Buşoi susţine ca Sănătatea să beneficieze de un Program independent şi puternic finanţat de Comisia Europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În calitate de preşedinte ITRE şi de responsabil pentru Programul de Sănătate al UE 2021-2027, europarlamentarul PNL Cristian Buşoi salută anunţul preşedintelui Comisiei Europeane pentru un Program independent pentru Sănătate

Poziţia europarlamentarului PNL Cristian Buşoi

  • Salut decizia Comisiei Europene ca Sănătatea să beneficieze de un Program independent şi puternic finaţat, capabil să răspundă tuturor provocărilor de sănătate, asa cum a anunţat ieri, în plenul Parlamentului European, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.  
  • Am văzut cu toţii în timpul acestei crize cât de important este să ne putem baza pe un Program cu finanţare continuă, solid, capabil să răspundă realităţilor cu care ne confruntăm şi care să poată susţine sistemele de sănătate din România şi celelalte state membre ale UE.  
  • Pentru relansarea Uniunii după criza COVID-19, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat un program bazat pe trei piloni importaţi.  
  • Primul pilon propus de Comisie prevede bani suplimentari pentru politica de coeziune şi un nou instrument creat pentru finanţarea investiţiilor publice şi a reformelor esenţiale şi prioritare în UE, precum tranziţia către neutralitatea climatică şi către digitalizarea Europei. Ursula von der Leyen a dat asigurări că acest nou instrument va fi accesibil tuturor statele membre, indiferent dacă fac parte sau nu din zona Euro.  
  • Cel de-al doilea pilon se referă la relansarea economiei şi la sprijinirea investiţiilor private, în special în tehnologii ale viitorului şi în industria farmaceutică. Ursula von der Leyen a anunţat, în premieră, crearea unei “facilităţi pentru investiţii strategice” şi susţinerea tehnologiilor esenţiale: de la reţelele 5G, la inteligenţa artificială, de la hidrogenul curat, la energia din surse regenerabile offshore.  
  • De asemenea, preşedinta Comisiei a întărit importanţa autonomiei strategice a UE, care trebuie să fie capabilă să producă singură medicamente esenţiale şi a anunţat susţinerea industriei farmaceutice.  
  • Consolidarea Programelor RescEU sau Orizont Europa şi lansarea unui Program independent pentru Sănătate constituie cel de-al treilea pilon în strategia de redresare a Uniunii.  
  • În calitate de responsabil pentru Programul de Sănătate al UE 2021-2027 am solicitat Preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, regândirea urgentă a acestuia ca un Program independent (astăzi el face parte din Fondul Social European Plus) cu o finanţare mult mai bună şi cu obiective mai ambiţioase, care să pregătească mai bine sistemele de sănătate ale UE, în cazul unor viitoare crize sau pandemii.  
  • Aşteptarea majorităţii covârşitoare a cetăţenilor europeni este ca instituţiile europene să facă mai mult pentru Sănătate, iar acest Program independent şi bine finanţat reprezintă un pas înainte extrem de important, care va ajuta semnificativ sistemele de sănătate ale ţărilor UE.
Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite