O femeie a decedat după ce a căzut de pe Casa Presei din Capitală

O femeie a decedat după ce a căzut de pe Casa Presei din Capitală

O femeie a decedat, joi, după ce a căzut de pe Casa Presei Libere din Bucureşti, au anunţat oficiali ai Poliţiei Capitalei. Se pare că aceasta era o angajată a Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Astăzi, în jurul orei 6,30, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 2 Poliţie a fost sesizată prin apel 112 despre faptul că o femeie s-ar fi precipitat de la etajul unei clădiri situată în Sectorul 1. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul secţiei, precum şi echipaje de prim ajutor, acestea din urmă constatând decesul persoanei”, transmite Biroul de presă al Poliţiei Capitalei.

În vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Biroul Morţi Suspecte şi Ucideri din Culpă din cadrul Serviciului Omoruri al Poliţiei.

„Trupul neînsufleţit a fost transportat la INML, în vederea efectuării necropsiei”, arată sursa citată.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările