La începutul lunii noiembrie 2017, publicam un editorial în Timpul.md, argumentând că mişcarea unionistă ar trebui să se organizeze într-un partid naţionalist românesc nou, în jurul liderului civic George Simion şi al oamenilor de bună calitate cu care se înconjura pe atunci. Un subtitlu din editorialul de acum trei ani suna astfel: „Basarabia e România” poate fi bula electorală din 2020.

Dând cei trei ani pe repede-înainte, acest partid naţionalist nou a fost înfiinţat de George Simion în 2019 sub numele AUR (Alianţa pentru Unirea Românilor) şi a devenit veritabila bulă a scrutinului legislativ din 6 decembrie 2020, sondajele exit-poll cotându-l în jurul pragului electoral de 5%. Şi este de aşteptat ca procentajul partidului să crească mult peste prag la afişarea rezultatelor finale, respectiv după numărarea şi centralizarea voturilor şi din secţiile de vot din afara graniţelor României. Şi aceasta deoarece AUR se bucură de multă popularitate în Diaspora românească, atât în Republica Moldova, cât mai ales în Europa occidentală.

CE ESTE BULA ELECTORALĂ?

Eticheta de „bulă electorală” nu trebuie înţeleasă în cheie peiorativă, căci nu este o judecată de valoare, ci un indice al performanţei electorale ieşite din matrice, indiferent de natura partidelor care se califică pentru acest titlu. Bulele electorale sunt un simptom al tinereţii democraţiei româneşti, al caracterului ei efervescent din patru în patru ani şi cvasi-letargic în restul timpului. În mod ironic, tocmai această letargie tradusă în absenteism a favorizat scorul peste aşteptări al partidului AUR în 2020.

Când prezenţa la vot este foarte scăzută, este important care dintre competitorii electorali deţine cei mai înverşunaţi alegători. Fără a avea un „electorat captiv”, precum PSD sau PNL în unele judeţe, partidul AUR a reuşit să fanatizeze (la propriu) un public suficient de numeros şi să-l mobilizeze la urne. Prezenţa la vot de circa 32% înseamnă că un vot a contat cât trei.

Poate fi descris ca bulă electorală orice competitor electoral care obţine în alegeri un scor mult mai mare, în raport cu ce reuşise anterior (dacă are trecut politic) sau cu resursele investite. Cel mai adesea a fost vorba de partide sau construcţii politice noi, dar nu în mod obligatoriu.

FIECARE RUNDĂ DE ALEGERI ARE CÂTE O BULĂ ELECTORALĂ

Bula electorală a anului politic 2016 a fost USR, care a reuşit să câştige circa 9% din voturile românilor, neavând aproape deloc structuri locale, cu excepţia Capitalei. Cu patru ani înainte bula electorală fusese PPDD, partidul-televiziune al lui Dan Diaconescu, care a obţinut aproximativ 14% din sufragii, în 2012. Pe lângă cele două exemple mai sus amintite, s-ar califica drept bulă electorală PRM şi Corneliu Vadim Tudor la alegerile legislative, respectiv prezidenţiale din anul 2000.

Bulele electorale sunt alimentate de erodarea partidelor mainstream şi de practica votului negativ. Ocazional, şi de capacitatea unor partide ori candidaţi de a galvaniza, printr-un mesaj nou şi o campanie agresivă, un electorat care anterior asista pasiv la alegeri sau care îşi anula intenţionat votul. Consumatorul român are nevoie periodic de produse noi sau de promoţii la cele existente, fie că intră în magazin sau în cabina de vot.

Dacă în cazul produselor de larg consum, ei cumpără pentru a-şi procura emoţii care să-i scoată din plictiseala cotidiană, în cazul ofertelor electorale unii români caută partide care promit să-i vindece de insatisfacţiile sociale de care suferă ori să-i apere de pericole reale sau imaginare. Dezamăgirea faţă de partidele care rulează politicieni cu vechi ştate de plată în administraţia publică a condus pe de-o parte la apatie şi absenteism masiv (68% alegerile legislative din 2020), iar pe de altă parte la spectaculoase bule electorale: PPDD în 2012, USR în 2016 şi AUR în 2020.

Forţând comparaţia, USR PLUS a fost bula electorală a alegerilor parlamentare din 2019, când a obţinut un neverosimil 22%, întrecând unele dintre cele mai optimiste aşteptări. Şi aceasta pentru că a venit cu ceva inedit, anume USR alături de noul partid al lui Dacian Cioloş. Un an şi jumătate mai târziu, alianţa nu mai constituie o noutate şi nici nu mai este atât de prizabilă, după scandalurile publice din jurul unor membri.

BULELE ELECTORALE SUNT SĂNĂTOASE PENTRU DEMOCRAŢIE

Indiferent dacă ne plac sa nu anumite partide care se umflă neaşteptat de spectaculos în procente la unele alegeri, este reconfortant să ştii că nu este musai să ai o infrastructură teritorială bine organizată sau să cheltui foarte multe milioane de euro în campania electorală pentru un scor de până la 15%. Au dovedit-o în acest deceniu PPDD, USR şi acum AUR, prin rezultate electorale mai mult decât onorabile.

Oricât de nepotrivită ar părea alăturarea celor trei partide, toate au reuşit într-un timp scurt de la înfiinţare să devină forţe relevante pe scena politică românească, coagulând sub aceeaşi siglă o oaste de strânsură formată oameni care au început să se cunoască unul cu altul abia din postura de colegi în Parlament.

AUR A „FURAT” ELECTORAT ANTI-SISTEM DE LA USR

Zilele trecute, subsemnatul a publicat o carte virtuală (ebook) despre partidele anti-sistem din Europa şi în mod special din România, cu accent pe USR, care şi-a asumat de la înfiinţare şi până în prezent titulatura de partid anti-sistem. Foarte relevant pentru cazul AUR este declaraţia, consemnată în carte, a uneia dintre persoanele intervievate de autor, liderul civic Alexandru Surcel, potrivit căruia „faptul că un public needucat şi mai credul, precum publicul OTV [al PPDD – n.a.], a putut fi sedus de ideea de anti-sistem, la fel cum, cu alte argumente, un public mai instruit şi mai sofisticat a votat anti-sistemul încarnat de USR, ne arată că există un potenţial anti-sistem care a fost fructificat doar în mică măsură”.

USR a fost votat în 2016 de un electorat foarte eterogen, aşa cum era şi activul de partid la vremea aceea, înaintea epurării celor cu convingeri mai conservatoare sau tradiţionaliste. Un segment însemnat din acel electorat împreună cu o parte dintre membrii excluşi sau marginalizaţi de curentul dominant progresist din USR au migrat în 2020 către AUR, care în propaganda sa electorală şi-a revendicat eticheta de „adevărată forţă anti-sistem”.

În lumina rezultatului alegerilor parlamentare din 6 decembrie, se poate spune că AUR a captat cel puţin o parte din electoratul anti-sistem, respectiv acei oameni cu vederi mai radicale împotriva sistemului politic din România, reprezentat de actualele partide şi de instituţiile politizate. Pe parcursul campaniei electorale şi înaintea acesteia, partidul AUR a blamat in corpore partidele şi clasa politică românească, prezentându-se pe sine în completă antiteză cu acestea, drept opţiune alternativă nouă şi nepătată.

TRANSFORMAREA DINTRE ALEGERILE LOCALE ŞI PARLAMENTARE

Deşi nu o recunoaşte public, AUR este un partid de coronasceptici, din care face parte avocata Diana Şoşoacă, devenită cunoscută în spaţiul public pentru teoriile conspiraţioniste pe care le vehiculează şi pentru opoziţia ei faţă de măsurile de distanţare socială. Însă evoluţia pandemiei a jucat în favoarea partidului lui George Simion. Dacă în primăvară s-ar fi desfăşurat alegeri parlamentare anticipate, aşa cum se pregătea scenariul la Cotroceni, probabil că partidul AUR nu ar fi depăşit scorul lui George Simion ca independent la europarlamentare, de 1%.

În alegerile locale din 27 septembrie, AUR a câştigat primari în doar trei comune şi în oraşul Amara. Scorul candidaţilor săi din Bucureşti a fost modest, iar partidul ca întreg a fost insignifiant la nivel naţional. Şi totuşi, nici două luni şi jumătate mai târziu, AUR devine partid parlamentar, depăşind lejer pragul electoral. Explicaţia constă în faptul că AUR a captat mai bine decât alte partide nemulţumirea faţă de politicile guvernului PNL, în special cele din contextul pandemiei. PSD a pierdut faţă de 2016 mai mult de 10%, iar unii dintre votanţii pe care i-a pierdut au ales AUR în 2020.

Ca lider al unui partid devenit relevant pentru politica naţională literalmente peste noapte, George Simion are de gestionat o sarcină foarte dificilă, aceea de a conduce un partid cu o slabă coeziune internă. Cu siguranţă că nu îi lipsesc unele calităţi de conducător, însă orice îl cunoaşte ştie că el nu este renumit pentru însuşirea de a fi un bun diplomat. Un partid construit din pripă nu este uşor de condus fără diplomaţie, iar când personalitatea colerică a liderului va leza anumite individualităţi şi vedete din AUR, acestea ar putea lua cu uşurinţă calea pribegiei politice, păstrându-şi însă scaunul în Parlament. Bule electorale care se dezintegrează s-au mai văzut.