În acest timp, oamenii mor: în spitale, în drum spre slujbă, şcoală, la slujbă, acasă sau pe stradă. Confruntările între clanuri au loc chiar lângă sediile principalelor instituţii ale României. O parte din membrii coaliţiei care şi-a asumat victoria la Alegerile Parlamentare din 2016 au decis să plece. Opoziţia visează cu ochii deschişi Guvernarea, dar liderii săi nu vor să facă pasul decisiv. Adică, nu vor să şi-o asume. Există un război psihologic al declaraţiilor. Multe ministere nu au titulari la conducere. Curtea Constituţională a României a spus că Preşedintele trebuie să accepte miniştri interimari în condiţiile legii, dar că, schimbându-se componenta reprezentării parlamentare a Guvernului, Guvernul trebuie să vină în Parlament, pentru vot de încredere. Opoziţia a pus iar placa uzată a moţiunii de cenzură.  La citirea moţiunii, imaginea era la fel de sinistră ca imaginea scandalului încheiat tragic din Piaţa Constituţiei: sala de plen era aproape goală. Dan Barna, prezidenţiabil, era plecat în campanie electorală.

România, la trei decenii de la Revoluţie este un stat eşuat. Unii vor să lase puterea (cei care au dezertat), celorlalţi, din Opoziţie nu prea le dă inima brânci să treacă la comandă. Examenul de rezidenţiat, măsurile contra conflictelor armate din România, soluţionarea conflictelor din şcoli,  cercetările penale cică ar depinde de lipsa titularilor din Ministere. Greu de crezut, pentru cei familiarizaţi cu funcţionarea instituţiilor, dar uşor de comentat pentru publicul larg.

Personal, în ultimele trei decenii am asistat la următorul scenariu. Ţin să spun că este opinia mea, este concluzia la care am ajuns eu şi o menţin, indiferent cui îi va cădea sau nu greu la stomac.

De fiecare dată când a căzut un guvern, a venit altul, iar cel care a venit a reuşit performanţa să devină atât de criticat, încât cei pe care i-au dat afară, au devenit brusc cei mai buni.

Astfel, eşecul lui Emil Constantinescu, Victor Ciorbea, Radu Vasile, ne-a pricopsit cu Ion Iliescu şi Adrian Năstase, apoi a venit tandemul Traian Băsescu-Călin Popescu Tăriceanu. După cearta istorică, Tăriceanu a pierdut în 2008, apoi a venit Emil Boc. Din 2008, până în 2012, Emil Boc şi Mihai Răzvan Ungureanu au reuşit să readucă PSD pe primul loc în preferinţe, cu PNL la remorcă. Din 2012 până în 2016, ştim prea bine ce s-a petrecut. PSD a reuşit, jumulit din toate părţile să guverneze, inclusiv prin Dacian Cioloş. PSD a trântit trei guverne din 2016 şi până acum, cu multe remanieri şi scandaluri. Opoziţia a acuzat ”ploaia de beneficii” acordate bugetarilor şi pensionarilor, „schingiuirea mediului privat”, „dezastrul infrastructurii naţionale”, însă nu a prezentat nicio alternativă. Singura placă a Opoziţiei este „noi venim, dar trebuie să tăiem...”, fapt ce dă apă la moară Guvernului să pună placa aia „ăştia dacă vin, vă taie tot ce v-am dat noi”. Evident, niciun PNL-ist, USR-ist, PMP-ist sau ce mai sunt prin Opoziţie nu a spus „eu nu iau indemnizaţia nesimţită de parlamentar”. Au înjurat PSD „mai cu perdea” şi şi-au umflat buzunarele. O fi fost legal, dar nu a fost moral. Traian Băsescu, Victor Ponta, Elena Udrea apar azi ca profesionişti, repere morale etc. Ce memorie scurtă are poporul român!  

Aşadar, dacă pe 10 octombrie 2019, adică înainte cu o lună de primul tur al prezidenţialelor, cade Guvernul, urmează, teoretic o largă coaliţie a Opoziţiei, cu un tehnocrat sau nu la timonă. Până se dumiresc ei cum stă treaba, vine închiderea bugetară la finalul lui 2019.

În 2020, avem alegeri locale şi parlamentare şi, tot mai evident, vor fi anticipatele. Sunt ferm convins că în eventualitatea că PSD depune mandatul, Opoziţia va tampona guvernarea atât de rău, că în 2020, graţie tâmpeniilor lor, PSD va reveni în forţă.

Sincer, nu ştiu cine l-a sfătuit pe preşedintele Klaus Werner Iohannis să laude moţiunea de cenzură, dar dacă Opoziţia eşuează în luna care a mai rămas până la alegeri (o lună jumate chiar, fiindcă meciul se va tranşa în cel de-al doilea tur) preşedintele îşi joacă mandatul cu numărul doi şi are toate şansele să plece de la Cotroceni.

Oameni buni, nu e prima oară când afirm că Benito Mussolini şi Adolf Hitler au venit la putere în elan civic şi cu majoritate de voturi. Ludovic Orban, Dan Barna, Dacian Cioloş nu au soluţii, ci pun placa anticorupţiei, dezastrului PSD. Măi, domnilor din Opoziţie, aveţi vreun plan de guvernare? Aveţi soluţii? Sunteţi conştienţi câte „bombe legislative” veţi descoperi amorsate prin sertare când veţi ajunge pe la Ministere? Eugen Orlando Teodorovici a cam spus asta cu subiect şi predicat. Aveţi de gând să o faceţi pe Doamna Prim-Ministru Viorica Dăncilă regretată la fel ca Nicolae Ceauşescu de către cei de vârsta a treia? Noi ne-am cam săturat să auzim povestea cu „greaua moştenire”... a mers prin 1996, a mers prin 2010, dar, fraţilor, ajunge!

Hai să vă arăt ceva... şcolăreşte, ca la clasele primare, fiindcă voi, ăştia din Opoziţie, deşi vă umflaţi în pene cu studii, nu ştie pe unde, sunteţi la fel ca ăştia din PSD, adică habarnişti total şi trebuie să se discute cu voi ca la clasa a IV-a primară. Deci, domnule Ludovic Orban, domnule Dacian Cioloş, domnule Dan Barna, domnule Rareş Bogdan, gata cu jucatul la chitară, cu jambonul spaniol, cu batistuţele colorate, daţi pe gât şampania şi băgaţi la cap: în 2024, în acelaşi an vom avea alegeri europarlamentare, locale, generale, prezidenţiale. Emil Constantinescu a rămas în istorie drept omul care i-a făcut preşedinte pe Ion Iliescu în 2000 şi pe Adrian Năstase premier. Asta vreţi şi voi?

Deci, 2023 va fi anul marilor promisiuni. Acuş-acuş vine 2020, deci sunt cam trei ani, în care România riscă să dispară dacă ajungeţi la guvernare şi vă daţi cu stângul în dreptul! Sau, în cel mai fericit caz, ajunge iar PSD să câştige şi, de data asta, va avea grijă, în 2024 să bage în cap poporului flămând că alegerile sunt de prisos, că e mai bine să pună partidul direct primarii, şefii de consilii judeţene etc. Exact ca în pamfletul lui Păstorel Teodoreanu: „0 membri de partid luptă pentru pace, că partidul nostru drag ştie el ce face!”

Domnilor din Opoziţie, ce ziceţi? Sunteţi în stare să scoateţi căruţa intrată cu oiştea în gard şi să o puneţi înapoi pe şosea? Facem pariu că dacă procedaţi ca în trecut, în 2024, la fix 50 de ani de când Nicolae Ceauşescu primea sceptrul prezidenţial în mare solemnitate, de la şeful Marii Adunări Naţionale, Ştefan Voitec, democraţia în România va muri în înjurăturile poporului flămând din cauza lipsurilor, dar sătul de politruci care se visează politicieni? Ţineţi pariul cu mine?