Adrian Năstase, despre eliberarea lui Dragnea: Este evident că va fi urmărit în continuare de DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Năstase FOTO Facebook
Adrian Năstase FOTO Facebook

Fostul preşedinte PSD şi premier, Adrian Năstase, a declarat la Antena 3, că se bucură pentru faptul că Liviu Dragnea iese din închisoare, dar spune că „va fi urmărit în continuare de DNA”.

„În primul rând, mă bucur în plan personal pentru Liviu Dragnea. A fost o perioadă cumplită pentru el, din câte am înţeles, inclusiv prin aceste nedreptăţi succesive legate de eliberarea condiţionată”, a declarat Adrian Năstase

El crede că „este un moment în care poate să respire pentru o vreme uşurat, pentru că este evident că va fi urmărit în continuare de DNA, de un întreg sistem care, după părerea mea, ar trebui totuşi modificat din punctul de vedere al rolului pe care trebuie să îl aibă, inclusiv chestiunea eliberării condiţionate”, a completat el.

Fostul premier a mai precizat că Liviu Dragnea „poate să mai aibă un rol” şi că el ar mai putea să participe la viaţa politică. 

 „El va avea o imagine bună şi poate să aibă un rol, dar depinde de el dacă va dori să mai participe la viaţa politică, în condiţiile în care în toată Europa de răsărit a început un curent suveranist. Iar el poate să fie reprezentantul unui astfel de curent în România, în condiţiile în care altfel, în partidele tradiţionale nu mai există”, a menţionat Năstase. Acesta a mai precizat că „bănuiesc că va exista intenţia din partea celor care vor mai multă Europă, care vor încerca să îl blocheze din nou prin dosare, prin mersul la instanţe şi aşa mai departe”. 

Fostul preşedinte al PSD Liviu Dragnea a fost eliberat din închisoare. „Mă consider deţinut politic”. Asta a spus Liviu Dragnea la ieşirea din penitenciar. Fostul lider PSD a fost liberat după ce magistraţii de la Tribunalul Giurgiu au admis contestaţia fostului lider PSD făcută împotriva deciziei Judecătoriei Sectorului 5.

 Citeşte şi: 

Mai poate reveni Liviu Dragnea în partid? Ce spun liderii PSD

Primele reacţii politice după eliberarea lui Dragnea

Marcel Ciolacu, despre criticile dure ale lui Dragnea la adresa PSD: Este o persoană privată şi are tot dreptul să îşi exprime opinii personale

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite