Preşedintele se va alege la Iaşi

Moldova are 25 de ani de pesedism în spate şi îl simte la toate încheieturile. Corupţia, deznădejdea, mizeria şi şomajul sunt singurele produse cu care contribuie moldovenii la bunăstarea naţională. E timpul ca acest lucru să se schimbe şi să ne reamintim ce ar trebui să însemne să fii din Moldova.

Ardealul nu mai e o necunoscută pe harta politică a României şi ştim că, dacă există un nucleu dur al electoratului de dreapta, el se află cel mai probabil acolo. Muntenia este dominată de hoardele PSD-ului care şi-au înfipt ghearele în două puncte strategice: Teleormanul şi Oltenia. La Teleorman şi în jurul său, Liviu Dragnea numără cu abilitatea unui vătaf toate sufletele, ale viilor şi ale morţilor deopotrivă. În Oltenia s-a născut o nouă generaţie de pesedişti în frunte cu Victor Ponta, secondat de primăriţa Craiovei, neprietenă cu civilizaţia, Lia Olguţa Vasilescu. Dar despre Moldova nu mai vorbeşte nimeni. Călărită fără milă încă de la vizita lui Ion Iliescu din 1990, Moldova este victima despre care am uitat cu toţii. Părăsită în mâna baronilor veroşi şi iubitori de afaceri cu statul sau de comisioane, Moldova nu exista în nicio strategie naţională de dezvoltare durabilă.

Dar despre Moldova nu mai vorbeşte nimeni. Călărită fără milă încă de la vizita lui Ion Iliescu din 1990, Moldova este victima despre care am uitat cu toţii.

Judeţele Moldovei sunt căpuşate fără milă. La Galaţi am avut un prefect care angaja ucigaşi plătiţi, la Vrancea tronează Marian Oprişan, baron sărac cu mamă bogată, la Bacău e sediul familei Sechelariu şi a lui Viorel Hrebenciuc. La Iaşi avem un primar care, pe lângă faptul că a doborât la pământ un simbol al oraşului, a devastat centrul şi a construit pasaje inutile pentru ca spre finalul anului să aştepte şi el liniştit vizitele DNA-ului. Celelalte judeţe ale Moldovei fac parte din centrul sărăciei din România şi au devenit subiect de glume amare despre alimentarea ştirilor de la ora cinci.

Moldova a fost industrializată forţat şi au crescut combinate uriaşe la Galaţi şi la Iaşi. Închiderea lor a alimentat numărul şomerilor şi a asistaţilor sociali. Nu s-a reuşit mare lucru nici cu angajaţii din alte mari bazine industriale, dar măcar cei din Valea Jiului au avut parte de o dezbatere naţionala. Săracii din Moldova nu au avut parte de nicio audienţă. O linişte generală şi o indiferenţă completă. Moldova e săracă şi cu asta basta. Pesedismul a avut cruzimea indiferentă a unui sistem care extermină în tăcere. Cu diferenţa că exterminarea nu a fost una fizică, ci una socială. Sărac după sărac au primit statutul de asistaţi sociali, cu dreptul de a vota o singură soluţie: pe cei care i-au adus în aceasta stare şi care le promit cu generozitate că îi vor păstra în acelaşi stadiu.

Toate lipsurile şi toata istoria Moldovei la un loc vor decide şi vor înclina balanţa alegerilor prezidenţiale din noiembrie.

Nu e loc să mai vorbim astăzi de strălucirea de odinioară a Moldovei, de iluminismul reprezentanţilor săi, de impactul masiv asupra culturii române prin prezenţa a doi reprezentanţi în tripleta de aur a literaturii române: Eminescu şi Creangă alături de Caragiale. Cine îşi mai aminteşte că doi dintre oamenii care au pus bazele României Mari la nivel politic şi conceptual sunt moldoveni: Kogalniceanu şi Maiorescu (prin adopţie). Istoria, ca disciplina de studiu şi de dezvoltare politică a României, s-a născut tot în Moldova, cu Xenopol şi Iorga. Dar nu a mai rămas nimic din toate acestea. Toţi au relevanţa unor nume de străzi şi nimic mai mult. Din 1990 şi până astăzi, Moldova este rezervor de voturi pentru PSD, sursa de emigranţi în vestul Europei şi de poveşti oribile despre excese, băutură şi violenţe domestice.

Toate lipsurile şi toata istoria Moldovei la un loc vor decide şi vor înclina balanţa alegerilor prezidenţiale din noiembrie. Ştim că Ardealul va vota majoritar cu Dreapta, în ciuda aducerii lui Ioan Rus la Bucureşti pe post de porte bonheur. Ştim că la ultimele scrutine sudul, cu Capitala la Teleorman, a votat cu doua mâini şi în procent de peste 100% cu Stânga. Fără a face un calcul exact şi bazat pe statistica sociologilor, susţin că Moldova va înclina balanţa. Moldova, cu bunele şi relele ei, va fi cheia Cotroceniului în acest an şi dacă vrem să începem să facem curat în propria noastră ţară, ar trebui să începem de unde e mai greu.

Dreapta are o datorie patriotică. Să câştige alegerile prezidenţiale şi să se mobilizeze pentru a repara România. 25 de ani reprezintă un ciclu şi e momentul să începem unul nou. Ajunge sărăcia şi umilinţa prin care am trecut, ca efect al politicilor PSD. Ajunge şi cu propria noastră suferinţă şi incapacitate de a construi un mare partid de dreapta. E un moment bun de a construi o campanie electorală inteligentă, cu discurs direcţionat către fiecare provincie istorică a României pentru că, după o sută de ani de la Unire, nu suntem încă împreună.

Ardealul aşteaptă proiecte de dezvoltare pentru viitor, Muntenia are nevoie de o curăţenie a infrastructurii şi de includerea ei în circuitul economic al României pentru că nu întâmplător inundaţiile şi calamităţile se petrec aici în mod obişnuit. Moldova aşteaptă să fie legată de restul ţării, să aibă o autostradă care să o scoată din izolare, Iaşii să redevină Capitala culturală de odinioară, agricultura să funcţioneze, iar reindustrializarea să se facă cu cap. Dacă ne vom duce cu teorii despre antreprenoriat în zone în care populaţia trăieşte din banii de la stat în proporţie de peste 50%, nu vom face decât să vorbim în pustiu. Antreprenorii care există trebuie sprijiniţi de stat pentru a genera locuri de muncă şi pentru a ajuta la schimbarea percepţiilor. Nu au apărut afacerişti de succes dintre minerii din Valea Jiului şi nu vom avea nici dintre asistaţii sociali ai Moldovei. Soluţia va fi o politică permanentă şi coerenta de dezvoltare a micilor întreprinzători care să ducă, prin succesul lor, şi la dezvoltarea unei clase de antreprenori. Altfel, vom avea o populaţie care fie lucrează în fabricile de textile, fie va culege căpşuni.

Datoria Dreptei este să îşi adecveze mesajul pentru fiecare şi să ofere soluţii adevărate, nu vorbe goale. Dreapta trebuie să înveţe să răspundă diferit cerinţelor de la Cluj şi Sibiu, faţă de cele de la Iaşi.