Preşedintele Băsescu l-a decorat pe Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat din R.Moldova

Preşedintele Băsescu l-a decorat pe Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat din R.Moldova

Traian Băsescu FOTO Eduard Enea

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi, un decret de decorare a lui Vlad Filat, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Republica Moldova, acestuia fiindu-i conferit Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” - în grad de Mare Cruce.

Ştiri pe aceeaşi temă

"Astfel, în semn de înaltă apreciere a întregii activităţi pusă în slujba dezvoltării, pe multiple planuri, a relaţiilor dintre Republica Moldova şi România, pentru abnegaţia cu care a promovat valorile democraţiei şi parcursul european al Republicii Moldova, domnul preşedinte Traian Băsescu a conferit Ordinul Naţional «Serviciul Credincios» - în grad de Mare Cruce domnului Vladimir Filat, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Republica Moldova", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Preşedintele Băsescu a mai semnat marţi un decret de decorare a Mariei Ciobanu, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, şi a lui Iulian Filip, scriitor.

"Astfel, în semn de înaltă preţuire a abnegaţiei şi dăruirii cu care au contribuit la formarea tinerei generaţii din Republica Moldova, pentru implicarea constantă în promovarea limbii române şi valorilor democratice, domnul preşedinte Traian Băsescu a conferit Ordinul Naţional «Serviciul Credincios» - în grad de Ofiţer doamnei Maria Ciobanu, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, şi domnului Iulian Filip, scriitor", precizează Administraţia Prezidenţială.

De asemenea, preşedintele Traian Băsescu a conferit Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" - în grad de Comandor Lui Vasile Grozav, preşedintele postului de radio „Discovery FM” din Republica Moldova, "în semn de înaltă preţuire a abnegaţiei şi devotamentului dovedite în dezvoltarea relaţiilor dintre Republica Moldova şi România, pentru susţinerea şi promovarea constantă a valorilor democratice".

Decorările au fost făcute la propunerea consilierului prezidenţial Anca Ilinoiu, şef al Departamentului Politică Externă al Administraţiei Prezidenţiale, menţionează sursa citată.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările