Planul naţional de măsuri pentru refugiaţi ucraineni a fost lansat. Turza:  „Vrem ca în scurt timp să devină independenţi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mădălina TurzaFOTO: INQUAM FOTO
Mădălina TurzaFOTO: INQUAM FOTO

Mădălina Turza, consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, a anunţat că planul naţional de măsuri de integrare a refugiaţilor ucraineni în România, pe termen mediu şi lung, a fost lansat, iar ucraineni ajunşi în ţara noastră vor beneficia de sprijin pentru a deveni independenţi.

Conform consilierului de stat, Planul Naţional de acţiune a fost aprobat prin ordonanţă de urgenţă şi a fost creat alături de partenerii din agenţiile Naţiunilor Unite în prezent în România, societatea civilă şi ministere. 

"Astăzi este un moment important pentru că lansăm public Planul naţional de măsuri de integrare pentru beneficiarii de protecţie temporară, respectiv refugiaţii ucraineni din România. Este un moment important pentru că România este prima ţară din Uniunea Europeană care are o viziune şi un plan pe termen mediu şi lung în ceea ce priveşte integrarea refugiaţilor ucraineni, (...) pentru că, aşa cum ştim, criza din Ucraina nu reprezintă doar o acţiune pe termen scurt. Nu suntem într-o activitate de sprint, ci avem în faţă un maraton pe care va trebui să îl parcurgem cu bine", a afirmat Turza.

Cei aproximativ 100.000 de refugiaţi ucraineni ajunşi în România vor beneficia de activităţi-cheie în domeniile educaţiei, sănătăţii, ocupării, locuirii copiilor şi persoanelor vulnerabile.

"Este oare suficient să deschizi uşile unei şcoli pentru 30 de copii ucraineni şi de a doua zi ei vor începe să vorbească limba română şi vor putea citi Eminescu? Cu siguranţă, nu. De aceea, am avut nevoie de cursuri specifice de limba română pentru copii mici în şcoli, de adaptare curriculară, am avut nevoie de măsuri specifice în sănătate pentru ca ei să poată înţelege sistemul nostru sanitar, de măsuri de sănătate publică, să ne asigurăm că suntem noi, toţi cetăţenii României şi nu numai, protejaţi de boli transmisibile, integrarea acestora în planurile noastre de vaccinare", a explicat consilierul de stat.

Consilierul a precizat că prin acest plan se doreşte ca refugiaţii din Ucraina să devină, în cel mai scurt timp, independenţi. Aceştia nu vor beneficia de privilegii speciale, însă vor primi ajutor pentru a-şi putea începe o nouă viaţă în România.

"Nu ne dorim ca ei să fie dependenţi de sistemul public, de serviciile sociale, de ONG-uri sau de organizaţiile internaţionale. Sunt vecinii noştri, le-am făcut loc în casa noastră şi ne dorim să îi sprijinim să devină independenţi. Nu acordăm privilegii speciale refugiaţilor din Ucraina, dar ne asigurăm că, la acest început de nouă viaţă în ţara noastră, ei beneficiază de nişte pârghii de sprijin astfel încât, în cel mai scurt timp, să devină independenţi", a adăugat aceasta. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite