Tehnici japoneze pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic

Tehnici japoneze pentru consolidarea clădirilor cu risc
seismic

În Bucureşti sunt 173 de clădiri cu risc seismic ridicat, încadrate în clasa I, alte 183 fiind catalogate drept „pericol public“

Specialiştii japonezi îi vor învăţa pe cei români cum să proiecteze şi să construiască clădirile pentru a rezista la cele mai puternice cutremure. Numai în Capitală sunt 183 de clădiri cu risc seismic care prezintă pericol public, consolidarea lor fiind absolut necesară.

Ştiri pe aceeaşi temă

Şansă mare pentru specialiştii români în construcţii să deprindă tehnicile japoneze antiseismice.
La seminarul cu tema „Izolarea Seismică“, la care sunt prezentate tehnologii anticutremur, organizat de Facultatea de Construcţii Civile, Industriale şi Agricole (FCCIA), participă specialişti ai ministerelor Transporturilor şi Dezvoltării din Japonia, experţi ai organizaţiilor japoneze specializate în măsuri antiseismice, precum şi profesori universitari.

Izolarea seismică este un concept de proiectare bazat pe premiza că o structură poate fi în mod substanţial decuplată de mişcările seismice cu potenţial distrugător.
Potrivit ultimelor date privind imobilele expertizate tehnic din punct de vedere seismic, în Bucureşti sunt 173 de clădiri cu risc seismic ridicat, încadrate în clasa I, alte 183 fiind catalogate drept „pericol public“.

Bucureştiul, un oraş vulnerabil

Prezentă la dezbateri, primăriţa Capitalei, Gabriela Firea, s-a plâns că mulţi dintre proprietarii clădirilor care s-ar putea prăbuşi la un cutremur mai puternic refuză consolidarea construcţiilor. De aceea, Firea vrea schimbarea cadrului legislativ pentru a permite autorităţilor să-i evacueze pe locatarii imobilelor cu bulină roşie care se opun consolidării. Primarul a spus că doar în 11 cazuri s-au semnat contracte pentru consolidarea clădirilor aflate în clasa I de risc seismic.
Pentru locatarii evacuaţi, Primăria Capitalei se obligă să le asigure o locuinţă până ce clădirile cu risc de prăbuşire vor fi consolidate.

La deschiderea semninarului au mai fost prezenţi vicepremierul Vasile Dâncu, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat şi ambasadorul Japoniei la Bucureşti, Kisaburo Ishi.
„Din nefericire, Bucureştiul este un oraş vulnerabil, 183 de clădiri sunt încadrate cu risc seismic clasa I pericol public. Mi-am făcut o impresie în legătură cu acest subiect important, am găsit înţelegere, cooperare şi dorinţa de a schimba lucruri. Ele au mers foarte prost până acum în ceea ce priveşte consolidarea clădirilor cu risc seismic. Au fost consolidate doar 75 de clădiri cu risc, alte 62 sunt clădiri pentru care au fost depuse dosarele. Din nefericire, doar în 11 astfel de cazuri s-au semnat contractele de consolidare“, a spus primarul Gabriela Firea.

Edilul Capitalei a precizat că, întrucât puţine imobile au fost consolidate până acum, a fost înfiinţată administraţia municipale pentru risc seismic, care va urmări lucrările de la expertiză până la predarea imobilului către familia care a semnat pentru consolidare.

Dâncu: Trebuie să învăţăm de la japonezi

Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat că Bucureştiul este capitala cu cel mai mare risc seismic din Europa şi de aceea românii trebuie să înveţe de la specialişti cum să folosească cele mai bune tehnologii anticutremur.

„Japonia este o mare putere mondială, iar astfel de dezbateri sunt tot mai mult necesare în încercarea de a informa corect publicul.  (…) Prezentarea tehnologiilor din Japonia reprezintă un real interes pentru toată România şi pentru specialişti. În 13 octombrie este ziua internaţionala de reducere a riscurilor dezastrelor naturale. Mă bucur că vom fi împreună pe 13 octombrie“, a spus Dîncu.

Vicepremierul a adăugat că oamenii trebuie să respecte puterea naturii şi să se integreze, iar japonezii sunt un exemplu de urmat în ce înseamnă solidaritatea în cazul unui dezastru.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările