De ce nu au lucrat procurorii DNA în dosarul Tel Drum, în care este vizat Liviu Dragnea. Răspunsul lui Bologa
0Procurorul-şef al DNA, Crin Bologa, a anunţat, joi, că în dosarul Tel Drum, în care este cercetat fostul lider al PSD Liviu Dragnea, nu s-a putut lucra pe perioada stării de urgenţă, iar procurorii s-au gândit la toate variantele pentru a urgenta soluţionarea acestei cauze.
„În dosarul Tel Drum nu s-a putut lucra în această perioadă, fiindcă urmărirea penală a fost suspendată prin decretele preşedintelui privind instalarea stării de urgenţă. Nu mai dăm un termen limită (pentru finalizarea dosarului - n.r.). Am stat de vorbă cu doamna procuror, lucrează la această cauză. (...) Ne-am gândit la toate posibilităţile pentru urgentarea acestui dosar. La DNA sunt foarte multe dosare vechi, de ordinul sutelor. În toate aceste dosare, noi ne preocupăm şi facem tot posibilul pentru a urgenta finalizarea urmăririi penale", a spus şeful DNA, citat de Agerpres.
Pe 13 noiembrie 2017, DNA anunţa că Liviu Dragnea este urmărit penal de procurorii anticorupţie pentru constituire de grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni referitoare la fraudare de fonduri, fapte care ar fi fost săvârşite în dosarul Tel Drum, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.
DNA preciza că dosarul s-a constituit pe baza unei sesizări a Oficiului European Antifraudă (OLAF) transmise la 30 septembrie 2016, privind suspiciunea săvârşirii mai multor infracţiuni, între care obţinerea nelegală, pe bază de documente false, a unor finanţări din fonduri europene pentru lucrări de reabilitare de drumuri judeţene.