Cel mai dramatic moment din mandatul de premier al lui Radu Vasile

Cel mai dramatic moment din mandatul de
premier al lui Radu Vasile

Radu Vasile a negociat cu minerii "Pacea de la Cozia" FOTO: Adevărul

Mandatul de prim ministru al lui Radu Vasile a fost marcat de mineriada din 1998, precum şi de încheierea pactului cu minerii, denumit “Pacea de la Cozia”. În calitate de şef al Guvernului, Radu Vasile a fost cel care a negociat cu reprezentanţii minerilor încetarea conflictului.

Ştiri pe aceeaşi temă


Ultima mineriadă, din 1999, a izbucnit în mandatul de prim-ministru al lui Radu Vasile, într-o perioadă dificilă din punct de vedere economic şi politic. De teama presiunilor sociale, niciun guvern nu reuşise să restructureze sectorul minier din Valea Jiului, care înghiţea anual miliarde de dolari.

Anunţul Guvernului, din 16 decembrie 1998, de închidere a minelor de la Dâlja şi Bărbăteni, ca urmare a programului de restructurare a mineritului din Valea Jiului, a fost picătura care a umplut paharul. La 18 decembrie 1998, Miron Cozma, şeful Ligii Sindicatelor Miniere din Valea Jiului şi liderul de necontestat al minerilor, a luat decizia declanşării grevei generale.

Sindicaliştii au întocmit o platformă cu mai multe revendicări, printre care renunţarea la închiderea minelor şi mărirea salariilor. Protestatarii au cerut ca negocierile cu Guvernul să se poarte chiar în Valea Jiului.

Negocieri eşuate

Ministrul Industriilor Radu Berceanu şi premierul Radu Vasile au refuzat însă să vină la Petroşani, ceea ce i-a iritat şi mai mult pe mineri. Aceştia au ameninţat că vor descinde în Capitală, aşa cum au mai făcut-o în 1990 şi 1991. Pentru a preîntâmpina o astfel de acţiune, ministrul Transporturilor de la acea vreme, Traian Băsescu, a refuzat să pună la dispoziţia greviştilor garniturile de tren solicitate.

Dacă nu au putut ajunge la Bucureşti, ortacii au protestat la Petroşani. La 4 ianuarie 1999, aproape 15.000 de mineri de la Compania Naţională a Huilei din Valea Jiului au ieşit pe străzile oraşului, cerând mărirea salariilor şi renunţarea la programul de închidere a minelor nerentabile. Minerii au ameninţat iar că vor veni în Capitală, în cazul în care revendicările nu le vor fi satisfăcute. După mai multe runde eşuate de negocieri între sindicalişti şi Comisia de Buget-Finanţe a Senatului, condusă de Viorel Cataramă, se părea că autorităţile nu vor putea evita o confruntare violentă cu minerii. Trupele de jandarmi au blocat Defileul Jiului, pentru a împiedica descinderea minerilor în Bucureşti.

La 14 ianuarie 1999, reprezentanţii minerilor au formulat alte solicitări, la fel de inacceptabile pentru Guvern. Aceştia au susţinut că nu se mai opun restructurărilor, dar au cerut, în schimb, câte 10.000 de dolari pentru fiecare disponibilizat sau 500 de dolari pensie pe viaţă. Refuzul premierul Radu Vasile de a negocia, i-a determinat pe mineri să-şi pună ameninţările în practică.

“Bătălia” de la Costeşti

La 18 ianuarie, minerii, sub comanda lui Miron Cozma şi a “locotenentului” acestuia, Romeo Beja, au plecat în marş spre Bucureşti. Ortacii au depăşit cu uşurinţă mai multe baraje ale jandarmilor, care s-au retras, în încercarea de a evita o confruntare violentă cu protestatarii.
Marşul spre Capitală a continuat, la 20 ianuarie minerii reuşind să ajungă la Horezu. Guvernul a decis închiderea traficului feroviar pe Valea Oltului, iar pe Autostrada Bucureşti-Piteşti au fost grupate dispozitive de jandarmi.

Bine organizaţi, minerii au folosit cercetaşi, care i-au avertizat că, în apropiere de Horezu, la Costeşti, jandarmeria a masat forţe importante. Cei aproximativ 20.000 de mineri au copleşit forţele de ordine, reuşind să străpungă barajul şi chiar să captureze câteva sute de jandarmi. În mâinile minerilor a căzut şi prefectul de Vâlcea, Nicolae Curcăneanu. Tăvălugul ortacilor a fost oprit abia la Râmnicu Vâlcea. În timpul nopţii de 21 spre 22 ianuarie 1999, a fost instituită starea de urgenţă pe întreg teritoriul României.

Pacea de la Cozia

Pentru a dezamorsa conflictul, primul ministru Radu Vasile a acceptat dialogul cu minerii. Discuţiile au avut loc la Mănăstirea Cozia, la 22 şi 23 ianuarie 1999. În urma negocierilor, a fost încheiat un acord, denumit ulterior „Pacea de la Cozia”, în care Guvernul a acceptat parţial revendicările minerilor. Guvernul a promis că nu va mai neînchide minele Dâlja şi Bărbăteni, iar liderii minerilor nu vor fi urmăriţi penal.

În februarie 1999, peste 2.000 de mineri au pornit din nou spre Bucureşti, după ce Curtea Supremă a decis ca Miron Cozma să execute 18 ani de închisoare pentru evenimentele din septembrie 1991, care au dus la căderea Guvernului. Minerii au fost însă opriţi de jandarmi la Stoeneşti, în judeţul Olt. Confruntările dintre mineri şi jandarmi s-au soldat cu moartea mai multor protestatari.

Radu Vasile, artizanul vizitei Papei în România

Dacă mineriada din 1999 a însemnat o pată pe mandatul de premier al lui Radu Vasile, vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România a fost un succes datorat aproape exclusiv fostului şef de Guvern. În 1997, Papa a vrut să strângă relaţiile cu România şi şi-a manifestat dorinţa de a veni la Bucureşti. Neînţelegerile patrimoniale dintre Biserica Ortodoxă Română şi cea Greco-Catolică, l-a determinat pe Patriarhul Teoctist să tergiverseze invitarea Papei Ioan Paul al-II-lea în România. La rândul său, Suveranul Pontif  a exclus o vizită la Bucureşti fără a acordul Bisericii Ortodoxe Române.

În 1998, Radu Vasile, de religie romano-catolică, a preluat iniţiativa. În cursul unei vizite oficiale în Italia, premierul s-a întâlnit cu Suveranul Pontif, ocazie cu care i-a adresat Papei invitaţia de a vizita România, din partea şefului statului român, Emil Constantinescu.

Pus în faţa faptului împlinit, Patriarhul Teoctist l-a invitat, la rândul său, pe Papă la Bucureşti. Papa Ioan Paul al-II-lea a fost în România în perioada 7-9 mai 1999, vizata sa fiind considerată una istorică.


Citeşte mai multe despre moartea lui Radu Vasile

Radu Vasile a murit

Fostul premier ţărănist Radu Vasile, în vârstă de 71 de ani, a murit în această dimineaţă în jurul orei 4.00. El suferea de cancer la colon şi urma un tratament în Israel.
 
 
„Am sunat la preşedinţie să mă ajute cu problemele de sănătate, dar n-am avut succes. Secretara a spus «da, da, vă anunţăm noi» şi aşa a rămas. Eu ştiu cum e sistemul...”, le-a spus fostul premier Radu Vasile în ultimul său interviu acordat în studioul „Adevărul“ jurnaliştilor Andrei Crăciun şi Anca Vancu, pe 17 ianuarie 2013.
 
 
În memoria fostului premier Radu Vasile, care  s-a stins din viaţă, la 71 de ani, republicăm un dialog în exclusivitate surprins între acesta şi fiul său, Tudor Vasile.
 
 
Preşedintele Traian Băsescu a apreciat astăzi că Radu Vasile a fost un premier bun, într-o perioadă foarte dificilă, când România îşi punea problema dacă intră în încetare de plăţi, care a găsit resurse şi inteligenţa să spună „da“ unor programe care sunt implementate şi acum.

 

citeste totul despre: