Cum s-au „micșorat” indemnizațiile primarului și viceprimarului din Constanța, când de fapt s-au mărit
0Indemnizațiile primarului Vergil Chițac și ale viceprimarului Costin Răsăuțeanu s-ar fi redus cu 10% începând cu 1 august 2025, ca urmare a modificărilor legislative, arată Primăria Constanța, respingând acuzațiile consilierului local Felicia Ovanesian, potrivit cărora salariile ar fi fost majorate.

Aceștia au explicat că, potrivit vechii dispoziții, indemnizațiile lunare puteau fi majorate cu până la 50% în limita bugetului aprobat, însă, după aplicarea măsurilor de austeritate, plafonul a fost redus la 40%.
„În legătura cu declarațiile publice ale consilierului local, doamna Felicia Ovanesian, în care susţine că primarul şi viceprimarul şi-ar fi mărit salariile în această perioadă de austeritate Primăria Municipiului Constanţa face următoarele precizări:
În realitate, indemnizaţiile s-au diminuat şi nu au crescut, aşa cum s-a lăsat să se înţeleagă în mesajul doamnei consilier.
Astfel, începând cu data de 1 august 2025, indemnizaţia demnitarilor locali s-a redus cu 10%.
Actuala Dispoziţie nr. 2634/31.07.2025 trebuie corelată cu Dispoziţia nr. 3298/29.10.2024, care şi-a încetat valabilitatea la data de 1 august 2025:
- Vechea dispoziţie a fost emisă în baza Legii nr. 153/2017, care la art. 16 alin. (2) prevedea: «Indemnizaţiile lunare () se majorează cu până la 50% () în limita bugetului aprobat cu această destinaţie.»
- Actul administrativ nr. 2634/31.07.2025, aflat în vigoare de la 1 august 2025, a fost emis în baza Legii nr. 141/2025, care la art. XV pct. 3 stipulează: «Indemnizaţiile lunare () se majorează cu până la 40% () în limita bugetului aprobat cu această destinaţie.»”, potrivit unui comunicat transmis de Primăria Municipiului Constanța.
„Postarea doamnei consilier Felicia Ovanesian reprezintă o dezinformare cu vădită tentă politică”
În continuare, instituția a explicat că indemnizațiile primarului și viceprimarului s-au redus cu 10%, în baza noii legislații, și nu s-au majorat, așa cum a afirmat consilierul local Felicia Ovanesian. Instituția acuză o dezinformare cu tentă politică și subliniază că modificarea respectă Codul Administrativ și cadrul legal în vigoare.
„Modificarea procentului privind indemnizaţiile pentru primar şi viceprimar a fost realizată strict în conformitate cu prevederile Codului Administrativ şi ale legislaţiei aplicabile privind remuneraţia demnitarilor locali. Aceasta nu reprezintă o decizie arbitrară, ci o obligaţie legală, corelată cu indicatorii economici stabiliţi la nivel naţional.
Prin urmare, indemnizaţia s-a diminuat cu 10% şi nu s-a majorat, aşa cum a fost eronat prezentat de Felicia Ovanesian.
În prezent, la nivelul municipiului Constanţa se implementează 53 de proiecte finanţate nerambursabil, pentru care s-au constituit echipe de implementare prin acte administrative emise de Primarul municipiului Constanţa.
Postarea doamnei consilier Felicia Ovanesian reprezintă o dezinformare cu vădită tentă politică şi o interpretare tendenţioasă a unei proceduri administrative desfăşurate cu respectarea strictă a cadrului legal. Reiterăm că rolul Primăriei Constanţa este de a administra municipiul în mod transparent, responsabil şi cu respectarea legislaţiei.
De asemenea, facem un apel către reprezentanţii presei ca, pentru corecta informare a opiniei publice şi pentru asigurarea echilibrului jurnalistic, să solicite punctul de vedere al instituţiei înainte de publicarea unor informaţii cu impact asupra comunităţii”, mai precizează primăria.
Postarea Feliciei Ovanesian
Marți, 2 septembrie, Felicia Ovanesian a transmis faptul că „primarul și viceprimarul și-au mărit indemnizațiile la 31.07.2025”, după ce „și le măriseră și în octombrie, respectiv decembrie 2024.”
„Ura, Ura, Ura, de 3 ori «ura»!
În sfârșit, pot împărtăși cu voi o veste minunată, pe care o căutam de atâta vreme, eu fiind, în esență, o persoană pozitivă! Deci, sunteți pregătiți? Primarul și viceprimarul și-au mărit indemnizațiile la 31.07.2025. După ce și le măriseră și în octombrie, respectiv decembrie 2024.
Dacă nici asta nu e veste pozitivă, chiar nu știu cum să vă mai mulțumesc!
Banii de majorare sunt, desigur, din taxele și impozitele majorate plătite de noi și din vânzările de terenuri!
Dovada în cele de urmează! Numai bine!
PS: Sper că și le-au majorat unul celuilalt, că altfel îi paște soarta lui Clotilde Armand, din oficiu sau la sesizarea cuiva!”, a transmis aceasta.
Potrivit declarației de avere depuse în iulie 2025, primarul Vergil Chițac a avut în anul 2024 venituri nete în sumă de 229.751de lei ca primar, adică peste 18.000 de lei/lună.