VIDEO REPORTAJ Baladele sociale şi emoţiile preşedintelui la nunta anului
0Cu popularitatea făcută praf în ultimul mandat prezidenţial, şi după o campanie de suspendare din care supravieţuit cu greu, Traian Băsescu s-a văzut nevoit să organizeze nunta fiicei sale făcând slalom printre protestatari. Elena Băsescu s-a căsătorit sâmbătă cu Bogdan Ionescu într-o atmosferă irespirabilă. Alaiul prezidenţial al nuntaşilor a fost cu greu păzit de jandarmi şi SPP.
Coşmarul protestelor din timpul ceremonialului de măritiş a început sâmbătă la prânz, când mirii erau aşteptaţi în Primăria sectorului 2 de către Neculai Onţanu, iar afară de sute de protestatari. ”Demisia!”, striga mulţimea. ”După nuntă!”, le-a răspuns preşedintele Traian Băsescu.
După cununia civilă a urmat cununia religioasă. De această dată forţele de pază au reuşit, profitând de faptul că intrarea în Biserica Sfântul Spiridon cel nou se face dintr-o stradă îngustă, să ţină departe mulţimea de protestatari pentru ca, măcar în lăcaşul de cult să nu se audă ”Demisia!”.
La slujbă, care a durat puţin peste o oră, s-a remarcat ceasul mirelui care şi-a făcut loc pe sub manşetă, dar şi prezenţa câtorva politicieni printre care Mihail Neamţu şi Adrian Papahagi (Noua Republică), Adriean Videanu, Traian Ungureanu şi Cristian Preda (PD-L).