Cine este Iosefina Pascal, organizatoarea protestului din Piaţa Victoriei, unde s-a strigat „Vrem eliberare, nu carantinare!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iosefina Pascal FOTO Facebook
Iosefina Pascal FOTO Facebook

Iosefina Pascal, asistenta europarlamentarului PSD Maria Grapini, activă propagandista anti-DNA şi, mai recent, susţinătoare a mai multor teorii ale conspiraţiei, este unul dintre  organizatorii protestului de duminică seară din Piaţa Victoriei faţă de „dictatura sanitară” impusă de Guvern propriilor cetăţeni.

Iosefina Pascal, 27 de ani, şi-a dobândit notorietatea la sfârşitul lui 2018, după ce a participat la emisiunea „Romania 100” realizata de Antena 3, unde i-a îndemnat pe români să-şi exercite judecata critică, să dea dovadă de „empatie socială”, şi să deschidă ochii la parazitarea instituţiilor publice şi a justiţiei. Pe atunci era studentă la aceeaşi specializare, germană-engleză, la două facultăţi diferite, una de stat şi alta privată, şi era fost membru al organizaţiei de tineret PSD. Potrivit Aktual.24.ro, ea a devenit o foarte activă propagandista anti-DNA şi a atras laude din partea Sputnik care a notat argumente demne de luat în seamă în textele acesteia, apreciiind în special discursul său de tip manifest.

„Patriotism, Solidaritate şi Demnitate nu reprezintă idealuri, nu reprezintă noţiuni abstracte, ci cele trei trăsături de caracter ale ORICĂRUI OM care îşi iubeşte ţara”.

”Degeaba eşti titrat şi plimbat, dacă ai rămas cu INIMA pe plaiuri străine şi cu buzunarul însetat de bogăţiile României”.

”Degeaba vorbeşti despre solidaritate, dacă te lepezi de principii şi de UMANITATE la prima piatră ”Să ne ridicăm, să fim oameni demni, căci până şi râmele au demnitate!”, potrivit sputnik.md, care vorbeşte despre „o excepţională lecţie dată de tânăra Iosefina Pascal puternicilor zilei!”

Iosefina Pascal este pasionată de cosplay (art performance japonez care presupune costumaţia în personaje din benzi desenate de tip manga şi altele), fitness, după cum dovedesc profile ale sale de Facebook de dinainte de intrarea pe scena publică a activismului politic. Ambele sunt pe numele Kimi Pascal. Unul dintre profile, din 2017, este pe reţeaua sociala rusească similară Facebook VK. 

Pe un alt profil de Facebook, din 2018, Iosefina, care se prezintă drept model de fitness, apare costumată în personaje de benzi desenate, la un eveniment pentru fanii genului organizat la Romexpo.

Iosefina Pascal FOTO FACEBOOK/KIMI PASCAL

Pascal are un cont şi pe reţeaua de socializare rusă VKontakte (VK.com), sub numele Kimi Pascal, iar într-o imagine publicată pe acest profil apare alături de Mirel Palada, fost purtător de cuvânt în guvernul Ponta.

Iosefina Pascal cu Mirel Palada  FOTO VK/KIMI PASCAL

Iosefina Pascal se ocupă în prezent de imaginea europarlamentarului PSD Maria Grapini. După participarea la emisiunea „Romania 100”, a denunţat cot la cot cu cei de la Antena 1 statul paralel înainte să intre în conflict şi cu ei în contextul măsurilor de combatere a epidemiei de coronavirus luate de guvern. Adeptă a mai multor teorii ale conspiraţie, între care şi cele legate de tehnologia 5G, Pascal le susţine şi în domeniul coronavirusului, opunându-se termoscanării şi măsurilor abuzive ale carantinării, inclusiv purtării măştilor, numindu-le „Imagini ale supunerii”.

Iosefina nu s-a rezumat doar la cuvinte şi a trecut ieri şi la fapte, iniţiind un protest în piaţa Victoriei în care s-au adunat cei care nu cred în ce spune Guvernul despre coronavirus, acesta luând anumite măsuri din cauza unor interese, profitând astfel de epidemie şi de credulitatea cetăţenilor.

„Jos Dictatura sanitară, marş la puşcărie”, zice Iosefina aflată în drum spre Piaţa Victoriei, într-un clip postat pe Facebook.

Activista a justificat chemarea la protest pe Facebook:

„Aceasta este cea mai gravă lege din istoria României, fără precedent în Uniunea Europeană şi nu are voie să existe în niciun stat democratic! Textul de lege încalcă flagrant toate drepturile fireşti ale cetăţenilor pe termen nelimitat.

Toţi oamenii care susţin Legea Dictaturii Sanitare, în forma abominabilă condeiată de Guwerner, sunt complici la distrugerea democraţiei şi libertăţilor cetăţeneşti din România.

Legea este în întregime neconstituţională şi voi puncta doar câteva aspecte:

De la ambiguitatea iniţială, nefiind specificat un anume virus, sau infecţie, lăsând loc pentru încarcerarea oamenilor care au orice fel de infecţii, pentru că, sanchi, “reprezintă un risc pentru sănătatea publică”.

Până la toate articolele neconstituţionale care instituie detenţia forţată a cetăţenilor în spitale, confiscarea şi distrugerea bunurilor personale, idei asupra cărora Curtea Constituţională a României s-a pronunţat deja.

Culminând cu experimentele umane, cetăţenii SUSPECŢI şi ASIMPTOMATICI fiind supuşi, obligatoriu, unor tratamente medicamentoase, fără acordul lor. Faptă care încalcă toate punctele Codului de la Nürnberg.

Obligativitatea adoptării recomandărilor emise de un organism global care a excelat în afirmaţii contradictorii şi pseudo-stiintifice, OMS, reprezintă o subminare a suveranităţii naţionale şi este o situaţie unică în istoria României.

Mai mult decât atât, transformarea cetăţenilor României în “ciumaţii Europei”, prin prezentarea acestor cifre alarmante, de la nivel diplomatic, reprezintă un atac grav la poziţia geopolitică a ţării în interiorul Uniunii Europene şi nu numai.

De departe cea mai imbecil-cretinoidă afirmaţie a lui Klaus Johannis este următoarea: “Virusul nu ţine cont de Constituţie!”.Ascultându-i pe cei care scot asta pe gaura gurii, putem identifica indivizii care au creierul muci, tras la blender.Dar, de dragul dezbaterii, voi argumenta că virusul afectează OAMENI, care trebuie să respecte Constituţia României şi ale căror drepturi fundamentale sunt GARANTATE de Constituţia României. Mai mult decât atât, autorităţile care trebuie să limiteze răspândirea unui virus trebuie să RESPECTE CONSTITUŢIA ŞI DREPTURILE CONSTITUŢIONALE ALE CETĂŢENILOR.

Nimic nu justifică adoptarea unei asemenea forme de dictatură medicală, nici dacă epidemia făcea zeci de mii de victime, nu 1000. Puţinele voci care mai sunt libere in ţara asta au datoria să semnaleze şi să oprească acest abuz şi această turnură halucinantă a lucrurilor. Ruşine tuturor celor care aderă, susţin sau încurajează instaurarea dictaturii! Au murit părinţii şi bunicii voştri pentru libertatea pe care acum scuipaţi, pentru că v-aţi speriat de o gripă şi alegeţi să trăiţi ca sclavi.

Cei care nu se regăsesc în această descriere dură a unei mentalităţi toxice şi fataliste, sunt aşteptaţi în Piaţa Victoriei, duminică 12 iulie, ora 18, pentru a-şi exprima revolta faţă de această tentativă de transforma a României într-o dictatură sud-americană”, scrie aceasta pe Facebook.

Ea avut remarci critice extrem de dure la adresa preşedintelui Iohannis după cazul de adopţie a Sorinei, o fetiţă din Baia de Aramă, de către o familie de români stabiliţi în SUA. Iosefina i-a furnizat preşedintelui o definiţie a românilor de care nu-i pasă, scrie Sputnik.

”Noi, căci ne aflam pe baricade diferite, ne mai certăm cu diaspora, îi mai huiduim pe hoţi, ne mai revoltăm împotriva politicienilor, dar... în final, cu bune şi rele, cu bubele noastre, cu greşelile noastre, cu miştourile noastre, cu prea deasa noastră neseriozitate, cu greutatea inacceptabilă cu care luăm taurul de coarne (de care ai profitat atât de bine), NOI suntem TOŢI!”.

Premierul Ludovic Orban a declarat ieri seară la un post de televiziune că se duce o campanie ciudată şi „Este un bombardament de informaţii false, negaţioniştii, cei care neagă existenţa virusului,  cei care sunt promotorii teoriei conspiraţiei. O mulţime de lansatoare de astfel de mesaje pur şi simplu transmit foarte intens şi foarte bine gândit aceste mesaje care instigă lumea să nu respecte nişte reguli”.

Orban a mai spus că nu înţelege de ce au protestat oamenii duminică în Piaţa Victoriei şi că mitingul nu a apărut din senin.

„Sunt multe tipuri de lansatoare. Credeţi că s-a născut mitingul din Piaţa Victoriei din senin? A fost pregătit, sunt nişte pagini, site-uri de pe care s-a făcut mobilizarea la miting. Nu înţeleg de ce au protestat, că nu vor să poarte mască? Purtatul măştii este principla formă de apărare împotriva virusului. Că nu sunt de acord cu legea?”, s-a arătat intrigat premierul Orban.

CITEŞTE ŞI

Povestea din spatele scenei a lui Mugur Mihăilescu, alias Garcea: turnător la Securitate, politician eşuat şi mitingist anticarantină

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite