Culisele transferului lui Neymar. Foarte aproape de despărțirea de Santos, brazilianul ar putea deveni coleg cu doi jucători români
0FC Cincinnati încearcă să dea lovitura pe piața transferurilor, după un început de sezon sub așteptări în MLS. Potrivit informațiilor apărute în presa internațională, clubul american a deschis discuții cu Neymar, analizând posibilitatea unui transfer spectaculos în campionatul nord-american.

Negocierile sunt, pentru moment, la un nivel incipient, oficialii dorind să afle dacă starul brazilian este dispus să ia în calcul o mutare în Statele Unite.
S-ar putea alătura fraților Andrei și Ștefan Chirilă
În cazul în care transferul s-ar concretiza, Neymar ar ajunge coleg cu frații Andrei și Ștefan Chirilă, doi tineri jucători cu dublă cetățenie, americană și română. Primul, în vârstă de 17 ani, evoluează ca fundaș central, în timp ce Ștefan, mai mare cu doi ani, joacă în atac și are deja apariții pentru reprezentativele de juniori ale României.
Neymar este în prezent liderul echipei Santos FC
Contractul său se apropie de final, urmând să expire la sfârșitul anului. Considerat unul dintre cei mai valoroși atacanți ai generației sale, brazilianul s-a remarcat în Europa la FC Barcelona și Paris Saint-Germain, unde a evoluat alături de Lionel Messi.
FC Cincinnati traversează un început modest de sezon în MLS, ocupând locul 10 în Conferința de Est, după ce a înregistrat două victorii și patru înfrângeri până acum.






















































