Iată câteva declaraţii, pe facebook sau în ocazii publice.

„În ultima perioadă însă, când asupra lui Victor politica a adunat nori grei, prietenul meu a început să dea semne de răceală. Sunt convins că presiunea în care a lucrat în ultima vreme l-a făcut să-şi piardă calmul şi echilibrul, iar acest nepreţuit prieten al meu mi-a creat impresia că, dintr-o dată, ne-am răcit.

Pentru că tânărul meu prieten a făcut câteva gesturi anapoda, pentru că a părăsit o vreme toate aceste reguli ale prieteniei, m-am grăbit să-i fac reproşuri în public.”

Oricum, pentru faptul a susţinut-o pe Rovana Plumb şi nu pe el, pentru şefia PSD, Ponta a devenit inamicul lui Dragnea. Că aşa e în politică, totul se plăteşte. Şi datoriile imense pe care le are PSD, faptul că Ponta n-a mai atras sponsori şi nu a  mai ţinut legătura cu teritoriul, sunt tot atâtea cuie în coşciugul politic al lui Ponta.

Liviu Dragnea a înţeles că la PSD funcţionează sindromul „tătucului”. Fără un tătuc, Iliescu, Năstase, Geoana, Ponta, PSD pur şi simplu nu mai funcţionează, reflexe rămase din moştenirea PCR. De aceea îşi ia tot mai multe atribuţii, inclusiv aceea de a controla guvernul, prin demolarea imaginii lui Victor Ponta.

Este fascinant cum Ponta şi Dragnea se gratulează cu declaraţii de iubire, dar îşi trimit săgeţi otrăvite de câte ori au ocazia. Este notoriu şi faptul că PSD îşi devorează  conducătorii perdanţi, astfel încât soarta lui Ponta a fost pecetluită pe 16 noiembrie seara, când a pierdut alegerile prezidenţiale la o diferenţă ruşinoasă. Rămâne interesul de a avea guvernarea, şi acesta în diminuare, pentru că DNA stă cu ochii şi urechile pe cei conectaţi la buget, şi prea multe sanse să scape nu  au.

Episodul Ordonanţei privind mărirea salariilor demnitarilor este şi el relevant. În ciuda vinului rece băut cu Oprea, Dragnea ameninţă acum că Ordonanţa cu pricina va fi respinsă în Parlament, pentru că nimeni nu şi-o asumă. Victor Ponta s-a sucit de trei ori, întâi a declarat c-o va retrage, pe urmă că nu vrea să-l supere pe Oprea, pe urmă şi-a cedat surplusul de bani unei echipe de baschet, să nu fie părtaş la ceva cu care n-a fost de acord.

„Gesturi anapoda”, şi-a pierdut „calmul şi echilibrul”, îl taxează Liviu Dragnea pe Victor Ponta.

Dragnea a chemat guvernul la ordine, să dea raportul la partid înaintea promovării Ordonanţei cu pricina. Adică să ştie toată lumea unde se dă ora exactă în România, la PSD, nu la guvern!

Liviu Dragnea vrea să colaboreze cu adversarii lui Ponta: cu preşedintele Iohannis, cu PNL, inclusiv în controversata poveste a Codului Fiscal,  cu alte forţe politice sau ale societăţii civile.

Ce-i drept, aici se întâlneşte cu Gabriel Oprea, care în numele interesului naţional ar negocia şi cu Aghiuţă! Şi care a declarat că-l va susţine pe Victor Ponta şi numai pe el. Adică şi-a asigurat marja de manevră de virare în orice direcţie a scenei politice. Şi Victor Ponta a înţeles foarte bine încotro bate vântul, atât în PSD, pentru că nu a  reuşit să-i facă scăpaţi pe baroni de braţul justiţiei, în UE şi America, care l-au izolat total, la Cotroceni, unde nu mai are intrare.

De aceea face o încercare disperată de a resuscita spiritul antibăsist, ignorând faptul că Băsescu nu mai este la putere. Şi o face ca un om aflat la disperare, delirând, asemuind regimul Băsescu cu regimul communist. Plecările frecvenţe din ţară ale lui Victor Ponta, demonstrează şi ele că nu-l mai trage aţa să stea lângă camarazii de până mai ieri. Dimpotrivă, inventează tot felul de pretexte pentru a sta departe de ei.

În aceste condiţii, demisia lui Ponta din fruntea guvernului, după eşecurile înregistrate (referendumul din 2012, alegerile prezidenţiale, urmărirea penală, izolarea pe plan internaţional, ruptura cu preşedintele Iohannis), ţine doar de găsirea unui moment în care să nu pară că îşi trădează alegătorii.

Se va ivi şi acesta, iar explicaţia demisiei va fi ceva în sensul că nu este lăsat să-şi facă treaba.

Şi cine vine în locul său?

Aici e aici.

PSD-ul nu are un înlocuitor valabil pentru Ponta, mai ales în an preelectoral. Dragnea a şi declarat că „PSD nu va rămâne la guvernare în orice condiţii”.

Pe urmă, Dragnea, vulpe bătrână în ale politicii, ştie că după o erodare de 3 ani la guvernare, să te găsească alegerile din 2016 tot la guvernare, înseamnă să mergi la eşec garantat.

Este mult mai bine pentru PSD să stea un an în opoziţie, cu toate tunurile pe viitorul guvern PNL, care nici nu va putea onora toate măririle de venituri promise cu atâta largheţe de PSD, care şi-a propus să le promită doar, nu şi să le plătească. Că nu are de unde.

Cum PNL intuieşte cursa care i se întinde, va refuza guvernarea, si vom avea, probabil, un guvern condus de un technocrat, după modelul Mugur Isărescu din anul 2000.

Asta în cazul în care se va găsi un  inconştient să-şi pună pielea la bătaie.

În orice situaţie, instabilitatea politică nu are ce foloase să ne aducă, ba dimpotrivă, va aduce României doar daune.

Numai că acest argument nu prea are loc în capul politicienilor de azi.