei negocierilor. „Crezi că Băsescu îşi face selfie-uri prin birouri acum?”, au glumit jurnaliştii înainte ca Iohannis să primească delegaţia PMP. Băsescu a aşteptat extrem de relaxat întâlnirea cu şeful statului: a glumit cu Cristian Diaconescu şi cu Robert Turcescu, apoi, când a sosit Iohannis, i-a spus: „Pe vremea mea, invitaţii aveau posibilitatea să doarmă în fotolii. Acum e austeritate nemţească”. Între timp, Administraţia Prezidenţială a schimbat fotoliile de catifea cu scaune mai puţin confortabile.

Băsescu a venit relaxat la consultări şi tot relaxat a plecat.  „Noi nu avem nimic de declarat. Nu vedeţi că sunt pus pe glume?”, a spus liderul PMP, la finalul celor 20 de minute în care a vorbit cu Iohannis. Însă Traian Băsescu nu înseamnă doar comic de situaţie şi de limbaj. Preşedintele PMP pare că s-a aşezat deja pe fotoliul de lider al Opoziţiei. „L-am informat pe domnul preşedinte Iohannis că vom face parte din orice soluţie politică anti-PSD. Noi suntem în opoziţie cu PSD, din motive ideologice şi a modului cum înţeleg ei să gestioneze resursele bugetului: adică în mod populist. Avem trei elemente pentru care ne vom bate ca partid: Parlament de 300 de parlamentari, revenirea la alegrea primarilor din două tururi şi revenirea la alegerea preşedinţilor de CJ prin vot direct”, a spus Traian Băsescu. Întrebat dacă mai crede într-o majoritate de dreapta, liderul PMP a spus: „Dacă se va face o alianţă de dreapta, o voi susţine. Sunt cel mai bun premier pe care l-ar putea avea dreapta. I-am spus-o şi domnului preşedinte”. A încheiat tuşind. „Staţi să-mi treacă răceala, să vedeţi ce conferinţă de presă o să fac”, a mai spus Băsescu, printre uşi. Râsete.

Şi liderul USR, Nicuşor Dan, a vorbit despre lupta împotriva PSD, însă mult mai palid. „Dorim o guvernare onestă, transparentă, pentru binele comun, nu pentru binele personal. Dacă nu e posibil, mergem să facem opoziţie. USR nu va vota un guvern format în jurul PSD, format în jurul lui Liviu Dragnea”, a spus Nicuşor Dan.

FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

PNL s-a dezis de Cioloş

Cât despre PNL, deocamdată nu putem vorbi nici măcar de un lider al partidului, darămite de un lider al Opoziţiei. Delegaţia liberalilor a fost condusă de preşedintele interimar al partidului, Raluca Turcan, secondată de Gheorghe Falcă şi Marian Petrache, baronii de Arad şi Ilfov.

Klaus Iohannis dă mâna cu preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Întrebată dacă a venit cu o propunere de premier, Raluca Turcan a recunoscut că nu e cazul, din moment ce PNL e la 15 procente de PSD. „Nu suntem în situaţia să facem o propunere de premier. Dacă va fi să o facem, vom propune un om implicat”, a spus Turcan, fără a pomeni nimic de Dacian Cioloş, pe care liberalii au mizat în campanie. Numai insistenţele jurnaliştilor au făcut ca Raluca Turcan să spună, în final, că Dacian Cioloş va fi prima opţiune a PNL în eventualitatea în care situaţia o va cere. Însă, foarte probabil, nu o va cere.


Opoziţia, alături de Iohannis, nu de Dragnea

Toţi liderii politici prezenţi ieri la Cotroceni au susţinut că preşedintele Klaus Iohannis n-ar trebui să-l desemneze pe Liviu Drgane apremier, întrucît Legea de organizare a Guvernului interzice unui condamnat penal să fie ministru sau premier. Traian Băsescu, lider PMP: “I-am spus domnului preşedinte că procedează corect când refuză desemnarea unui premier care a fost condamnat”. Nicuşor Dan, lider USR: “Nu e admisibil pentru România ca Guvernul să fie condus de un prim-ministru condamnat penal”. Kelemen Hunor, lider UDMR: “Legea din 2001 (care îi interzice lui Dragnea să fie premier- n.r.) trebuie respectată”.

Citeşte şi:

Consultări la Cotroceni. Iohannis: Aritmetic este posibil să avem un Guvern de dreapta. Premierul trebuie să fie de la o coaliţie care va avea o majoritate

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: