Asocierea dintre Udrea şi celebrele pseudo-vrăjitoare nu este întâmplătoare. În naraţiunea auto-justificatoare a suporterilor fostului preşedinte Băsescu - cum ar fi Monica Macovei, care a petrecut multe ore în compania celor doi –ea este lucrarea Satanei care a pervertit mandatele Băsescu. Acest tip de gândirea magică nu face altceva decât să calmeze disonanţele cognitive ale celor care au divinizat treimea SRI- Traian Băsescu- DNA. Or, sursa puterii informale a Elenei Udrea prin care scurtcircuita reţeaua oficială instituţională venea de la puterea legitimă deţinută de şeful statului pe care acesta şi-o exercita informal -şi poate chiar ilegitim - în relaţia cu instituţiile represive precum SRI şi DNA. Exemple: Udrea ne spune că şeful statului a lucrat direct cu un procuror, Alina Bica, pe dosarul datoriei Rompetrol şi că Laura Codruţa Koveşi i-a fost propusă ca procuror-şef al DNA de generalul SRI Florian Coldea.  
 
Statul de drept descris de Elena Udrea e de fapt unul poliţienesc, corupt şi discreţionar, în care puterea a fost exercitată printr-o (ori de o, raporturile sunt neclare) instituţie represivă şi netransparentă, SRI, care influenţează ilegal politica, dirijează selectiv procesul anticorupţie şi colectează bani negri pentru afacerile unor pr-işti personali. Sunt unii care trepidează geostrategic de grija siguranţei naţionale pe care dezvăluirile Elenei Udrea ar pune-o în pericol. Dacă acest sistem este corupt şi discreţionar, aşa cum îl prezintă ea, mai bine să piară, pentru că el este cel care pune în pericol siguranţa naţională. 
 
Pentru a-şi exercita puterea ca jucător, Băsescu a construit un Panopticon, un mecanism de supraveghere ca instrument de control social şi politic. În 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a aprobat 3791 de mandate de interceptare pe siguranţa naţională, în timp ce în 2012 au fost autorizate 3.602 de interceptări.Potrivit datelor furnizate de CSM, tot în 2013, la nivelul curţilor de apel au fost emise 503 mandate de interceptare audio-video, de aproape patru ori mai multe faţă de anul 2012. Pe lângă mandatele de siguranţă naţională, în 2013 au fost emise şi 1.117 de autorizaţii de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice pentru infracţiuni de drept comun. 
 
Băsescu s-a prezentat drept cel care ştie tot şi resursa puterii lui a fost informaţia. În consecinţă, administraţiile au întărit prin suprafinanţare instituţiile de control şi supraveghere.  În mandatele Băsescu, cei mai bine plătiţi funcţionari ai statului au fost cei care lucrează în instituţiile de supraveghere şi control, iar acest raport s-a menţinut şi după schimbările de putere din 2012 şi 2014. În timp ce salariile din educaţie reprezintă  azi 71,2% din media câştigurilor salarile din ministere şi organe centrale, iar cele din sănătate 70,2%, salariile din instituţiile de control precum Direcţia Naţională Anticorupţie, Inspecţia judiciară, DIICOT-ul, Oficiul pentru prevenirea spălării banilor sau Curtea de Conturi etc reprezintă, pentru fiecare în parte, peste 100% din media naţională. Bugetul personalului din MAPN, MAI, Ministerul Justiţiei, SRI, SIE şi STS este de 7,2 miliarde de lei! 
 
Problema esenţială în context e cea pe care a ridicat-o recent Mihail Bumbeş de la Miliţia Spirituală: este România un stat social sau unul poliţienesc? Răspunsul e cam ca la Radio Erevan. Da, e un stat social dar doar pentru sistemul de securitate naţională. Pe lângă salariile aflate în topul salariilor bugetarilor, aceştia mai au încă beneficii precum locuinţă gratuită, acces privilegiat la sistemul de educaţie pentru copiii lor, hrană şi îmbrăcăminte gratuite. 
 
Din acest paradox se hrănesc SRI şi DNA. Dramatic subfinanţate, celelalte sisteme publice sunt vulnerabile la corupţie şi sunt menţinute în această stare. Astfel au dat de lucru şi implicit au legitimat instituţiile de supraveghere şi control suprafinanţate, care i-au asigurat preşedintelui Traian Băsescu muniţie pentru distrugerea adversarilor politici şi controlul social prin naraţiunea anticorupţie. Acum Panopticonul îşi striveşte creatorii.