Salvanomtiştii din Sinaia au salubrizat zone greu accesibile, în campania "Verde crud"

În cadrul campaniei "Verde crud", salvamontiştii din Sinaia au salubrizat o zonă greu accesibilă de pe unul din malurile râului Prahova. Campania se desfăşoară în perioada 16 - 29 aprilie, potrivit Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Sinaia, Mădălina Roşu, a declarat că salvamontiştii au adunat zeci de saci de gunoaie, acţiunea lor desfăşurându-se cu dificultate, fiind nevoiţi să acţioneze prinşi de o coardă.

Campania ''Verde crud'' a mobilizat, de la debutul ei, sute de cetăţeni, elevi, reprezentanţi ai ONG-urilor din Sinaia şi chiar jandarmi montani care s-au oferit voluntari pentru salubrizarea oraşului.

În cursul acestei săptămâni, peste 40 de copii de la Centrul de Plasament Sinaia, însoţiţi de 20 de angajaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova au salubrizat zona din jurul Castelului Peleş din Sinaia.

La acţiunea de curăţenie au luat parte chiar şi copii de la grădiniţele din localitate, care au contribuit la înfrumuseţarea oraşului plantând flori în curţile instituţiilor de învăţământ.

Primarul Vlad Oprea a fost prezent în patru cartiere din oraş, unde s-a încheiat campania de salubrizare şi a acordat cetăţenilor ieşiţi la curăţenie audienţe publice.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: