Cum s-au pregătit taberele pentru mitingul românilor din Diaspora

Cum s-au pregătit taberele pentru mitingul românilor din Diaspora

Piaţa Victoriei / FOTO Inquam Photos / Octav Ganea / 9 aug 2018

În timp ce românii din Diaspora intrau cu miile pe la punctele de frontieră pentru a participa la mitingul de vineri, Jandarmeria anunţa că va scoate pe străzi inclusiv cavaleria, unităţile canine şi dispozitivele de blocare a străzilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Considerat de unii ca fiind evenimentul lunii august, bagatelizat de partea adversă ca eşecul anului, mitingul românilor din Diaspora a fost cu atenţie pregătit de ambele tabere. Românii de peste graniţe au luat cu asalt punctele de frontieră îmbarcaţi în maşini încolonate şi dotaţi cu steaguri şi tricouri inscripţionate corespunzător evenimentului. Pe cealaltă parte, autorităţile s-au intrecut în averizări la adresa manifestanţilor, jandarmii anunţând că scot pe străzi inclusiv cavaleria, unităţile cu canine şi dispozitivele de blocare a străzilor.

De altfel, aceştia şi-au început monitorizarea încă de joi după-amiaza când în Piaţa Victoriei au ajuns primii protestatari, pentru mitingul de vineri. Oamenii au ridicat un cort şi au parcat o rulotă în faţa clădirii Executivului. Rulota poartă mesaje anti-PSD şi imagini din carton cu Viorica Dăncilă. Pe un banner roşu uriaş, oamenii cer demisia Guvernului.


Întâmpinaţi cu steaguri şi vuvuzele

Încă de miercuri, prin punctele de frontieră au început să treacă mii de persoane venite din toate colţurile Europei. Doar între miercuri şi joi au trecut graniţa 221.700 de persoane şi aproximativ 53.000 de mijloace de transport, potrivit Poliţiei de Frontieră. Mulţi dintre cei intraţi în ţară săptămâna aceasta au spus că s-au întors pentru mitingul de vineri. Nu rămân foarte mult acasă. „În momentul în care avem un Guvern cu care putem discuta, care este în interesul cetăţeanului, în aceste condiţii m-aş întoarce. Mi-ar plăcea să mă implic în anumite sfere sau puncte în care aş putea să ajut la dezvoltarea României, pentru că România poate să fie o ţară normală, pentru că avem oameni capabili”, a spus, printre lacrimi, o româncă care s-a întors acasă special pentru mitingul din Piaţa Victoriei.

Şi nu i-a părut rău de drumul pe care a fost nevoită să-l bată. La vamă a fost întâmpinată, ca şi ceilalţi români întorşi să protesteze, de grupuri de români „înarmate” cu steaguri tricolore şi vuvuzele. Împreună au strigat mesaje anti-PSD iar la despărţire şi-au promis să se întâlnească vineri în Capitală.


Jandarmii îşi scot pe stradă tot arsenalul din dotare

În oglindă, prin vocea purtătorului de cuvânt Marius Militaru, Jandarmeria a anunţat că nu va tolera comportamentele violente şi nu va sta impasibilă în faţa manifestărilor care sunt în afara cadrului legal. În plus, oficialul a subliniat că Jandarmeria nu este serviciul discreţionar al nimănui. „Jandarmeria Română este o instituţie independentă politic, care asigură un serviciu public. Nu suntem trupe pretoriene în serviciul nimănui, tocmai de aceea noi suntem în sprijinul cetăţeanului şi furnizăm un serviciu public", a adăugat Militaru.

Totodată, oficialul a subliniat că jandarmii nu se confruntă cu cetăţenii sau cu participanţii la o adunare publică. „Este foarte important să înţelegem că Jandarmeria nu se confruntă cu cetăţenii sau cu participanţii la o adunare publică. Nu vom tolera ca 300 de persoane să blocheze o arteră rutieră. Nu e normal, nu e legal”, a adăugat şeful serviciului de comunicare al Jandarmeriei Române care a subliniat că jandarmii vor ieşi la miting şi cu patrule hipo, câini sau dispozitive de blocare a străzilor.


La rândul lor, oficialii Primăriei Capitalei au comunicat că perimetrul de desfăşurare a protestului va fi: Şoseaua Kiseleff, între str. Ion Mincu şi Piaţă Victoriei, Str. Buzeşti, Bd. Nicolae Titulescu, Bd. Ion Mihalache, Breteaua Iancu de Hunedoara, Str. Paris, Bd. Lascăr Catargiu.

Jigniri de eurodeputat

Cu doar câteva ore înaintea mitingului, europarlamentarul Maria Grapini a distribuit pe contul său de Facebook un mesaj în care îi jigneşte pe românii din diaspora care vor participa la mitingul din 10 august. „Informăm diasporenii că taxa de prost se plăteşte la sediul USR. Fără certificat de prost nu puteţi participa la miting!“, e mesajul scris de un utilizator de Facebook şi distribuit şi de Maria Grapini. Ulterior, postarea iniţială a fost ştearsă, iar Grapini a distribuit un alt mesaj: „Pentru cei care credeţi că mă jignesc, nu vă mai obosiţi, sunt imună“.

 

citeste totul despre: