Cu atât mai important este să facem tot ce trebuie pentru primirea tranşelor următoare de bani, care se eliberează după analiza rezultatelor din reformele prevăzute de PNRR.

Programul Naţional pentru Reducerea Abandonului Şcolar (PNRAŞ)

Mecanismul principal pentru realizarea acestei reforme din PNRR (măsurile 462-465), este instrumentul MATE (Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educaţie), a cărui funcţionare este deja reglementată prin OM.

Din HG de aprobare a PNRAŞ:

„MATE reprezintă un instrument pentru avertizarea timpurie a riscului de abandon şcolar şi de părăsire timpurie a şcolii, precum şi pentru intervenţia în vederea reducerii acestora. MATE conţine cadrul metodologic, procedurile operaţionale şi un set de instrumente, necesare pentru identificarea riscului, cât şi un pachet de măsuri şi acţiuni care vor contribui la avertizarea timpurie şi reducerea riscului, structurat pe trei componente: prevenire, intervenţie şi compensare a abandonului şcolar”. 

MATE are o metodologie destul de amănunţită de funcţionare dar care are, totuşi, multe lacune şi semne de întrebare.

Prima problemă importantă, ridicată şi în alt articol, stă în acurateţea datelor existente la nivel central. Reiau declaraţia dnei Ecaterina Andronescu, referitoare la elevii „virtuali”:

„În 2019 m-am trezit că aveam înscrişi în clasa VIII-a 186.000 de elevi şi au intrat în examenul de Evaluare Naţională 146.000, 40.000 erau înscrişi virtual”. Fostul ministru al Educaţiei în perioada 2018-2019 a declarat că “finanţarea este per capita, ca urmare oricărui director de şcoală îi convine să aibă înregistraţi mai mulţi elevi decât sunt în ei în realitate, pentru că primeşte un buget mai mare”.

Cum nu se poate presupune că dna Andronescu nu cunoaşte realităţile şcolii româneşti, ce bază putem pune pe datele raportate de şcoli şi inspectorate prin programul informatic SIIIR al ministerului Educaţiei?

Adevărul oricum a ieşit şi va ieşi la iveală când comparăm numărul elevilor prezenţi la examenele de absolvire, Evaluarea Naţională şi Bacalaureat, cu numărul elevilor înmatriculaţi în clasele terminale. Nimeni nu a fost în stare să explice diferenţele enorme între cele numere. Singura explicaţie plauzibilă este aceea dată de Ecaterina Andronescu. Cum se pot monitoriza situaţiile nereale furnizate de şcoli? Este sarcina ministerului să găsească soluţii. De remarcat că reuşita PNRAŞ stă tocmai în evidenţa clară a elevilor cu risc de abandon şcolar.

La Capitolul Monitorizare şi Raportare, baza a plăţilor din banii acordaţi prin PNRR, găsim următoarele:

- Raport de Progres elaborat de personalul şcolii, pentru fiecare elev la risc;

- Raport MATE al şcolii elaborat de personalul şcolii, care include măsurile implementate pe parcursul unui an şcolar.

- Raport PTŞ (părăsirea timpurie a şcolii) judeţean, elaborat de unitatea MATE judeţeană;

- Raport PTŞ naţional, elabirat de unitatea MATE naţională.

Toate aceste unităţi vor primi bani în plus faţă de salarii, din PNRR. Dacă nu va exista un audit extern, făcut de experţi în programe europene, nu avem siguranţa că toate aceste rapoarte oglindesc realitatea din şcoli. Iar dacă CE se va „prinde” că este vorba de minciuni, va bloca banii ce revin României.

Sigur, mulţi se vor grăbi să spună „de ce nu avem încredere în personalul şcolii”. Îi sfătuiesc să recitească ce spunea Ecaterina Andronescu, în citatul de mai sus.

MATE se preocupă doar de elevii cu risc de PTŞ. Dar cei care nu mai sunt în şcoală?

În PNRR, la măsura 463, se vorbeşte clar despre „rata tinerilor care nu au terminat ciclul secundar inferior şi care nu sunt înscrişi nici în sistemul de învăţământ, nici în cel de formare”, adică despre tinerii  care au părăsit deja şcoala, şi nu mai pot fi comsiderati elevi. Ori, Indicatorii/Factorii de risc incluşi în Fişa de observare MATE se referă exclusiv la elevi.

MATE prevede „Identificarea şi înregistrarea copiilor şi tinerilor din afara şcolii”, respectiv „Reintegrarea şcolară a acestora, fine în învăţământul de masă, în Programul a Doua Şansă, şi în programe de calificare profesională desfăşurate de furnizori de formare la nivel local, dar şi în programe de învăţare accelerată”.

 Tinerii care au părăsit deja şcoala, şi care nu mai sunt elevi, ar trebui să beneficieze de un program de tip „A doua şansă”, prin care să fie readuşi în şcoala gimnazială sau la Şcoala Profesională. Altfel, vor rămâne muncitori necalificaţi.

Aici ar fi nevoie de colaborarea Administraţiilor Locale, a Serviciului Public de Asistenţă Socială, care să identifice tinerii care au părăsit deja şcoala, şi care ar putea fi readuşi la şcoală, să continue Gimnaziul sau o Şcoală Profesională.

Toate aceste bune intenţii nu se concretizează, însă, în măsuri concrete, despre căile şi mijloacele de a readuce în şcoală tinerii care au părăsit-o deja. Eventual burse consistente celor care vor merge la Şcoala Profesională.

Indicatorii de rezultat şi veridicitatea acestora

Aici e cheia reuşitei acestei reforme, şi posibila aducere a banilor europeni din PNRR.

Există neîncrederea CE în monitorizările făcute de instituţiile statului român, vor exista monitorizări paralele şi articole de presă, mărturii ale celor aflaţi în rândul celor care vor beneficia de bani europeni. Din păcate, la noi nu se poate merge doar pe sinceritatea şi corectitudinea salariatior implicaţi în reformele derulate din PNRR. Istoricul derulării proiectelor pe fonduri europene ne arată acest lucru.

Dacă se va instaura o conivenţă la nivelul instituţiilor, care să se acopere una pe alta, pentru a încasa bani din PNRR fără să depună cine ştie ce eforturi, după principiul „ lasă, că merge şi aşa”, există riscul ca toţi banii din PNRR să fie blocaţi şi să nu vedem tranşele următoare de bani. Ba să dăm înapoi şi avansurile.

Faptul că sunt ţări care încă nu au PNRR aprobat, printre ele Polonia şi Ungaria, ne arată că CE nu închide ochii când e vorba de bani. Aşa se va întâmpla şi cu România, dacă nu înţelege să deruleze cum scrie în Contract reformele asumate prin PNRR.

O soluţie ar putea fi implicarea unor echipe de experţi independenţi, care să verifice „la sânge” tot ce raportează şcolile şi inspectoratele. Înainte ca ONG-urile şi observatorii externi să facă acelaşi lucru, dar cu tam-tam şi devoalarea fraudelor.