Zilele trecute s-au organizat concursuri de ocupare a postului de inspector general la o duzină de Inspectorate Şcolare Judeţene. Asemenea concursuri nu se mai organizaseră de vreo şapte ani, iar titluarii actuali ai posturilor fuseseră numiţi cu delegaţie, evident pe criterii politice.

Potenţialii candidaţi aveau în faţă perspective deosebit de frumoase: erau titularii postului scos la concurs, erau membri PSD şi nu aveau, niciunul dintre ei, contracandidaţi. Şi totuşi, trei sferturi dintre candidaţi au anunţat subit că nu mai participă la concurs.

Chestionaţi de gazetari, majoritatea au invocat motive de boală, ceilalţi vagi motive personale. Cum e puţin probabil ca o molimă misterioasă să fi lovit punctual, în atâtea judeţe, fix pe oamenii care aspirau la şefia ISJ, nu ne rămâne decât să speculăm asupra motivelor pentru care s-au retras.

Iar una dintre speculaţii sună cam aşa: în condiţiile susţinutei ofensive anticorupţie din ultimele luni - care nu dă deloc semne să slăbească, ba dimpotrivă - funcţia de şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean a devenit nerentabilă în termenii în care renta până acum. Nu mai are niciun haz financiar să ocupi o aşa poziţie şi să primeşti în schimb doar un salariu mizer, fără tentanta perspectivă a unei şpăguţe cinstite. Şi să nu uităm că, în nomenclatorul funcţiilor importante de la nivelul unui judeţ, cea de inspector şcolar general nu este una dintre cele mai ofertante ca potenţial de foloase necuvenite.

Aştept cu nerăbdare, deşi ştiu că nu va veni curând, ziua în care vom afla că nu se ocupă, din lipsă de concurenţi, funcţii de şefi judeţeni la Fisc, la Vamă, la Poliţie, la Protecţia Consumatorului, la Sanepid, la Cadastru sau la Inspecţia în Construcţii, că partidele au probleme în a numi candidaţi pentru poziţia de primar, de şef de Consiliu Judeţean, de consilier local, de parlamentar, de ministru, de prim-ministru.

Sigur, apărătorii statului de drept vor sări şi vor spune, cum o fac şi acum, că România riscă să se blocheze total, că nu mai semnează nimeni nimic, că instituţiile statului vor suferi cumplit din lipsă de conducători. Să nu disperăm: e bine ştiut că orice relaxare fiscală făcută cu cap este urmată de un scurt recul al încasărilor, după care acestea îşi revin şi intră chiar mai mulţi bani la buget decât înainte.

Aşa că şi relaxarea infracţională imaginată mai sus ar putea aduce, vremelnic, un deficit de „competenţe” în zona administraţiei, dar ea va fi de scurtă durată şi ar putea atrage ulterior în sistem ceea ce ne dorim cu toţii: oameni oneşti. Pentru că mie îmi vine greu să cred că chiar nu mai există în ţara asta oameni dispuşi să ocupe funcţii publice fără să se gândească în primul rând la şpăgi. Sau că nu se poate face administraţie decât în mod corupt.

Acum părăsim viitorul luminos şi ne întoarcem în prezentul infect. E de-a dreptul scandalos modul în care conducerea Senatului a interpretat votul dat în cazul arestării lui Dan Şova. Curtea Constituţională a statuat în mai multe rânduri că singurele acte care se votează cu o majoritate absolută (jumătate plus unul din toţi membrii Camerei) sunt legile organice şi regulamentele celor două Camere. Legile ordinare şi toate celelalte hotărâri, inclusiv cele privind ridicarea imunităţilor, se votează cu majoritatea membrilor prezenţi.

Iar în cazul Şova, majoritatea senatorilor prezenţi a votat de fapt în favoarea arestării, cu 79 la 67, dar a fost invocat un articol revolut, care impune majoritatea absolută, de minimum 85 de voturi "pentru". Este problema Senatului că nu şi-a pus propriul regulament în acord cu deciziile Curţii – dar să foloseşti o prevedere strâmbă din regulament pentru protejarea unui potenţial infractor se cheamă oriunde în lumea asta complicitate cu făptaşul şi obstrucţionarea Justiţiei.

În acest timp, preşedintele Iohannis ia act pe Facebook de cele petrecute şi declară că nu poate „trece cu vederea” aşa ceva. În consecinţă, se duce în aceeaşi seară la Peleş, la un dineu al Casei Regale. Cu alte cuvinte, îşi mai netezeşte o cută la palton.