Dosarul 10 August rămâne clasat. Decizia Tribunalului Bucureşti este definitivă

Dosarul 10 August rămâne clasat. Decizia Tribunalului Bucureşti este definitivă

Violenţe la protestul diasporei din 10 august 2019. FOTO Inquam Photos

Tribunalul Bucureşti a respins, marţi, solicitarea DIICOT de redeschidere a anchetei împotriva foştilor şefi ai Jandarmeriei în Dosarul 10 august, astfel că dosarul rămâne clasat, iar decizia instanţei este definitivă.

Ştiri pe aceeaşi temă

În 15 iulie 2020, la aproape 2 ani de la reprimarea violentă a mitingului diasporei din Piaţa Victoriei, procurorii DIICOT au clasat parţial dosarul 10 august, transmite Hotnews.ro.
 
DIICOT a susţinut că nu ar fi fost pregătită din timp reprimarea protestului, aşa cum au afirmat o parte dintre manifestanţii care au făcut plângeri penale împotriva jandarmilor. Prin urmare, conducerea Jandarmeriei de la acea vreme a fost scoasă de sub urmărire penală.
 
În 4 august 2020, fostul procuror-şef al DIICOT Giorgiana Hosu a infirmat parţial soluţia de clasare a dosarului 10 august şi a dispus redeschiderea urmăririi penale în cazul foştilor şefi ai Jandarmeriei: colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, maiorul Laurenţiu Cazan, colonelul Cătălin Sindile şi comisarul-şef de poliţie Mihai Dan Chirică.
 
Cererea DIICOT a fost trimisă la Curtea de Apel Bucureşti, iar de acolo a ajuns la Tribunalul Bucureşti, care a amânat de mai multe ori pronunţarea unei decizii.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările