Dragnea, atac la liderii europeni: Olanda ne-a jignit. Ştiţi de ce sunt supăraţi? S-au mărit salariile şi ridicăm şcoli. Copiii noştri intră în concurenţă cu ai lor

Dragnea, atac la liderii europeni: Olanda ne-a jignit. Ştiţi de ce sunt supăraţi? S-au mărit salariile şi ridicăm şcoli. Copiii noştri intră în concurenţă cu ai lor

Într-un miting organizat la Galaţi, liderul PSD Liviu Dragnea a lansat un nou atac la adresa liderilor europeni, în special la Olanda şi Franţa, spunând că aderarea la spaţiul Schengen nu are legătură cu statul de drept, contrazicând afirmaţiile premierului olandez.

   

Referindu-se la declaraţiile premierului olandez Mark Rutte conform cărora România nu este pregătită pentru Schengen pentru că nu respectă statul de drept, Dragnea a susţinut că, de fapt, nemulţumirea vine din faptul că nu am vrut să cedăm Portul Constanţa. 
 
El a sugerat că de fapt nemulţumirile faţă de România vin din faptul că avem producţii record în agricultură devenind astfel competitori, că salariile medicilor au crescut, iar aceştia revin în ţară şi că şcolile sunt modernizate, iar copiii români vor fi mai educaţi şi mai competititivi.
 
Principalele declaraţii: 
 
„Premierul Olandei ne-a jignit din nou. Ce s-a întâmplat în Olanda, unde în sistemul bancar s-au spălat miliarde de euro, aia nu este corupţie? Ce au făcut băncile? Au negociat cu procurorii.  Ăsta e stat de drept? Şi vin să ne spună nouă. Sau supărarea vine pentru că noi n-am vrut să le vindem portul Constanţa. 
 
Preşedintele Franţei spune că e îngrijorat de ce se întâmplă în România. Şi eu sunt îngrijorat că mii de francezi sunt bătuţi pe străzile din Paris. Ne mint că nu vor să intrăm în Schengen pentru că nu îndeplinim statul de drept. 
 
De ce sunt supăraţi aceşti oameni? Avem producţii record în Europa, ceea ce înseamnă mai multă marfă care intră în Europa. Le convine? Nu. Ei hotărâseră soarta acestei ţări. Să nu mai producem şi să consumăm doar de la ei. Niciodată acest partid nu şi-a vândut ţara. De-asta vor să ne divizeze. Un partid mare deranjează. Ei ce vor? Să fie partiduleţe mici pe care să le dezbine, să le conducă serviciile, Vor ca noi să acceptăm un dublu sandard, calitate diferită. Cei din Vest să aibă alimente mai bune, tratamente mai bune, iar noi să avem alimente şi medicamente mai proaste. Cine a hotărât că România este o ţară de mâna a doua? Iohannis? Băsescu? PNL?
 
 S-au mărit salariile medicilor pentru că merită respectul uriaş,. Ei ne dau viaţă, au grijă de sănătatea noastră şi a acestei ţări. 
 
Prea mulţi ani medicii din România, care sunt mult mai buni decât în alte ţări, s-au îngrijit de sănătatea străinilor, pentru că acest stat nu s-a îngrijit să le plătească salarii decente. Sunt nervoşi cei de afară că medicii nu mai pleacă şi mulţi cei plecaţi se gândesc să vină acasă. 
 
De ce mai sunt supăraţi? Pentru că salariile mărite îi fac pe românii care lucrează afară să nu mai accepte salarii de mizerie şi încep să vină acasă şi sunt supăraţi pentru că forţa de muncă calificată şi harnică începe să plece de la ei şi să ridice această ţară.
    
Sunt supăraţi pentru că renovăm şi construim şcoli, modernizăm educaţia şi copiii noştri au şansă să fie mai educaţi şi o să intre în concurenţă cu copiii lor. Sunt supăraţi că vor fi mai frumoase comunele noastre decât cele din vestul Europei”, a spus Dragnea.
 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: