Cum vrea Orban să controleze şi guvernul şi parlamentul prin racolare de parlamentari şi „combinageală” politică. Urmaşul lui Hrebenciuc

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trebuie să repet că rezultatele alegerilor parlamentare au constituit o palmă zdravănă pe obrajii lui Iohannis şi Orban. De la demonizarea PSD şi a fostului parlament, care ofereau un spectacol „sinistru şi jalnic”, de la PNL poate duce ţara pe „culmi de civilizaţie şi progres”, am ajuns la rezultate exact opuse: PSD- 34%, PNL-29% şi 68%  dintre alegători nu au venit la vot, pentru că nu aveau cu cine să voteze.

Planul lui Orban

În ciuda celor 28% de parlamemtari, Orban vrea să conducă şi guvernul şi parlamentul. Prin „combinageală” şi racolare de parlamentari. Cei mai vunerabili sunt parlamentarii AUR. Mulţi sunt oameni simpli, soţi şi rude apropiate, care, aşa cum explică o doamnă intrată în parlament „neam de neamul ei n-au visat aşa ceva”. Parlamentarii AUR nu au vreo tangenţă cu ideologia AUR, în cazul în care ar avea vreuna. Au fost aburiţi de mesajele şefilor AUR, de promisiunea că vor ajunge în parlament sau pe funcţii importante. Sunt în general bugetari, care trăiesc din salarii amărâte. Ei sunt o ţintă perfectă pentru Orban. Nu văd cum ar rezista la promisiunea unui „cadou” de 2-300.000 de euro, plătiţi deodată sau în timp.

Orban a demonstrat în câteva rânduri calităţi deosebite în direcţia aceasta, avându-l drept mentor pe Hrebenciuc.

Sigur, Orban trebuie să concureze cu PSD, care-şi propune acelaşi lucru. Cine oferă mai mult? Aşa se pregăteşte acum începerea lucrărilor parlamentului. Mai are o grijă Orban. Parlamentarii ex-PSD, ex-ALDE, ex-Pro România, care au intrat în parlament pe listele PNL ce vor face, când se ştiu cu sacii în căruţa parlamentului? Tot care dă mai mult?

Orban îl vrea pe Florin Cîţu şeful guvernului, să asculte orbeşte de ce îi dictează el, şi şefia Camerei Deputaţilor pentru el, să controleze „jocurile” din parlament. Să aibă timp să se ocupe de negocieri, de cumpărări de parlamentari, de punerea pe ordinea de zi a legilor pe care le vrea el, totul înspre „binele” poporului român. Aşa cum îl înţelege el.

Orban visează la un guvern  minoritar, monocolor, format doar din miniştrii PNL, care-i sunt obedienţi şi nu ies din ordinele date de el. Condus de Cîţu, la fel de obedient. La Finanţe Ionel Dancă, absolvent de Filosofie, la Educaţie aceeaşi Monica Anisie şi aşa mai departe. Cum va trece de parlament la investire, fără  voturile USR PLUS şi UDMR, are el grijă. Cum a mai avut şi în alte ocazii. Eventual cu sprijinul pe sub masă al PSD şi AUR, motivaţi de funcţii grase şi contracte cu statul. Că doar sunt la orizont 80 de miliarde de euro de la UE. Aşa cum a procedat şi Tăriceanu în 2007-2008.

Ca şef al Camerei Deputaţilor, votat tot cu sprijinul PSD şi AUR, Orban va avea timp să se ocupe de toate racolările posibile, bucată cu bucată, cu plata în bani, funcţii sau posturi grase în parlament.

Şi uite aşa, Orban va reuşi să controleze şi guvernul şi parlamentul, fără constributia USR PLUS şi UDMR, nişte năzuroşi care visează integritate, depolitizare, fără clientele politice, fără habarnişti  în funcţii publice. Ce ştiu ei despre cum se face politica în România! Ca în ultimii 30 de ani. Orban este, probabil,  ultimul „mohican” al unui mod de a face  politică adus la cote înalte de oameni ca Hrebenciuc, Ponta, Năstase, Dragnea şi alţii.

Cum va reacţiona preşedintele Iohannis

Nu este încă hotărât. Nu l-a desemnat, încă,  pe Cîţu ca viitor premier. Astăzi Orban se prezintă la Cotroceni să-i prezinte lui Iohannis planul arătat mai sus. Şi că nu dă doi bani pe coaliţia cu USR PLUS şi UDMR, moartă din faşă. Că singura cale de a a duce „progresul României” şi cheltuirea banilor europeni este cea de mai sus. Eventual să-l şi şantajeze pe Iohannis cu suspendarea sau cine ştie ce alte „combinaţii” PNL-PSD.

Drept este că Orban nu are vise de îmbogăţire. Nu le-a avut nici până în prezent, nu s-a îmbogăţit din politică. Dar are mari vise de putere absolută. Puterea i-a luat minţile. Vrea să controleze guvernul, parlamentul, pe preşedintele Iohannis şi tot ce mişcă în ţară. Prin interpuşi de tipul Cîţu, Dancă, Anisie şi alţii. Ce separaţia puterilor în stat, ce stat de drept. Modelul său este celălalt Orban, Viktor Orban.

Preşedintele Iohannis priveşte cu suspiciune aceste vise de mărire ale lui Orban. Deocamdată. Nu e clar cine este şeful de facto al PNL. Orban sau Iohannis? Înclin să cred că Orban. Toată elita cea vestită a PNL se uită la Orban ca singurul furnizor de funcţii grase, de contracte cu statul, de alte avantaje clientelare, aşa cum au văzut că se întâmplă în ultimul an.

Dacă Iohannis îl va desemna pe Cîţu viitor premier, e clar. Orban l-a capturat şi pe Iohannis, care îi va executa şi el ordinele. Dacă nu, lucrurile se complică pentru Orban.

Care sunt obstacolele care stau în faţa lui Orban

În primul rând reacţia UE. Care înţelege foarte bine în ce direcţie se îndreaptă Orban al nostru, avându-l ca model pe Orban vecinul. Banii bugetari aruncaţi presei în ultimul an reprezintă un prim semnal că îl va imita şi mai departe.

Un alt obstacol este dat de starea economică dezastruoasă a bugetului României. La un deficit bugetar de 10%, nu văd cum creditorii mai pot avea încredere în capacitatea României de a returna banii împrumutaţi. Deja ne împrumutăm la dobânzi foarte mari, iar sumele cerute de ministerul de Finanţe nu sunt onorate în totalitate. Şi acesta e doar începutul. După Anul Nou, când va fi clar ce guvern avem şi încotro se îndreaptă politica bugetară, agenţiile de rating vor trage concluziile şi România s-ar putea trezi în filmul din 2010.

Un alt obstacol important ar putea fi preşedintele Iohannis. Dacă înţelege exact încotro vrea Orban să îndrepte guvernul şi ţara. Riscurile, inclusiv economice, de nerespectare a statului de drept, riscul ca UE să strâmbe din nas la halul în care a ajuns statul de drept la noi, şi să nu ne mai dea cele 80 de miliarde de euro. Dacă înţelege toate astea,   Iohannis poate să schimbe foaia. Îl desemnează pe Nicolae Ciucă premier de două ori, şi parlamentul îl va vota, pentru ca parlamentarii nu vor să plece acasă, când nu şi-au luat nici măcar o leafă din parlament.

Şi uite aşa,  soarta României se joacă în aceste zile între Iohannis şi Orban!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite