De la euforia de acum cîteva luni, deja atmosfera în jurul marelui pact se strică. Problema de fond e că UE şi-a asumat o retorică şi nişte obiective politice pentru care nu are nici banii, nici mijloacele şi nici legitimitatea politică să le livreze. La Bruxelles a bîntuit un entuziasm verde care pare să fi ameţit minţile politicienilor. Nu, nu este nimic greşit să îţi doreşti să elimini combustibilii fosili sau să elimini gazele de seră, dar este periculos să te laşi dus de valul ecologist fără să te gîndeşti cum poţi livra.
 
Greta s-a coborît ca să îi certe tocmai pe cei care au promis revoluţia verde. „Această lege a climei reprezintă o predare (...). Obiectivele dumneavoastră îndepărtate nu vor însemna nimic dacă emisiile mari vor continua în ritmul de astăzi, chiar şi pentru doar cîţiva ani“, zice o scrisoare trimisă de ea spre Comisie şi PE. Are dreptate din perspectiva sa. PE a declarat că trăim o urgenţă climatică (rezoluţie adoptată, la care m-am abţinut). Dacă e urgenţă climatică, atunci de ce să o dregi abia în 2050?

În general, luaţi un sfat de la un politician efemer, că nu cred să mă apuce pensia din meseria asta: priviţi sceptic orice chestie propusă de politicieni care promit că livrează ceva după ce se termină mandatul lor.
Pe de altă parte, vin băieţii ăia cu veste galbene. Nu sînt la fel de adorabili precum Greta, dar şi ei sînt nervoşi şi hotărîţi. Cum îndrăzniţi să ne puneţi taxe?
    
Deci Greta are dreptate să îi facă albie de porci dacă au stabilit că e urgenţă climatică, dar avem ţinte mai încolo. Da, ştiu că Green Deal modifică ţintele şi vrea să intrăm pe o cale de decarbonificare mai rapidă decît cea de pînă acum. Dar exact acesta este punctul principal al argumentaţiei mele: nu poţi să ţopăi retoric cînd îţi convine pentru imagine şi apoi să devii realist şi aşezat cînd e vorba de soluţii şi bugete. E normal ca Greta să fie supărată că nu se întîmplă mîine, doar au ridicat aşteptările prin retorica Green Deal.
 
Pe de altă parte, vin băieţii ăia cu veste galbene. Nu sînt la fel de adorabili precum Greta, dar şi ei sînt nervoşi şi hotărîţi. Cum îndrăzniţi să ne puneţi taxe? S-au ridicat contra taxei pe combustibili propusă de guvernul francez. Şi au reuşit să o omoare, guvernul a renunţat la ea. Acum vine Comisia Europeană şi propune… taxe noi pe combustibili. Pam-pam. România tocmai a renunţat, prin guvernul PNL, la o taxă pusă de guvernul PSD. Aşadar, cînd Comisia propune directiva, o discutăm şi o adoptăm. (Cine are curaj să se opună? Că vin Greta şi Greenpeace şi te „educă“ de te ia mama naibii – şi ăştia care chiar plănuiesc să iasă la pensie din politică, chiar nu au chef de aşa ceva.) Urmarea: guvernul francez le va spune francezilor că UE le-a pus o taxă pe combustibili, la fel guvernul român românilor. Şi uite aşa creşte euroscepticismul alimentat de Green Deal.
 
Jerzy Buzek anticipa dilema pe care Green Deal o propune Europei: „Pe de o parte sînt oamenii care o susţin pe Greta Thurnberg, iar de cealaltă parte sînt «vestele galbene». Trebuie să facem politici care să-i mulţumească şi pe unii, şi pe alţii“. Aici e buba. Că nu se poate.
 
Consiliul European tocmai a eşuat în a se înţelege asupra bugetului multianual. Statele nordice nu sînt de acord cu o creştere a bugetului care să compenseze măcar ieşirea britanicilor. În ceea ce priveşte Green Deal, sînt unele state care împing spre ţinte şi mai drastice. Care state? Alea nordice. Deci ele împing ca UE să impună ţinte dure privind emisiile. Dar UE să nu aibă bani la dispoziţie. Marele Green Deal înseamnă în acest moment, în mod concret: propuneri de taxe pe combustibili, ţinte dure de transformare a economiilor care se întîmplă după ce actualii decidenţi nu vor mai fi în funcţii, foarte puţini bani comparativ cu obiectivele, restricţii pe proiecte deja începute sau deja aprobate (exemplu: investiţiile în gaze ca soluţie de tranziţie), o presupusă taxă pentru produsele extracomunitare. Şi foarte foarte multă vorbărie, agitaţie şi semnalare de virtute verde.
 
Pentru statele din Est, care nu aveau pe agenda publică proprie obiectivele green foarte sus, asta înseamnă că vom primi obligaţii mai multe şi bani foarte puţini în plus sau deloc, iar banii pe care i-am fi primit oricum vin cu condiţionări suplimentare.
 
Deja este agitaţie prin toate ministerele de la noi, urmează raportări şi strategii. Destul de fictive, de altfel. România este unul dintre statele acelea membre UE care sînt puse în situaţia să renunţe la maşină cînd ele abia îşi construiau autostradă şi nici măcar n-au apucat să dea o tură, să vadă cum e să mergi pe ea. Descoperirile de gaze din Marea Neagră, puse în pericol pînă acum de prostia fudulă a PSD, sînt din nou puse sub semnul întrebării. De ce ar investi cineva mulţi bani într-o industrie care trebuie să dispară? Pînă acum, era subînţeles că singura şansă a României de a reduce emisiile de carbon e să reducă cărbunele şi să treacă pe gaze, care poluează mai puţin. Adică ce a făcut Marea Britanie în anii ’80-’90, cînd a cotit spre gaze după ce a descoperit zăcăminte în Marea Nordului ca să scape de cărbune şi, odată cu el, de nesuferitele sindicate ale minerilor care dădeau bătăi de cap guvernului. Sau ce a făcut Germania pînă acum, compensînd prin gaze şi regenerabile renunţarea la nuclear.
 
Green Deal şi deci UE au o problemă de narativ: bani puţini, dar ambiţii mari = egal restricţii şi taxe. Aş fi vrut să începem cu taxa aceea externă pe carbon. Adică chinezii, indienii, americanii care vor să intre pe enorma piaţă europeană să plătească pentru poluarea produsă. Abia asta e o idee realistă – altfel, dacă UE emite 10% din gazele care produc schimbarea climatică, Green Deal-ul nu va salva planeta, oricît de mult ar schingiui economiile europene. China are în construcţie centrale pe cărbune cît toată capacitatea curentă din UE. Capacităţi pe cărbune în curs de construcţie în China = 148 GW. Capacitate curentă pe cărbune în UE = 149 GW. Sau, ca să vorbim în număr de termocentrale: UE are 149 cu totul, China are 987 funcţionale şi încă 121 în construcţie. Da, aţi citit bine: dacă UE îşi închide toate termocentralele pe cărbune, emisiile din cărbune rămîn la fel doar cu termocentralele noi aflate în construcţie în China. Taxa asta pe produsele extra-europene are potenţial de a aduce bani care pot fi folosiţi pentru adaptare climatică. Dar toată povestea a început prost: întîi ridicăm aşteptările, apoi anunţăm restricţii, apoi demonstrăm că nu avem bani. Şi undeva, într-o notă de subsol, anunţăm şi o posibilă taxă pentru restul planetei, care produce 90% din problema pe care doream să o rezolvăm. Dar timid, că nici nu vrem să afectăm comerţul global şi e destul de puţin probabil să treacă. Nu e de mirare că Green Deal ajunge să enerveze pe toată lumea.
 
Iar românilor, Green Deal le va suna la modul: tocmai cînd ne dezvoltam şi noi, vin ăştia să ne oblige să dăm cu var…
 
Bine, şi ce propun? E prea tîrziu să îndreptăm partea de retorică şi obligaţii. Dar putem să folosim mai cu cap banii europeni pe care îi avem şi îi vom avea. În 2016 am lansat, ca ministru, un ghid de finanţare prin care Ministerul Mediului urma să ia 15 milioane de euro pentru a construi un sistem de monitorizare a calităţii aerului. Ştiţi deja că nu au făcut asta. Nişte ONG-uri au investit în echipamente de măsurat – de unde avem subiectul poluării în Bucureşti pe agendă. Vorbim despre asta pentru că acum, în fine, cineva măsoară, nu pentru că se poluează brusc mai mult. Doar că statul român iresponsabil nu a vrut nici măcar să ia banii europeni ca să cumpere sistemul de măsurat. De asemenea, 51% dintre români sînt conectaţi la sisteme de canalizare cu epurare. Asta înseamnă că dejecţiile a 49% dintre noi merg în… natură, în rîuri sau în pînza freatică. Mai vreţi cifre din astea? 14% din deşeuri reciclate în România, deşi ţinta pentru 2020 era de 50%. Şi am avut bani europeni pentru asta.


Green Deal nu ar trebui să fie despre şomaj, ţinte, obligaţii, nu faceţi autostrada că poluaţi, mergeţi cu căruţa că e bio, nu băgaţi gaz, staţi iarna la gura sobei pe lemne, ca mama lui Coşbuc. 
 
Green Deal, pentru români, ar trebui să fie despre rîuri curate, despre cum rezolvăm nenorocirea asta, că ne ajunge rahatul direct în rîuri. Despre faptul că ardem gunoi în aer liber în jurul Bucureştiului şi, din zeci de gropi de gunoi ecologice pentru care am luat bani de la UE, mai puţin de cinci sînt funcţionale. Despre faptul că ţăranii de la munte au grijă să cosească iarba cu cositoare pe motorină poluante ca să nu cumva să crească pădure acolo. De ce? Pentru că subvenţia europeană se dă pentru păşune, nu şi pentru pădure. Deci cum ar fi să avem subvenţie europeană pentru păduri? Să stimulăm economic creşterea pădurilor, nu tăierea lor.
 
Green Deal nu ar trebui să fie despre şomaj, ţinte, obligaţii, nu faceţi autostrada că poluaţi, mergeţi cu căruţa că e bio, nu băgaţi gaz, staţi iarna la gura sobei pe lemne, ca mama lui Coşbuc. Oamenii nu reacţionează bine la restricţii şi UE s-a băgat singură în capcana asta.
 
Avem atîta de muncă să curăţăm ţara asta. Şi avem un public pentru care o viaţă bună nu mai înseamnă doar maşină şi mall, ci înseamnă şi rîuri curate, aer respirabil, pădure. România trebuie să propună un pact verde către români şi către UE plecînd de la asta: apă, canal, aer, spital, şcoală, pădure. Şi autostrăzi. Gata, închei cu Green Deal-ul şi data viitoare vorbim doar despre astea.


***
 
Puteţi citi prima parte a seriei de articole pe tema Pactului ecologic propus de Comisia Europeană aici: Green Deal va aduce un val de euroscepticism (I)
 
***

Cristian Ghinea este europarlamentar din partea Alianţei USR-PLUS. Opiniile sale sînt exprimate în nume personal.

Articolul a fost publicat în Dilema Veche. Puteţi comenta şi pe site-ul revistei, dilemaveche.ro