Serviciul de Telecomunicaţii Speciale face licitaţii pentru extinderea sistemul 112 şi pentru creşterea nivelului de cooperarea între instituţiile publice

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale face licitaţii pentru extinderea sistemul 112 şi pentru creşterea nivelului de cooperarea între instituţiile publice

Apelurile la 112 sunt preluate, în medie, în 3,68 de secunde FOTO Arhivă Adevărul

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a lansat două licitaţii, în valoare cumulată de 66,5 milioane de lei, pentru extinderea sistemului naţional pentru apeluri de urgenţă 112 şi creşterea nivelului de cooperare între instituţiile publice centrale şi locale prin servicii de comunicaţii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cu o valoare estimată la 57,7 milioane de lei (TVA inclusă), prima licitaţie are ca obiect furnizarea de echipamente IT&C, inclusiv instalarea, configurarea şi punerea în funcţiune a acestora, precum şi dezvoltarea şi instalarea de aplicaţii software în vederea punerii în practică a proiectului „Extinderea infrastructurii informatice a Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă (SNUAU) pâna la nivelul resurselor mobile ale agenţiilor de intervenţie Ambulanţă şi SMURD şi al Unităţilor de Primiri Urgenţe”, potrivit Mediafax.

Conform anunţului de participare, ofertele vor fi deschise pe 2 aprilie.

STS a stabilit ca durata contractului să fie de 6 luni, iar finanţarea să fie asigurată de la bugetul de stat şi din fonduri externe nerambursabile.

A doua licitaţie vizează achiziţionarea de echipamente IT&C necesare creşterii nivelului de cooperare între instituţiile publice centrale şi locale prin servicii de comunicaţii audio-video cu facilităţi extinse, contractul fiind estimat la 8,8 milioane de lei, cu TVA.

„Contractul are ca obiect furnizarea de echipamente IT&C (echipamente de videoconferinţă şi de comunicaţii), inclusiv configurarea şi punerea în funcţiune a acestora, precum şi prestarea de servicii de pregătire profesională a personalului autorităţii contractante care va asigura operarea şi mentenanţa echipamentelor achiziţionate în cadrul proiectului, denumit «Creşterea nivelului de cooperare între instituţiile publice centrale şi locale prin servicii de comunicaţii audio-video cu facilităţi extinse»”, se arată în anunţul de participare publicat pe www.e-licitatie.ro.

Ofertele vor fi deschise pe 2 aprilie.

Cu o durată de cinci luni de la data atribuirii, finanţarea contractului va fi asigurată de la bugetul de stat şi din fonduri externe nerambursabile.

STS organizează şi coordonează activităţile în domeniul telecomunicaţiilor speciale pentru autorităţile publice din România şi alţi utilizatori prevăzuţi de lege. Instituţia are structură militară şi face parte din sistemul naţional de apărare.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările