PD plusează în partida cu PNL - fuziune în şase luni

Conducerea Partidului Democrat a luat o decizie surprinzătoare pentru liberali, propunând ca fuziunea dintre cele două partide să se realizeze până la 15 iulie, iar viitoarea formaţiune să

Conducerea Partidului Democrat a luat o decizie surprinzătoare pentru liberali, propunând ca fuziunea dintre cele două partide să se realizeze până la 15 iulie, iar viitoarea formaţiune să adopte doctrina populară.
"Prin această fuziune vom realiza cel mai important partid politic din România", a declarat preşedintele PD, Emil Boc. Acesta a spus că l-a anunţat telefonic pe preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, despre deciziile adoptate de Biroul Permanent Naţional (BPN) al PD, urmând ca primele discuţii asupra calendarului propus de democraţi să se desfăşoare în cadrul Consiliului Naţional de Conducere al Alianţei D.A. PD doreşte ca, la nivel local, primele dezbateri asupra fuziunii să înceapă în perioada 1 februarie - 31 martie. După aceste dezbateri preliminare ar urma constituirea unor comisii paritare, la nivelul organizaţiilor judeţene, iar în luna mai s-ar înfiinţa comisia centrală de pregătire a congresului de fuziune şi a statutului viitoarei formaţiuni politice. La începutul lui iulie ar trebui ca fuziunea să fie aprobată de structurile PNL şi PD, iar pe 15 iulie ar avea loc congresul de unificare a celor două partide. PD a făcut un pas spre PNL şi a propus ca fuziunea să se facă pe principiul parităţii, renunţându-se la stabilirea ponderii printr-un sondaj de opinie. Un astfel de sondaj - care va fi totuşi realizat în februarie - ar fi favorabil, probabil, democraţilor lui Boc. În schimb, PD nu vrea să renunţe sub nici o formă la doctrina populară. De altfel, vicepreşedintele PD Sorin Frunzăverde a spus că BPN al PD a votat în unanimitate pentru acest calendar de fuziune deoarece prevede păstrarea doctrinei populare şi afilierea la PPE. Frunzăverde a fost unul din cei care, până ieri, s-au opus unificării celor două formaţiuni. În ceea ce priveşte denumirea viitoarei formaţiuni politice, liderul PD, Emil Boc, a spus că aceasta trebuie să păstreze, într-o formă sau alta, denumirile PNL şi PD, pentru a se evita confuziile. Potrivit lui Boc, un exemplu al denumirii viitoarei formaţiuni ar fi "Partidul Dreptate şi Adevăr (PNL-PD)". Ieri, liderii PD au insistat că acest calendar reprezintă doar o propunere şi că sunt deschişi oricăror sugestii din partea PNL.

Anticipatele, motiv pentru fuziune
Preşedintele executiv al PD, Adriean Videanu, a sugerat, ieri, că un motiv pentru care fuziunea PNL-PD ar trebui finalizată cât mai repede este posibila organizare a unor alegeri anticipate în 2007, după integrarea în UE. "După integrare, vin sau nu anticipatele", a spus Videanu atunci când a susţinut necesitatea unei fuziuni în iulie 2006. El a mai spus că, la sfârşitul acestui an, ar putea avea loc alegeri pentru Parlamentul European. Vicepreşedintele PD Sorin Frunzăverde a susţinut că oficialii de la Strasbourg şi Bruxelles nu agreează posibilitatea ca, la alegerile pentru Parlamentul European, să participe pe liste comune o formaţiune liberală şi una populară.

Liberalii nu sunt dispuşi să treacă la creştin-democraţieMinistrul pentru relaţia cu parlamentul, liberalul Bogdan Olteanu, a arătat, ieri, că poziţia PNL privind fuziunea cu PD va fi analizată la 24 februarie, la următoarea şedinţă a Delegaţiei Permanente. "Am luat deja o decizie, conform căreia discuţiile despre eventuala fuziune cu democraţii se vor face la nivelul organizaţiilor judeţene, iar hotărârea se va lua de jos în sus", a spus Olteanu. Întrebat dacă pediştii ar fi trebuit să se consulte cu liberalii înainte de a face public un calendar al fuziunii, liderul PNL a spus că graficul a fost anunţat abia ieri şi că, probabil, marea majoritate a membrilor PD nu ştiau de el. Vicepreşedintele PNL Gheorghe Flutur a întărit afirmaţiile lui Olteanu privind necesitatea consultării filialelor. În plus, Flutur a arătat că doctrina partidului său are o tradiţie de trei secole şi că PNL nu ar trebui să renunţe la ea. Senatorul Puiu Haşotti, vicepreşedinte al PNL, a subliniat că liberalii nu sunt împotriva mariajului cu PD, dar că ei nu pot accepta un termen pentru aceasta din partea "prietenilor". În opinia lui Haşotti, PNL nu va renunţa la doctrina liberală şi nici nu va accepta să se alăture Partidului Popular European.

Tăriceanu: PD a pornit cam tare
Preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, ieri, vizibil iritat, că liderii PD nu au respectat ceea ce s-a convenit în cadrul Alianţei D.A., şi anume ca decizia privind afilierea politică a formaţiunii care va rezulta din fuziunea PNL şi PD să se ia abia la finalul procesului de unificare. "Intenţia ca viitoarea formaţiune să fie inclusă în Partidul Popular European nu va facilita decizia liberalilor în favoarea fuziunii", a spus Tăriceanu înainte de şedinţa conducerii Alianţei PNL-PD. El le-a reproşat democraţilor şi faptul că, anul trecut, deşi se discuta despre fuziune, au acţionat pe cont propriu şi au trecut de la Partidul Socialist European la cel Popular. În plus, potrivit liderului PNL, o decizie privind fuziunea nu poate fi luată fără o consultare a organizaţiilor judeţene. "Mă bucur că, după un an de zile de insistenţe din partea PNL pentru fuziune, PD s-a urnit, dar a pornit cam tare. Pentru că noi am convenit să facem o consultare la baza partidului şi să avem un termen până la 24 februarie, în care organizaţiile judeţene să se pronunţe. Dezbaterea a început, numai că în PNL deciziile se iau şi prin consultarea organizaţiilor. Astfel de decizii nu se pot impune de la centru", a arătat Tăriceanu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


Modifică Setările