Grecia, în scenariul roşu. Destinaţia preferată a turiştilor români este pe lista ţărilor cu risc epidemiologic ridicat DOCUMENT

Grecia, în scenariul roşu. Destinaţia preferată a turiştilor români este pe lista ţărilor cu risc epidemiologic ridicat DOCUMENT

Indicele de infecţie a ajuns în Grecia la 3.47, iar în urmă cu o săptămână avea un indice de 2,9. FOTO: shutterstock

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a publicat noua listă a ţărilor cu risc epidemiologic, pe coduri de culori – roşu, galben şi verde, în funcţie de incidenţa cazurilor de COVID-19. Grecia, o destinaţie turistică preferată de români a intrat în scenariul roşu. Tot acolo mai sunt Irlanda, Monaco, Maldive, Bahamas, Curaçao şi Insulele Virgine ale Statelor Unite.

Ştiri pe aceeaşi temă

Astfel, toţii românii nevaccinaţi care se întorc acasă din Grecia vor intra în carantină.

Măsura carantinei se aplică pentru 14 zile, dar rămâne valabilă şi prevederea potrivit căreia dacă o persoană carantinată face un test COVID-19 în a opta zi de carantină şi rezultatul e negativ poate ieşi din carantină în a zecea zi.

Conform datelor publicate joi de ECDC, Grecia a ajuns la rata de incidenţă de 3,46 la mie. De la pragul de 3 la mie, statele sunt trecute pe lista roşie în România.

Pentru zona roşie se impune carantina de 14 zile pentru persoanele care sosesc în România, excepţiile fiind:

- persoanele vaccinate anti-COVID cu schemă completă de cel puţin 10 zile,

- persoanele care au fost infectate cu coronavirus în ultimele 180 de zile şi nu mai devreme de ultimele 14 zile

- copiii până la vârsta de 3 ani, iar cei de 3-16 ani cu prezentarea unui test PCR negativ nu mai vechi de 72 de ore.

CNSU se întruneşte săptămânal pentru actualizarea acestei liste, iar statele sunt împărţite în zona verde, galbenă sau roşie în funcţie de rata de incidenţă COVID publicată de ECDC.

După aprobarea listei noi, aceasta va intra în vigoare începând de duminică.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările