Ion Ştefan: Suntem în discuţie pentru finanţarea a trei spitale regionale - Iaşi, Cluj şi Craiova

Ion Ştefan: Suntem în discuţie pentru finanţarea a trei spitale regionale - Iaşi, Cluj şi Craiova

Ion Ştefan:Pentru aceste trei spitale regionale au fost semnate contractele de finanţare din fonduri europene Foto: inquam photos

Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan, a declarat marţi că au fost semnate contractele de finanţare din fonduri europene pentru construirea a trei spitale regionale - Iaşi, Cluj şi Craiova.

Ştiri pe aceeaşi temă

"Suntem în discuţie pentru finanţarea a trei spitale regionale - Iaşi, Cluj şi Craiova. Pentru aceste trei spitale regionale au fost semnate contractele de finanţare din fonduri europene, au fost înaintate documentaţiile către Comisia Europeană (CE). CE pentru toate trei a aprobat finanţarea. Ceea ce am făcut noi în cadrul lucrărilor publice a fost recunoscut ca fiind un lucru foarte bun şi odată cu semnarea acestor contracte de finanţare între Ministerul Lucrărilor Publice şi Ministerul Sănătăţii, implementarea acestor proiecte s-a transferat la Ministerul Sănătăţii", a precizat Ştefan la o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Construirea celor 3 spitale regionale de la Iaşi, Cluj şi Craiova, cu o valoare totală de 1,64 miliarde euro, reprezintă una dintre măsurile incluse în Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică, elaborat de Guvernul României.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările