Voi începe cu declaraţia lui Eugen Teodorovici, pentru care Uniunea Europeană ar avea nevoie de o limitare a permisului de muncă la maximum cinci ani în aceeaşi ţară. Cine mai vrea să lucreze în străinătate, după cei cinci ani, ar putea să o facă , dar în altă ţară. Acesta este sensul declaraţiei ministrului român. Din păcate, declaraţia nu sună deloc bine, căci ar putea arăta o crasă necunoaştere a legilor europene, a valorilor şi principiilor Uniunii. Dar, venind de la ministrul Finanţelor Publice, e greu de crezut că acesta nu cunoaşte legislaţia europeană în domeniul liberei circulaţii a cetăţenilor, mărfurilor şi serviciilor (de exemplu, art. 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, art. 20 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene). Cum nici naivitatea nu este o bună explicaţie, înseamnă că declaraţia arată o stare de fapt, arată felul cum miniştrii României (deci, unii dintre primii politicieni ai ţării) se raportează la valori şi principii ale Uniunii: nu le recunosc, adică nu aderă în fiinţa lor intimă la aceste valori. Mai degrabă, ar fi apropiaţi de măsuri nedemocratice, de limitări ale unor drepturi şi libertăţi, iar aceste limitări ar trebui văzute nu strict din punct de vedere economic. Deşi, contextul declaraţiei era (sau cel puţin aşa se voia) unul economic, nu se poate lua o măsură economică prin care să se atingă limitarea unui drept fundamental, cum este cel de liberă circulaţie. Invocarea eliminării deosebirilor economice dintre est şi vest, nord şi sud nu justifică limitarea dreptului de liberă circulaţie a muncitorilor în ţările Uniunii Europene. Orice om dintr-o ţară membră a Uniunii are tot dreptul să circule liber, are dreptul să muncească sau să trăiască în orice ţară doreşte. Desigur, există condiţii şi limitări, căci nimic nu este liber absolut în lume, dar aceste limitări au nevoie să fie prevăzute în tratate sau legi.

Altă provocare vine dinspre Rusia. Ne-am obişnuit deja, de mulţi ani, să vedem în regimul lui Putin un constant pericol la adresa păcii şi securităţii europene şi mondiale. Ne-am obişnuit să vedem cum Rusia devine un actor tot mai agresiv, tot mai belicos, fiind urmată imediat de China, Turcia sau Iran. Aşa se face că recentul conflict dintre Rusia şi Ucraina nu mai miră pe nimeni. Dar, cu toate acestea, ridică mari semne de îngrijorare, căci la cea mai mică inflamare, pericolul unui război nuclear devine iminent. Faptul că Ucraina a declarat deja legea marţială arată că situaţia este mai gravă decât ar putea arăta la o privire superficială.

Pe de altă parte, situaţia din Ucraina trebuie văzută şi în alt context, cel al alegerilor prezidenţiale din luna martie 2019. Starea actuală de conflict întăreşte poziţia preşedintelui Poroşenko, mai ales că acesta începea să fie depăşit de Iulia Timoşenko. Cel puţin o lună de acum înainte, chiar dacă nici un soldat rus nu va intra pe teritoriul Ucrainei, preşedintele Poroşenko va putea recupera din handicap. Provocarea este ce se va întâmpla după încetarea legii marţiale. Pesemne că dacă avansul preşedinteleui va fi substanţial, el nu va fi îndemnat la acţiuni belicoase din motive electorale. În schimb, dacă Timoşenko va conduce în sondaje şi peste o lună, situaţia ar putea să fie inflată, mai mult sau mai puţin artificial, de către tabăra lui Poroşenko.

Recentele provocări vor putea fi depăşite numai şi numai prin unitatea şi identitatea europeană.

Vedem cum noi provocări apar astfel la adresa Uniunii Europene. Deja Rusia şi China au pus stăpânire pe o mare parte din piaţa mondială, iar pe continentul american SUA şi Canada fac la fel în uriaşul lor continent. Nu este deci de neluat în seamă piaţa africană, şi tocmai asta este (şi trebuie să fie) interesul Uniunii în perioada următoare. Provocările economice, sociale şi politice generate de Rusia şi China pe de o parte, şi SUA (din administraţia Trump) pe de altă parte, trebuie să ne conducă la o întărire a colaborării economice, sociale şi politice cu Africa.

Dincolo de aspectele economice, aş vrea să subliniez cu tărie un alt aspect, după mine la fel de important. Am în vedere latura culturală, ideile, spiritul care fac din Europa o speranţă şi un ideal de viaţă pentru mulţi oameni de pe Terra. Europa este leagănul civilizaţiei, nu degeaba este numită „bătrânul continent“, deşi, desigur, Africa, este cel mai vechi continent din punctul de vedere al apariţiei speciei umane. Europa înseamnă Socrate, Platon, Aristotel, înseamnă Augustin şi Toma d'Aquino, după cum înseamnă şi Descartes, Leibniz şi Kant. Acest spirit cultural s-a difuzat în ultimele două milenii peste tot în lume, şi toţi elevii şi studenţii, de pe toate continentele învăţă despre ideilor acestor mari oameni. Europa este un exportator de idei şi de spirit, şi reuşeşte mai mult ca orice alt continet să-şi pună amprenta pe celelalte continente.

Noica vorbea foarte frumos despre modelul cultural european. Acesta are o schemă (unu-multiplu) care îşi pune amprenta pe modelul cultural pe care îl exportă. Nu ne vom mira să vedem că Europa a devenit în ultimii ani un fel de El Dorado al culturii şi ideilor, aşa cum, cu un secol în urmă, era cazul Americii cu goana după aur (şi libertate, desigur).

Închei prin a arăta că (şi) recentele provocări vor putea fi depăşite numai şi numai prin unitatea şi identitatea europeană, adică numai prin punerea valorilor, principiilor, ideilor şi spiritului european la baza întregii strategii pentru rezolvarea acestor provocări.