Sindicatele din Penitenciare: Rata recidivei nu a scăzut şi nu poate fi calculată conform metodologiei partidului aflat la putere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sindicaliştii din Penitenciare îl contrazic pe ministrul Justiţiei,Tudorel Toader, care declara recent că recidiva ar fi scăzut în România, şi îl acuză pe demnitar că dezinformează opinia publică: Dacă ar fi adevărat, ar fi extraordinar.

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor a reacţionat după ce ministrul Justiţiei a afirmat că rata de recidivă ar fi scăzut în România. Ceea ce, dacă ar fi adevărat, ar fi extraordinar. Realitatea, însă, îl contrazice, spun sindicaliştii.

„Asistăm la o altă încercare de a dezinforma opinia publică, pe fondul prezentării în mass-media a infracţiunilor comise din ce în ce mai frecvent de către foştii deţinuţi care au făcut obiectul graţierii mascate. Sunt deja peste 4.000 de beneficiari şi, statistica nu minte, 2/3 se vor întoarce în penitenciar, lăsând în urmă mii de victime pentru care Statul Român nu pare a fi interesat să găsească vreo compensaţie. (...) Ne manifestăm, în consecinţă, serioase îndoieli cu privire la cifrele avansate şi de această dată de către ministrul justiţiei şi îi amintim că lumea civilizată nu calculează rata recidivei după modelul partidului aflat la putere. Un profesor de drept, chiar şi afiliat politic, ar trebui să ştie asta. În realitate rata reîncarcerării sau recidiva reală (reoffending rate) în România este de peste 40% recidivă (postcondamnatorie şi postexecutorie) la care se adaugă cel puţin 20% deţinuţi cu antecedente penale, care comit infracţiuni după expirarea termenului de încercare“, se arată într-un comunicat al Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Sindicaliştii mai spun că o parte din criminalitate a fost exportată, împreună cu recidiva de rigoare, în Europa. Dar asta nu este o „dovadă de excelenţă în politica penală“, ci doar o „externalitate nedorită a liberei circulaţii a cetăţenilor de care profită şi infractorii şi care deseori ne afectează iremediabil imaginea la nivel european“.

Înainte de recursul compensatoriu în penitenciarele româneşti se aflau aproape 25.900 de deţinuţi, astăzi ne apropiem de 23.000 (o parte dintre cei 4.000 de beneficari ai recursului s-au întors), iar în ţările din Europa sunt peste 12.000 de deţinuţi români, atrag atenţia sindicaliştii.

Declaraţia lui Tudorel Toder

În România recidiva a scăzut, iar penitenciarele reprezintă o problemă veche, de sistem, a declarat, duminică, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

"În România recidiva a scăzut. De la 46%, acum, am coborât sub 40%. Recidiva n-a crescut din momentul recursului compensatoriu, recidiva este în scădere, sunt recidivişti care au intrat sub imperiul legii, după cum sunt recidivişti şi care n-au beneficiat de recursul compensatoriu. Prin urmare, nu legaţi starea de recidivă de impactul în lege privind recursul compensatoriu", a afirmat Toader, la Palatul Parlamentului.
Potrivit acestuia, recursul compensatoriu nu este o invenţie pur românească.

"A fost consecinţa punerii în aplicare a hotărârii pilot pronunţată de către CEDO. Acolo Curtea Europeană ne cere ca în orice hotărâre judecătorească imperativ să formulăm despăgubiri fizice - cele şase zile considerate ca executate la 30 sau despăgubiri recurs compensatoriu în bani, pentru cei care nu mai pot beneficia de zile considerate ca executate. Prin urmare, Legea 169, proiectul de lege pe care îl vom iniţia pentru recursul compensatoriu, compensarea în bani a zilelor state în condiţii necorespunzătoare în penitenciar, nu exprimă altceva decât punerea în aplicarea a unui paragraf, a unei dispoziţii din hotărârea pilot CEDO. Am fost la Curtea Europeană şi am prezentat preşedintelui şi conducerii grefei respectivul pachet memorandum, foaia de parcurs. Mai ştiţi că pe 26 ianuarie, când a fost deschiderea anului judiciar, am fost invitat să fiu şi eu prezent la deschidere, nu am putut fi prezent pentru că am fost la Consiliul JAI de la Sofia. Preşedintele Curţii Europene a făcut referire la vizita noastră, a exprimat speranţa că vom pune în aplicare respectivele măsuri, ca să rezolvăm problema detenţiei necorespunzătoare din penitenciare", a detaliat ministrul Justiţiei.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite