Statul a cedat din pix un hectar din Pădurea Băneasa, în favoarea unor avocaţi controversaţi. Romsilva acţionează în instanţă

Statul a cedat din pix un hectar din Pădurea Băneasa, în favoarea unor avocaţi controversaţi. Romsilva acţionează în instanţă

Pădurea Băneasa a rămas fără un hectar în favoarea unor avocaţi Foto Hotnews.ro

Romsilva a rămas fără un hectar din Pădurea Băneasa printr-o actualizare făcută de Agenţia Naţională de Cadastru. Beneficiari sunt avocaţii Dumitrescu&Ciorobea care aveau un teren de 10 hectare chiar lângă drumul pe care statul îl va construi spre cartierul Greenfield.

Avocaţii Verginica Dumitrescu şi Adrian Ciorobea au primit anterior în schimbul unui teren din Parcul Plumbuita un alt teren de trei ori mai mare în zona Pipera, cunoscută pentru dezvoltarea imobiliară.

Măsura s-a luat printr-o prevedere legală potrivit căreia este permisă majorarea suprafeţei de teren cu până la 10%, după efectuarea măsurătorilor în teren, pentru împrejmuirea acestuia, conform Hotnews.ro.
 
Suprafaţa de teren nu a fost delimitată conform celor de la Romsilva, deşi acest lucru este obligatoriu pentru proprietar. Ulterior, Romsilva a cerut recuperarea hectarului de pădure în instanţă.
 

Potrivit unui extras de carte funciară pentru informare, solicitat Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară de HotNews.ro, pe 15 decembrie 2017, Tanţi Virginica şi Adrian Ciorobea deţineau în proprietate un teren de 10 hectare în Pădurea Băneasa, chiar lângă drumul pe care Primăria Sectorului 1, cu aprobarea Primăriei Capitalei, vrea să-l construiască prin mijlocul codrului, între Aleea Privighetorilor şi Cartierul Greenfield. 

Modificarea suprafeţelor terenurilor se face în temeiul art. 41 alin. (3) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care prevede că , în cazul lucrărilor de înregistrare în cadastru şi în cartea funciară realizate la cererea persoanelor interesate, dacă suprafaţa din măsurători este diferită de suprafaţa înscrisă într-o carte funciară pe baza unei documentaţii cadastrale recepţionate de oficiul teritorial sau suprafaţa din documentaţia cadastrală, recepţionată de oficiul teritorial, pentru care nu s-a deschis carte funciară ori suprafaţa din actele de proprietate, cererea de recepţie şi înscriere în cartea funciară se soluţionează astfel: dacă suprafaţa din măsurători este mai mare în proportie de până la 15% inclusiv, în cazul terenurilor din intravilan, şi de până la 5% în cazul terenurilor din extravilan, atunci suprafaţa din măsurători se înscrie în cartea funciară în baza documentaţiei cadastrale şi a declaraţiei proprietarului. Totodată, menţionăm că Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 a fost modificată începând cu data de 23 mai 2019, prin Legea nr. 105/2019 în sensul că procentul prevăzut la litera b) era 10% în loc de 15%, aşa cum este în prezent”, se arată în răspunsul ANCPI.

Ciudat este faptul că terenul a trecut din extravilan în intravilan fără a se şti prin ce metodă. Cei de la Romsilva nu ştiu cum s-a trecut hectarul de pădure în proprietatea avocaţilor.

”Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a luat la cunoştinţă despre acest lucru în urma unei informări a Direcţiei Silvice Ilfov. Astfel, am aflat că moştenitorii defunctei M.M.B.B. au vândut către V.T.D. şi A.C. drepturile litigioase pentru o suprafaţă de 10 hectare. Această suprafaţă are destinaţia pădure şi a fost obţinută în urma reconstituirii dreptului de proprietate pentru defuncta M.M.B.B., cu titlul de proprietate 49/10.11.2008 emis de Comisia municipiului Bucureşti pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. Această proprietate, în teren, nu a fost delimitată, deşi acest lucru este obligatoriu pentru proprietari, şi nici măsurile topografice efectuate nu le-au materializat în teren. Ulterior, prin metode necunoscute, proprietarii au întabulat la Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară – Oficiul pentru Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti, o suprafaţă mai mare, de 11 hectare. Nici aceasta nu a fost materializată în teren”, se arată în răspunsul transmis de Romsilva.

Compania spune că a sesizat instanţa de judecată pentru revenirea la situaţia anterioară şi a cerut verificări la ANCPI.

”În urma sesizării dumneavoastră şi a verificărilor în teren, Direcţia Silvică Ilfov a sesizat instanţa de judecată pentru revenirea la situaţia anterioară. De asemenea, directorul general al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, Gheorghe MIHĂILESCU, a cerut directorului Direcţiei Silvice Ilfov să sesizeze organele în drept, respectiv Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, asupra modului în care s-a înregistrat o suprafaţă mai mare în cartea funciară. Vă mulţumim pentru sesizarea adresată şi apreciem demersurile dumneavoastră pentru apărarea integrităţii fondului forestier proprietatea publică a statului”, se arată în răspunsul Romsilva.

Avocaţii Verginica Dumitrescu şi Adrian Ciorobea au cumpărat terenul de 10 hectare în 2006 de la moştenitorii doamnei Maria Marina Basarab Brâncoveanu născută Ştirbey. Avocaţii au devenit cunoscuţi în 2006 când au primit un teren de 3 ori mai mare de la primarul Răzvan Murgeanu lângă Şoseaua Fabrica de Glucoză în schimbul unui teren pe care acum se află lacul şi parcul Plumbuita.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: