Nu reuşesc să scape de clientela politică a PSD, care le pune beţe în roate la obţinerea avizelor necesare reorganizării ministerelor prin HG-uri. Şi fără aceste HG-uri nu pot fi daţi afară. Un cerc vicios, pe care premierul Orban nu este în stare să-l spargă.

Exemplul ministerului Educaţiei

Iată structura actuală a ministerului Educaţiei, după care voi prezenta şi rezultatele activităţii ministerului şi a instituţiilor subordonate. Conform proiectului de HG, ministerul Educaţiei ar urma să aibă un număr de 770 de posturi,  exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului. Adică binişor peste 800 de posturi. Mai mult decât fostele ministere ale Educaţiei şi Cercetării, unite acum.

1. Biroul de comunicare

2. Direcţia Generală Management Strategic şi Politici Publice

3. Direcţia Generală Inspecţie şi Control

4. Direcţia Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiei

5. Direcţia Generală Învăţământ Universitar

6. Direcţia Generală Educaţie Timpurie, Învăţământ Primar şi Gimnazial

7. Direcţia Generală Învăţământ Secundar Superior şi Educaţie Permanentă

8. Direcţia Generală Economică

9. Direcţia Generală Relaţii Internaţionale şi Afaceri Europene

10. Direcţia Generală Juridic

11. Direcţia Generală Minorităţi şi Relaţia cu Parlamentul

12.   Direcţia Generală Infrastructură

13. Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman (OI POCU)

14. Unitatea de Management a Proiectelor cu Finanţare Externã

15. Unitatea de Management a Proiectelor pentru Modernizarea Reţelei Şcolare şi Universitare

16. Unitatea de Implementare a Proiectelor Finanţate din Fonduri Structurale    

Există multe alte instituţii subordonate ministerului, iată o parte din ele, pentru a nu ocupa tot spaţiul articolului:

  1. Unitatea pentru Finanţarea Învăţământului Preuniversitar
  2. Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior şi a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI)
  3. Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP)
  4. Agenţia de Credite şi Burse de Studii (ACBS)
  5. Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP)
  6. Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE)
  7. Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic (CNDIPT)
  8. Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei (ISE)
  9. Institutul Limbii Române (ILR)
  10. Inspectorate şcolare judeţene şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti - servicii publice deconcentrate ale Ministerului Educaţiei Naţionale în a căror subordine funcţionează unităţi conexe, unităţi pentru activitatea extraşcolară şi cluburi sportive şcolare
  11. Comisia Naţională a României pentru UNESCO
  12. Centrul de Cercetări Biologice din Jibou
  13. Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar (FSSU)
  14. Centrul pentru Formare Continuă în Limba Germană
  15. Centrul pentru Formare Continuă în Limba Maghiară
  16.  Secretariatul Naţional Român al Reţelei Universităţilor de la Marea Neagră

Avem aici mii de salariaţi. Nu cred că ştie cineva numărul exact. Măcar de-ar fi muncit cu folos, pe banii noştri, ai contribuabililor.

Iată rezultatele a 30 de ani de activitate a miilor de salariaţi.

  1. România este pe ultimul loc în Europa la testele PISA;
  2. În World University Rankings QS, România este prezentă în Top 1000 doar  cu Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi Universitatea din Bucureşti, ambele ocupând un loc în categoria 801+;
  3. 44% dintre elevii de 15 ani sunt analfabeţi funcţionali;
  4. 47% dintre absolvenţii de gimnaziu nu iau 5 la matematică la Evaluarea Naţională pentru că nu ştiu cele patru operaţii aritmetice;
  5. Un milion de elevi au făcut liceul degeaba, în ultimii 15 ani. N-au luat Bacalaureatul sau nu s-au înscris la acest examen;
  6. Zeci de licee funcţionează în continuare cu zero promovare la Bacalaureat;
  7. Avem 18-20% abandon şcolar, iar la trecerea de la clasa a VIII-a la liceu abandonul este de 27%;
  8. Populaţia şcolară a scăzut în ultimii 15 ani cu 1,2 milioane elevi;
  9. 200.000 de elevi sunt trecuţi în scripte şi cataloage, fără să vină la şcoală;
  10. Doar 20% dintre elevi sunt la Şcoala Profesională, în timp ce în Germania sunt 70%;
  11. Nu există suficiente trasee educaţionale, pentru ca şcoala să se plieze pe nevoile, cerinţele, aptitudinile elevilor. Şcoala se comportă ca un malaxor, în care intră toţi elevii şi scapă cine poate;
  12. Nu există Orientare Şcolară şi Profesională de calitate, care să îndrume elevii pe traseele educaţionale potrivite cu personalitatea lor.


Presupun că şi în alte ministere situaţia este cam aceeaşi.

 Nu există alternativă la reducerea numărului bugetarilor, pentru că bugetul nu are bani pentru toţi

Realist vorbind, bugetul pe 2020 nu are cum să suporte 1,2 milioane de bugetari. Proiectat cu o creştere a veniturilor de 10%, exagerată şi aceasta, legile de creştere a pensiilor şi salariilor bugetarilor sufocă din start bugetul, nu mai vorbim de investiţii în infrastructură atât de necesare.

În 2004 aveam 850.000 de bugetari, Tăriceanu a urcat numărul lor la 1,4 milioane în 2008, Emil Boc l-a redus la 1,2 milioane. După explozia aplicaţiilor informatice,  România n-ar avea nevoie de mai mult de 650.000 de bugetari. În plus, computerele nu mint, nu fură, nu chiulesc şi nu cer şpagă.

Ce-ar însemna o reducere cu 500.000 a numărului bugetarilor? La un venit net, mediu, de 4000 lei/lună, am avea o economie de 2 miliarde de lei pe lună, 24 miliarde de lei pe an, iar dacă adăugăm alte avantaje precum bonuri de masă, vouchere de concedii, etc, ajungem la 30 de miliarde de lei pe an, aproape 7 miliarde de euro.

Sigur, oamenii nu pot fi aruncaţi în stradă, au şi familii. Dar în privat sunt libere circa un milion de locuri de muncă, suficiente să-i absoarbă pe toţi.

De la ajutoarele sociale necuvenite, pentru că beneficiarii lor sunt apţi de muncă, s-ar mai putea aduna 3 miliarde de euro, şi iată de unde poate lua statul 10 miliarde euro, atât de necesari în modernizarea infrastructurii.

Calcule electoraliste

Guvernul Orban şi PNL se gândesc şi la viitoarele alegeri, cum este şi normal. PSD a fost votat la ultimele alegeri prezidenţiale de 3,2 milioane alegători, adică bazinul tradiţional format din bugetari şi familiile lor. Nu şi de pensionari, care s-au considerat păcăliţi de guvernele PSD, prin pasarea măririlor de pensii la alte guverne, pentru că ei nu aveau bani. În plus, inflaţia inevitabilă în astfel de situaţii le-a ros considerabil puterea de cumpărare. Iar mulţi pensionari sunt inteligenţi şi cultivaţi, înţeleg constrângerile echilibrelor bugetare şi macroeconomice. Aşa încât votanţii PSD rămân doar cei 3,2 milioane, formate din bugetari şi familiile lor.

Împrumuturile externe nu pot rezolva, la nesfârşit, situaţia precară a bugetului de stat

Avem experienţa anilor 2009-2010. Acum suntem exact în situaţia de la începutul lui 2009. Nu s-au luat măsuri de redresare a echilibrelor bugetare pentru că urmau alegeri prezidenţiale, iar în 2010 a venit scadenţa. Creditorii ne acordau împrumuturi la trei luni, cu dobânzi de 8-9%,  pentru că ştiau că nu avem de unde să le returnăm. Riscăm să intrăm în aceeaşi spirală, după exemplul Greciei şi a altor ţări. Ne putem trezi şi acum în aceeaşi situaţie, nemai punând la socoteală o posibilă criză economică mondială. Costul electoral pentru o posibilă astfel de situaţie ar fi infinit mai mare, decât o reducere consistentă a aparatului birocratic bugetar acum.

Va înţelege guvernul Orban aceste realităţi? Vom vedea!

La mulţi ani şi multă înţelepciune!