O societate echilibrată îşi respectă legile, scrise şi nescrise. Noi nu mai avem nici un principiu care să fie respectat de la sine înţeles. O întoarcere la principii, fie ea şi brutală, nu are cum să ne strice. Justiţia va curăţa în bună măsură clasa politică. Mulţi politicieni tremură cu gândul la citaţiile de la DNA care urmează a le fi trimise. Dar fără un consens naţional asupra principiilor pe care nu ar trebui să îndrăznim să le încălcăm, vom ajunge ca în final DNA, ANI şi orice altă instituţie pe care ne bazăm să ne facă dreptate să fie amputată de clasa politică. Uitaţi-vă la CNA şi la imposibilitatea de a schimba o persoană compromisă din fruntea unei instituţii care ar trebui să aibă grijă de o minimă curăţenie a audio-vizualului românesc.
 

PACT NAŢIONAL PENTRU DECENŢĂ

 

1. NU vom sprijini nici un om politic care a adus atingere independenţei Justiţiei prin faptele sau discursurile sale.

2. NU vom sprijini nici un om politic care este anchetat sau condamnat penal.

3. NU vom sprijini nici un om politic care este declarat incompatibil cu funcţiile pe care le ocupă.

4. NU vom sprijini nici un om politic care are un comportament indecent.

5. NU vom sprijini nici un om politic care este anchetat sau condamnat pentru corupţie sau trafic de influenţă.

6. Vom vota întotdeauna LA VEDERE şi ÎN FAVOAREA tuturor cererilor de ridicare a imunităţii care privesc parlamentari sau miniştri, indiferent din ce partid fac parte.

Acest pact se adresează formaţiunilor de dreapta, deoarece nu am nicio speranţă în ceea ce priveşte coaliţia de guvernare, personalităţilor publice şi oricui crede că este nevoie de o acceptare publică a unui set de reguli clare şi restrictive în ceea ce presupune comportamentul oamenilor politici. Mai sper ca acest pact să fie semnat de principalii lideri ai dreptei, ca semn de înţelegere şi de capacitate de a trece, uneori, peste disensiuni atunci când vine vorba de principii.

Preşedinte PDL
Vasile Blaga
 
Preşedinte PNL
Klaus Iohannis
 
Preşedinte PMP
Elena Udrea
 
Preşedinte Forţa Civica
Mihai-Răzvan Ungureanu: A SEMNAT
 
Candidaţi la Preşedinţia României
 
Cătălin Predoiu                                    

Crin Antonescu                                            

Cristian Diaconescu