Otrava din pământurile României: de unde luăm bani pentru a curăţa solurile toxice

Otrava din pământurile României: de unde luăm bani pentru a curăţa solurile toxice

Costurile totale pentru decontaminarea solurilor poluate cu substanţe toxice din România s-ar putea ridica la peste 8,4 miliarde de euro, estimează Guvernul.

 
În august 2015, Guvernul a adoptat prima Strategie Naţională privind Siturile Contaminate şi Potenţial Contaminate din istoria României. Adoptarea acestui act reprezintă primul pas în lugul drum pentru curăâarea celor aproximativ 900.000 de hectare de sol contaminate cu metale grele şi alte suprafeţe poluate cu substanţe toxice. 

În total, în România există 210 situri contaminte, pentru care poluarea este dovedită cu ample analize de mediu, şi alte 1.183 de situri potenţial contaminate, care trebuie testate din cauza suspiciunilor că ar putea fi poluate ca urmare a activităţilor desfăşurate în trecut sau chiar şi în prezent acolo. 
 
Operaţiunile de decontaminare pentru un sit contaminat se ridică la peste şase milioane de euro - 20.000 de euro pentru actualizarea evaluării de impact şi risc, şi alte şase milioane pentru lucrările propriu-zise de decontaminare. În total, cheltuielile se vor ridica la 1,264 miliarde de euro, conform estimărilor Guvernului incluse în Strategia Naţională. 

Apoi, cheltuielile pentru testarea celor 1.183 de situri potenţial contaminate se ridică la 47,32 miliarde de euro - câte 40.000 de euro pentru fiecare sit. Dacă acestea se vor dovedi a fi contaminate, atunci pentru fiecare dintre ele va fi nevoie de câte 6 milioane de euro, adică până la 7,14 miliarde de euro. 

 
„Poluatorul plăteşte”
 
Strategia Naţională îşi propune să clarifice şi cine trebuie să suporte aceste costuri. Din punctul de vedere al proprietarilor, aceste situri contaminate şi potenţial contaminate sunt împărţite în trei categorii: situri privatizate, situri în proprietatea statului şi situri orfane/abandonate, care nu au un proprietar legal şi pe care a fost abandonată activitatea industrială. În general, siturile orfane sunt foste obiective industriale - fabrici, instalaţii, depozite - care au aparţinut anterior statului şi care se află acum într-o stare precară, se arată în Strategie. 
 
Însă nu proprietarul actual este cel care trebuie să suporte costurile pentru testarea siturilor pontenţial contaminate şi curăţarea celor contaminate. Strategia aminteşte şi conceptul „poluatorul plăteşte”. Principiul nu este însă stabilit şi prin lege, regulile în acest sens urmând a fi elaborate. Acest concept a fost inclus în alte două hotărâri de guvern, ambele din anul 2007. Practic, acest principiu presupune ca toate cheltuielile pentru remedirea acestor situri contaminate revin celui care le-a poluat. „Poluatorul are obligaţia de a suporta costurile măsurilor de refacere a mediului geologic al siturilor contaminate şi al ecosistemelor terestre”, se arată în Strategie. Totodată, se menţionează faptul că principiul „poliatorul plăteşte” este punctul de plecare al Strategiei adoptate. 
 
Nu ştim cui aparţin pământurile otrăvite
 
Deocamdată, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) refuză să publice rezultatele singurului inventar naţional privind siturile contaminate şi potenţial contaminate pe care l-a realizat în perioada 2007-2008 şi pe care l-a actualizat în 2013. Deşi mai multe agenţii judeţene din subordinea ANPM au publicat aceste liste chiar pe site-ul instituţiei, Agenţia refuză să furnizeze statisticile la nivel naţional. În schimb, ANPM susţine că acest inventar a fost predat Ministerului Mediului, instituţia în subordinea căreia se află. La rândul lor, reprezentanţii Ministerului Mediului susţin că inventarul se află încă la ANPM. Din această cauză, este imposibil să ştim câte dintre cele 210 situri contaminate sunt ale statului, orfane sau private. Situaţia este aceeaşi şi în ceea ce priveşte siturile potenţial contaminate. În ciuda solicitărilor repetate către cele două instituţii, situaţia nu a putut fi clarificată, iar inventarul rămâne secret la opt ani de când a fost elaborat. 
 
Specialiştii spun însă că cea mai mare parte a cheltuielilor de decontaminare va trebui suportată de stat, întrucât acesta rămâne principalul poluator în cazul siturilor contaminate istoric, adică acele locuri în care au funcţionat fabrici, instalaţii şi depozite de deşeuri în condiţii improprii în perioada comunistă. 
 
Pentru a obţine finanţarea necesară acestor operaţiuni-mamut de curăţare a solurilor, statul are la dispoziţie patru surse: prima este bugetul de stat, celelalte trei sunt externe - fonduri europene, împrumuturi de la instituţii internaţionale precum Banca Mondială şi investiţii din sectorul privat. 
 
Fondurile europene, cheia în decontaminare
 
În ceea ce priveşte fondurile europene, România poate lua bani pentru siturile contaminate folosind două linii de finanţare: Programul Operaţional Regional şi Programul POS-Mediu. În Strategie, reprezentanţii Guvernului menţionează că avem la dispoziţie 126,6 milioane de euro pentru astfel de operaţiuni în perioada 2014-2020. 
 
În exerciţiul bugetar anterior al UE, adică 2007-2013, România a vrut să ia 37,38 de milioane de euro pentru opt proiecte de „reabilitare a siturilor industriale poluate şi neutilizate şi pregătirea pentru noi activităţi”, adică axa de finanţare 4.2 din POR 2007-2013. Un proiect a fost reziliat. Celelalte şapte au o valoare totală de 29,18 milioane de euro. Până la 15 ianuarie 2016, din această sumă au fost decontate de către Comisia Europeană şi bugetul de stat 20,98 de milioane, conform informaţiilor obţinute de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, care implementează POR. 
 
Apoi, statul are la dispoziţie posibilitatea de a lua împrumuturi de la instituţii internaţionale - care pot fi Banca Mondială, FMI, Banca Europeană pentru Investiţii, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi altele. Această sursă este amintită „pentru a lua măsuri imediate pe siturile contaminate cu prioritate urgentă, care prezintă un grad ridicat de poluare pentru sănătatea umană sau a mediului înconjurător”. 
 
Ultima categorie - investiţiile private - sunt recomandate pentru siturile contaminate cu suprafeţe extinse, acolo unde, după decontaminare, pot fi demarate noi proiecte, fie industriale, fie care prevăd altă întrebuinţare a terenurilor.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: