LIVETEXT Senatorul PNL Florin Cîţu citeşte moţiunea de cenzură în plen. Noile calcule arată că Guvernul poate fi demis

LIVETEXT Senatorul PNL Florin Cîţu citeşte moţiunea de cenzură în plen. Noile calcule arată că Guvernul poate fi demis

O parte din liderii Opoziţiei. FOTO INquam Photis

Moţiunea de cenzură a fost citită azi în plenul reunit al Parlamentului, votul urmând a fi dat joia viitoare. Noile calcule parlamentare arată că Opoziţia va strânge numărul necesar de voturi pentru a demite Guvernul Dăncilă.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE Marcel Ciolacu: Nu ştim nici măcar cine va fi premierul. Să ne spună un program de guvernare, ceva, schiţat. 

UPDATE Senatorul PNL Florin Cîţu citeşte moţiunea de cenzură în plen. „Demiteţi Guvernul Dăncilă şi slavaţi ce se mai poate salva. Orice zi cu Guvernul Dăcilă înseamnă subdezvoltare. Această moţiune ne oferă şansa să reconstruim România din temelii“.

UPDATE Şedinţa de plen este condusă de Marcel Ciolacu şi Teodor Meleşcanu. Sala este aproape goală. Din cei 465 de parlamentari, la deschiderea şedinţei au fost prezenţi 128 şi între timp o parte au mai plecat din sală. 

UPDATE Moţiunea de cenzură e intitulată "Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis de urgenţă!"

***

194 de parlamentari s-au opus miercuri ordinii de zi care prevedea citirea moţiunii de cenzură, iar sâmbătă să fie dat votul.  În schimb doar 181 au fost „pentru”. Rezultatul l-a lăsat fără cuvinte pe preşedintele de şedinţă, care a pus capăt şedinţei şi a cerut o şedinţă de urgenţă a conducerii Parlamentului. A fost semnul că PSD nu mai are majoritate în Parlament. 

„Matematic, PSD, în acest moment, nu are majoritate. Vom vedea dacă opoziţia va avea voturile majoritare de 233 ca să cadă Guvernul”, a declarat sec Marcel Ciolacu, preşedinte al Camerei Deputaţilor. În schimb, secretarul general al PSD, Mihai Fifor, a precizat că 26 de aleşi ai PSD au absentat. Ori, şi cu 26 de aleşi în plus, PSD s-ar fi bazat doar pe 207 voturi.

În schimb, potenţialul de la creştere al Opoziţiei este mult mai mare. La cei 194 de aleşi care au susţinut moţiunea de cenzură pot fi adăugaţi încă opt din partea PNL, majoritatea fiind plecaţi în aceste zile la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Şase deputaţi ai PMP au lipsit, printre aceştia voci importante ca Robert Turcescu şi Petru Movilă, cel mai probabil şi aceştia vor respecta disciplina de partid şi vot vota împotriva Guvernului Dăncilă. 

Şase parlamentari absenţi  a avut şi UDMR la votul de miercuri, în timp ce USR-ul condus în acte de Dan Barna a avut opt absenţi, inclusive pe liderul formaţiunii, care este plecat în aceste zile într-un turneu de promovare pentru candidatura sa la prezidenţiale.

De la Pro România un singur deputat a votat cu PSD, adică Alexandra-Corina Bogaciu, în timp ce ceilalţi au susţinut demersul Opoziţiei. Absenţii Pro România au fost Daniel Constantin, Sorin  Cîmpeanu, Damian Florea, Marius Olteanu, Doru Oprişcan, Adrian Pau, Gabriela Podaşcă şi Varujan Vosganian. Aşadar, Pro România mai putea aduce  încă opt voturi din partea deputaţilor. De la Pro România, ALDE şi PMP ar mai putea veni şi votul a 12 senatori absenţi, ceea ce duce numărul aleşilor din partidele conduse  Ponta, Tăriceanu şi Tomac la 20.

Nu în ultimul rând, voturi în plus ar putea veni şi de la Grupul minorităţilor. Miercuri au votat alături de Opoziţie Iulius Firckzak, Iarco Furic, Ovidiu Ganţ, Ghera Slobodan şi Andi Grosaru, în timp ce doi aleşi au fost alături de PSD. Aşadar, minorităţile mai controlează încă 10 voturi.  

Conform aritmeticii parlamentare a votului de miercuri şi a voturilor pe care le poate strânge Opoziţia doar de la cei absenţi din propriile partide, susţinătorii moţiunii de cenzură ar putea ajunge la 244 de voturi. Mai mult, dacă Opoziţia reuşeşte să mai convingă o parte din cei zece deputaţi ai minorităţilor, parlamentarii anti Guvernul Dăncilă ar ajunge la aproape 250 de voturi.

Ce aleşi au trădat deja PSD

Mai mulţi aleşi ai PSD au votat alături de Opoziţie, dar în acelaşi timp au fost şi social-democraţi care nu şi-au exprimat votul, ceea ce a dus la victoria de moment a Opoziţiei.  Paul Stănescu, Cosmin Preda (liderul senatorilor PSD) şi Viorel Arcaş au fost prezenţi la votul din Parlament, dar nu şi-au exprimat opţiunea. De asemenea, din rândul senatorilor PSD, Iustin Talpoş a votat la fel ca Opoziţia. De la vot au lipsit nume grele ca Eugen Teodorovici şi Ecaterina Andronescu, dar şi fostul ministru Liviu Pop. La Camera Deputaţilor, trei social-democraţi ai PSD au votat la fel ca Opoziţia: Cornel Itu, Emanuel Havrici şi Horia Nasra. De asemenea, s-a abţinut deputatul Andrei Pop.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: