Cum a blocat un apel fals la 112 capacitatea de intervenţie a Poliţiei

Cum a blocat un apel fals la 112 capacitatea de intervenţie a Poliţiei

Un apel fals la numărul de urgenţă 112 în care, vineri seara, o tânără a reclamat că a fost răpită în Sectorul 6 a paralizat, practic, Poliţia Capitalei după ce în operaţiunile de căutare au fost implicate toate forţele disponibile.

Nu mai puţin de 8 ore au căutat-o oamenii legii pe tânăra de 16 ani care care a sunat de 13 ori la 112 pretinzând că este ţinută cu forţa într-un apartament. În toate aceste ore, politiştii au vorbit în permanenţă cu fata la telefon, care le-a dat multe informaţii contradictorii. Când a fost găsită, adolescenta crescută la Centrul de Plasament, le-a spus poliţiştilor că totul a fost o glumă şi că nu a fost nicio clipă în pericol. „Persoană în cauză, o minoră de 16 ani, din judeţul Constanţa, a fost găsită în parcarea unui supermarket, din sectorul 6. Minora a declarat că este o farsă, că nu s-a aflat niciodată în pericol.”, anunţau reprezentanţii Poliţiei Capitalei, sâmbătă dimineaţa. Fata le-a spus oamenilor legii că a încercat să se răzbune pe iubitul ei, un bărbat de 31 de ani, cu care locuieşte în Capitală.

Această răzbunare însă poate face victime colaterale, atrag atenţia oamenii legii. „Sutele de poliţişti angrenaţi în căutarea unor prezumtive victime (din apelurile false-n.r) sunt aceeaşi care trebuie să intervină la urgenţe reale. (…) Cele în care viaţa unor vecini, prieteni, rude sau cunoştinţe de ale noastre, este pusă în primejdie”, a transmis ieri Poliţia Română. 

Conform legislaţiei fapta tinerei de 16 ani este şi foarte blând sancţionată de legile aflate acum în vigoare.  Astfel,  un apel fals la 112 este taxat de actuala legislaţie cu o amendă de 500 de lei. „O amendă de patru sau cinci ori mai mare i-ar face pe cei care vor să dea astfel de apeluri false să se gândeasă de mai multe ori înainte de a suna la 112 şi de a alarma agenţiile specializate de intervenţie. Această modificare legislativă se poate face prin emiterea unei simple ordonanţe de urgenţă Guvernului”, explică reprezentanţii statului.  

De remarcat că şi acest cuantum de 500 de lei există din anul 2008 pentru că în legea iniţială, intrată în vigoare în 2002, pentru această contravenţie era prevăzută o amendă şi mai mică, de 100 de lei. Astfel, cu o amendă actualizată, ar putea fi evitate situaţii precum cea de vineri seara când sute de poliţişti şi jandarmi au scotocit ore în şir prin cartierul bucureştean Drumul Taberei, ca să o găsească pe adolescent pusă pe răzbunări. 

Reacţia CNA

„O cretină de 16 ani sună ieri la 112 şi anunţă că e sechestrată într-un apartament din Bucureşti şi că se va arunca de la balcon dacă nu e salvată. Intră în trepidaţie toate forţele de ordine şi, după mai multe ore, se descoperă că a fost o 'farsă'. E bine şi cu isteria la adresa statului şi a unor angajaţi mai puţin profesionişti. E bine şi cu presiunea de a reforma unele instituţii şi de a gândi proceduri mai potrivite pentru cazuri de urgenţă. Dar ce-ar fi, ca, într-o pauză de la privitul la televizor, să punem familia imbecilei să plătească toate cheltuielile intervenţiei de ieri? Iar pe ea s-o ducem la o şcoală de corecţie, ca să-i treacă puţin cheful de farse!”, a scris pe Facebook, membru CNA din partea PSD, Radu Herjeu.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: