Consultările de la Cotroceni: precedentul Ponta, 2012

„E greu de crezut că Traian Băsescu putea fi bănuit de o grabă binevoitoare de a desemna, în 2012, candidatul USL pentru şefia Executivului.”

Absenţa PSD de la consultările post-electorale de la Cotroceni reprezintă o abatere de la cutuma consolidată în ultimul sfert de secol. Un exemplu elocvent: acum patru ani, Traian Băsescu îl desemna pe Victor Ponta candidat pentru funcţia de prim-ministru cu două zile înainte de întrunirea noului Parlament, în urma întâlnirii avute cu reprezentanţii partidelor.

Conform comunicatului Administraţiei Prezidenţiale de atunci, „Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat vineri, 14 decembrie a.c., Decretul prin care Parlamentul României, ales la data de 9 decembrie 2012, se convoacă în ziua de 19 decembrie 2012”. În ceea ce priveşte consultările în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru al Guvernului României, Preşedinţia informa că acestea „se vor desfăşura în acelaşi timp cu toţi reprezentanţii partidelor politice şi ai minorităţilor naţionale din Parlamentul României, luni, 17 decembrie a.c., la ora 10.00, la Palatul Cotroceni”.

Aşadar, consultările au avut loc cu două zile înaintea primei reuniuni a noului Legislativ şi a alegerii preşedinţilor celor două Camere. Mai mult decât atât, schimbul de opinii din 17 decembrie 2012 a fost urmat de semnarea decretului prezidenţial nr. 890/17.12.2012, prin care „se desemnează domnul Victor-Viorel Ponta în calitate de candidat la funcţia de prim-ministru, pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi listei noului Guvern”.

E greu de crezut că Traian Băsescu putea fi bănuit de o grabă binevoitoare de a desemna candidatul USL pentru şefia Executivului. De asemenea, în 2008, după alegerile din 30 noiembrie, consultările au avut loc în 5 decembrie, iar noul parlament a fost convocat pentru data de 15 decembrie.

În aceste condiţii, e complet neproductivă disputa subită în jurul celor două texte din Constituţie: art. 85, referitor la una din atribuţiile şefului statului - „numirea Guvernului”, conform formulării din legea fundamentală -, respectiv art. 103, privitor la învestitura Guvernului, articol care specifică procedura desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru.

Dezbaterea artificială iscată de absenţa PSD e menită, mai degrabă, să justifice refuzul de a urma logica unei succesiuni fireşti a evenimentelor, pe care PSD a respectat-o de-a lungul întregii sale existenţe de până acum.

În favoarea unei ordini răsturnate a procesului post-electoral (respectiv să se constituie mai întâi Parlamentul şi abia apoi să aibă loc schimbul de opinii cu Preşedintele), PSD invocă, de asemenea, lipsa, deocamdată, a calităţii de partide parlamentare a USR şi PMP. Ţine de o logică evidentă faptul că partidele sunt invitate la consultări în baza calităţii lor de viitoare membre ale noului for legislativ, care va avea atribuţia de a vota următorul Guvern.

Dacă ne aflăm în faţa unui joc în forţă, miza acestuia e dezolantă în comparaţie cu respectarea regulilor scrise şi nescrise ale procesului democratic.

Să sperăm, totuşi, că actorii politici implicaţi în acest proces de transfer de putere vor reuşi, cât mai grabnic, să dovedească maturitatea necesară bunei funcţionări a unei democraţii încă fragile şi înţelepciunea de a nu prăbuşi România într-o criză politică, inevitabil de rău augur pentru coabitarea între puterile statului în anii ce vin.