Suspecta crimei de la metrou avea discernământ şi poate răspunde penal pentru faptele sale

Suspecta crimei de la metrou avea discernământ şi poate răspunde penal pentru faptele sale

Magdalena Şerban FOTO Adevărul

Supecta crimei de la metrou, Magdalena Şerban, avea discernământ în momentul în care ar fi încercat să împingă două femei în faţa metroului. Acesta este rezultatul expertizei făcută de specialişti, informează Digi24.

Ştiri pe aceeaşi temă

În urma unei expertize care a durat câteva săptămâni, concluziile raportului Institutului Naţional de Medicină Legală arată că Magdalena Şerban poate răspunde penal pentru faptele sale. Magdalena Şerban este acuzată de tentativă de omor şi omor calificat dar şi ultraj, femeia fiind arestată preventiv.
 
Potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, Magdalena Şerban le-a spus judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti, că a avut o viaţă lipsită de hrană şi adăpost. De asemenea, ea a deschis mai multe procese pentru malpraxis deoarece avea probleme medicale, însă aceste procese nu s-au finalizat. Femeia ar mai fi spus că, din aceste motive, a avut o 'disperare' şi o 'decădere', datorită unei "lipse de speranţă".
 
Magdalena Şerban a mai spus în faţa magistraţilor că este nevinovată.
 
În legătură cu incidentul din staţia Dristor, femeia susţine că a fost deranjată de muzica pe care tânăra o asculta la căşti, ar fi intrat într-o "altercaţie" şi „îmbrânceală” cu aceasta şi nu recunoaşte că ar fi lovit-o pe tânără cu piciorul, aşa cum apare pe camerele de supraveghere.
 
„Dacă toată lumea care are altercaţii la metrou ar fi dusă la arest, unde am ajunge?", le-ar fi spus femeia judecătorilor.
 
Incidentele, petrecute anul trecut
 
Pe 12 decembrie, aceasta a împins o tânără pe liniile de metrou, iar după ce victima a căzut pe sine, în timp ce încerca să se prindă de marginea peronului, agresoarea a lovit-o în cap cu piciorul. Imediat, tânăra a fost lovită de trenul care intra în staţie şi a murit. Ea avea 25 de ani. 
 
Cu câteva ore înainte, femeia a încercat să împingă o altă tânără pe linia de metrou în staţia Costin Georgian. Tânăra a reuşit să scape după ce s-a luptat cu femeia.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările