Din epistola lui MRU către Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Traian Băsescu şi liderul Forţa Civică Mihai Răzvan-Ungureanu
Preşedintele Traian Băsescu şi liderul Forţa Civică Mihai Răzvan-Ungureanu

CONFLICT  Preşedintele Traian Băsescu şi liderul Forţei Civice, Mihai Răzvan-Ungureanu, au fost protagoniştii unei dispute la nivel declarativ, în care şi-au adresat critici acide.

Liderul Forţei Civice, Mihai Răzvan-Ungureanu şi preşedintele PMP, Elena Udrea, au avut recent o dispută, purtată chiar în cadrul platformei de bloguri a ziarului „Adevărul“. După ce MRU a acuzat-o pe Udrea că l-ar izola politic pe Traian Băsescu, preşedintele PMP i-a reproşat lui Ungureanu scorul slab de la europarlamentare şi lipsa de susţinere arătată preşedintelui BăSESCU. Ulterior, Traian Băsescu însuşi a comentat, în emisiunea „Adevărul Live“, afirmaţiile fostului premier.

„Am speranţa că MRU ştie ce-i decenţa. Blaga va merge cu MRU şi Predoiu în confruntarea cu Iohannis şi Antonescu. Ca să fie acceptat de Blaga trebuia să dea o probă de credinţă şi de antibăsist. Şi ca să nu dea în mine, s-a răcorit, ca un adevărat bărbat, pe o femeie. Atât poate“, a spus preşedintele Traian Băsescu.

Ungureanu nu a lăsat fără replică declaraţiile preşedintelui Băsescu, dimpotrivă. MRU i-a răspuns acestuia printr-o scrisoare deschisă trimisă, de asemenea, redacţiei „Adevărul“ şi l-a invitat, politicos, să evite implicarea politică la final de mandat, pentru a da o şansă unificării dreptei.

„Dacă vreţi să evităm cu toţii catastrofa «Victor Ponta preşedinte!», atunci e momentul să faceţi ceea ce nu aţi făcut niciodată până acum: să nu mai faceţi nimic “, a arătat MRU.

În acelaşi timp, liderul Forţei Civice l-a somat pe Băsescu să înceteze să îi critice pe proaspeţii săi aliaţi din PNL şi a criticat existenţa PMP.

„Opriţi campania anti-PNL, chiar dacă pot înţelege că războiul care a durat aproape un deceniu nu poate fi şters cu buretele. Nu vă cer să cauţionaţi pe cei vinovaţi. Dar între a vă răzbuna pe PNL şi a învinge PSD-ul, nu există alegere. (...) Nu văd niciun motiv pentru existenţa PMP-ului. Se speculează că e locul în care vă veţi întoarce după alegerile de la finalul anului. Cred că e mult prea puţin pentru dumneavoastră“, a opinat MRU.

„Ai primi certificat de fripturist“

MRU nu a primit un răspuns direct la scrisoarea deschisă adresată preşedintelui Traian Băsescu. Replica a venit de la Palatul Cotroceni, dar din partea consilierului de stat Cristian Hriţuc, care a trimis, de asemenea, o scrisoare deschisă, pe adresa redacţiei.

În epistolă, Hriţuc îl acuză pe fostul premier de slugărnicie faţă de Victor Ponta şi Dan Voiculescu şi susţine implicarea politică a preşedintelui Băsescu.

„Îi transmiţi domnului preşedinte că ceea ce trebuie să facă este să nu mai facă nimic. Din păcate, pentru că voi aveţi comportament slugarnic faţă de Victor Ponta şi Dan Voiculescu, de foarte multe ori domnul preşedinte a trebuit să vă ţină şi să facă opoziţie. Convingerea domnului preşedinte este că menirea unui om politic este să facă, nu să nu facă nimic“, explică Hriţuc, în scrisoarea adresată lui MRU.

Citeşte şi:

Palatul Cotroceni îi dă replica lui MRU: Răzvane, dacă ar fi rost de o nouă funcţie, la nevoie ai fi chiar şi „udrist”

Consilierul de stat Cristian Hriţuc i-a răspuns, vineri, fostului premier Mihai Răzvan Ungureanu la scrisoarea deschisă adresată de către acesta preşedintelui Traian Băsescu.

Băsescu, despre duelul Udrea - MRU: Ca să nu dea în mine, s-a răcorit ca un adevărat bărbat pe o femeie. Atât poate!

Preşedintele Traian Băsescu spune că fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu s-a implicat într-un război politic cu Elena Udrea pentru a fi acceptat de PDL şi de Vasile Blaga.

Despre oportunism, aroganţă şi alţi demoni. Scrisoare către MRU

Domnule Mihai Răzvan Ungureanu, declaraţiile pe care le-aţi făcut în scrisoarea pe care mi-aţi adresat-o sunt profund nedrepte, pe alocuri mincinoase şi, aş spune, izvorâte din frustrările personale uriaşe pe care le-aţi acumulat în aceşti ultimi doi ani în care v-aţi întors în viaţa politică.

Scrisoare deschisă domnului preşedinte Traian Băsescu

Domnule preşedinte Traian Băsescu, nu vă voi răspunde la atacurile de ieri aşa cum nu voi da curs unei demonstraţii de bărbăţie politică născută în jurul doamnei Elena Udrea. Nu voi face acest lucru, pentru că dumneavoastră sunteţi preşedintele României şi nu pot avea o dispută de acest gen, care să implice cea mai importantă instituţie a statului român.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite