Miza a fost însă uriaşă. Nu în privinţa sumelor, deşi este vorba despre bugete cu adevărat impresionante, ci din punct de vedere politic. Un eşec ar fi produs o undă de şoc greu de surmontat. Criza a pus sub semnul întrebării capacitatea Uniunii Europene de a reacţiona şi de a proteja interesele cetăţenilor europeni în momentele cele mai dificile. Planul de relansare economică dovedeşte că Uniunea Europeană este capabilă să pună pe masă proiecte la care niciun stat membru, de unul singur, nu poate visa. Faptul că acest acord există este argumentul concret pentru viitorul Uniunii.

În al doilea rând, reacţiile partidelor anti-europene arată cât mult le deranjează faptul că s-a ajuns la o înţelegere la Bruxelles şi cât de important este deal-ul anunţat de Charles Michel la ora 5.15, in dimineaţa zilei de 21 iulie, după patru zile de negocieri. Marine Le Pen acuză că este cel mai prost acord din istoria UE pentru Franţa, iar Geert Wilders califică înţelegerea drept o nebunie pentru că se aruncă miliarde pe fereastră, în loc ca banii să fie cheltuiţi în Olanda. De partea cealaltă, alţi exaltaţi de conjunctură, se declară nemulţumiţi că se dau prea puţini bani gratis! Adevărul este că nu se putea ajunge la o soluţie decât prin compromis. Mark Rutte nu se putea întoarce acasă spunând că 500 de miliarde de euro, mulţi şi din banii olandezilor, vor fi oferiţi gratis şi fără niciun control unor state care nu au excelat în cheltuirea transparentă a banilor publici. Fiecare dintre liderii europeni a trebuit să vină cu ceva palpabil acasă. Ungaria şi Polonia, cu diluarea legăturii dintre fondurile europene şi statul de drept, Spania, Italia, Grecia, cu câţi mai mulţi bani, Nordul Frugal, cu ideea că totuşi banii vor fi controlaţi, Franţa şi Germania, obligate să aibă un succes ca iniţiatoare ale planului de recuperare economică şi ca motoare ale Uniunii Europene. Realităţile politice din statele membre au obligat la compromis. Nu s-au putut aproba 500 de miliarde gratis, dar sunt 390 din 750, restul împrumuturi.

În al treilea rând, Uniunea Europeană se va împrumuta, pentru prima oară în istorie, pentru a finanţa proiecte în statele membre. Transformările geostrategice amplificate de criza provocată de pandemie au pus Europa în situaţia de a reacţiona, atunci când s-a văzut că locul sub soare nu mai este garantat pentru nimeni. În noua competiţie mondială, UE are avantaje competitive care pot fi valorificate. Planul de recuperare economică este unul dintre ele.

În al patrulea rând, 80 de miliarde pentru România. Niciodată nu a existat un asemenea potenţial de finanţare pentru România. Acum, banii nu mai sunt o problemă. La fel de adevărat este că niciodată nu am fost în stare să cheltuim tot ceea ce am avut planificat de la Uniunea Europeană. 80 de miliarde este o sumă într-adevăr impresionantă. Dar cheltuirea lor cu efect în economie va fi o imensă provocare. Administraţia românească nu are această capacitate şi transformarea banilor în infrastructură va fi cel mai important lucru în anii viitori. Dar a spune că 80 de miliarde de euro este puţin, când România se aştepta la 33 de miliarde înainte de summit, nu are nicio legătură cu realitatea.