Discurs de „primă-doamnă“. Ce au în comun Olguţa Vasilescu şi Olguţa Barna? Limbajul vulgar. Cum i-a numit soţia lui Dan Barna pe membrii USR

Discurs de „primă-doamnă“. Ce au în comun Olguţa Vasilescu şi Olguţa Barna? Limbajul vulgar. Cum i-a numit soţia lui Dan Barna pe membrii USR

Olguţa şi Dan Barna. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Olguţa Barna, soţia liderului USR Dan Barna, a intervenit într-o şedinţă a conducerii partidului, jignindu-i pe membrii USR care n-au tras în campanie pentru soţul său. Liderii USR au analizat aseară, prin zoom meeting, rezultatul alegerilor. La un moment dat, Olguţa Barna, care se afla lângă soţul său, a răbufnit. Pe grupul intern al USR, mai mulţi membri ai partidului au criticat intervenţia Olguţei Barna.

UPDATE Dialogul purtat de liderii USR, potrivit unei înregistrări obţinue de Adevărul: 

Stelian Ion: Dacă mai e ceva, mai intervin apoi.

Olguţa Barna (pe fundal): Inclusiv Seidler, Ion Stelian, Cosette, toţi ăştia. Nu sunt în stare să obţină nici 3%.

Stelian Ion: Cine a vorbit, îmi cer scuze?

Barna: E soţia mea, care e foarte frustrată de colegii care nu au ridicat un deget, dar acum ne umplu de că..t pe la televizor, citez. 

***

Liderii USR au discutat aseară, informal, pe un chat video, despre înfrângerea lui Dan Barna la alegerile prezidenţiale. La un moment, în timp ce Dan Barna vorbea despre implicarea partidului în campanie, soţia sa, Olguţa Barna, s-a auzit pe fundal cum îi jigneşte pe membrii USR, au relatat, pentru Adevarul, mai mulţi lideri USR participanţi la discuţie. 

Vorbele Olguţei Barna au fost postate şi pe grupul intern al partidului. 

La şedinţa USR au participat parlamentari, europarlamentari, lideri de organizaţii judeţene şi membri ai Biroului National, plus lideri ai grupurilor de consilieri locali. 

În şedinţa de aseară, mai mulţi lideri USR i-au cerut demisia lui Dan Barna din fruntea partidului, după ce a ratat finala prezidenţială. Printre ei: Mihai Goţiu, Cosette Chichirău, Tudor Benga şi Silviu Dehelean, susţin surse politice pentru Adevarul. În replică, Dan Barna a spus că-şi pune manatul pe masă, dar a cerut ca soarta sa în fruntea USR să fie decisă de toţi membrii partidului prin vot electronic.

A copiat modelul Olguţa Vasilescu

La un eveniment de partid, deputatul social-democrat, Lia Olguţa Vasilescu, i-a transmis fostului coleg de partid, Victor Ponta, ”să se uite în frigider” pentru a vedea mesajele transmise de social-democraţi.

„Tragic este însă altceva. Că guvernează un partid care în alegeri are 20% şi trece în Opoziţie un partid care a luat 46% la alegeri. Cum s-a întâmplat asta, dragi colegi? Prin trădarea fostului nostru coleg de partid, Victor Ponta. Care ne spune acum că are telefonul plin cu mesaje de la PSD-işti. Eu zic să se uite în frigider”, a declarat Olguţa Vasilescu în cadrul evenimentului de lansare a candidaturii Vioricăi Dăncilă pentru prezidenţiale.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: