Carmen Dan va participa la Consiliul JAI: Mă aştept să fiu acuzată că nu am cerut votul pentru aderarea la Schengen

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO gov.ro
FOTO gov.ro

Ministrul de Interne, Carmen Dan, va participa la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), convinsă fiind că se va specula că România nu a intrat în Schengen pentru că ministerul pe care-l conduce nu a supus la vot subiectul.

Carmen Dan afirmă că decizia este exclusiv politică, se ia cu unanimitate de voturi, iar în acest moment nu există această unanimitate.

Redăm integral postarea ministrului de Interne, de pe pagina sa de Facebook:

”Astăzi voi participa la ultimul Consiliu JAI sub preşedinţia română şi cum nu ne putem desprinde de realităţile din ţară, mă aştept ca în perioada viitoare să se speculeze că România nu a intrat în Schengen pentru că ministerul condus de Carmen Dan nu a supus la vot subiectul în ultimul Consiliu JAI al Preşedinţiei noastre.

Pentru cei care se vor grăbi să mai caute motive de a aduce noi acuze, dar şi pentru cei care vor să cunoască adevărul fac următoarele clarificări:

1. Un vot pentru extinderea spaţiului Schengen prin aderarea României şi Bulgariei se ia cu unanimitate de voturi în Consiliul JAI. Din păcate, acum nu există această unanimitate. Amintesc aici declaraţia publică a Prim-ministrului olandez, care pe 9 mai, chiar la Summitul de la Sibiu, s-a pronunţat în faţa jurnaliştilor români că nu suntem pregătiţi pentru aderare.

De asemenea, tot la Summitul de la Sibiu, unde s-a discutat despre viitorul UE, subiectul Schengen a lipsit de pe agendă, fiind astfel evident că marile puteri europene nu sunt nici interesate şi nici pregătite pentru o extindere a spaţiului Schengen.

Preşedinţia României pe Justiţie şi Afaceri Interne a testat poziţia statelor membre referitoare la extinderea spaţiului Schengen atât la Consiliul informal din Bucuresti, dar şi în formatul COREPER (organismul politic în care ambasadorii statelor membre discută subiectele care vor intra pe agenda Consiliului). 3 state nu susţin aderarea. Unul este Olanda.

2. În prezent, spaţiul Schengen nu mai functionează în întregime. O explicaţie este că după valul de migraţie şi după actele teroriste din ultimii ani multe state europene sunt reticente faţă de o extindere a spaţiului. În plus, s-au introdus controale chiar şi la frontierele interne, adică şi-au anulat principalul beneficiu al calităţii de stat membru Schengen. Ca exemple sunt frontierele dintre Franţa şi Germania, Austria cu Germania, Suedia cu Danemarca, Italia cu Franţa etc.

Forţarea unui vot în Consiliu în condiţiile mai sus prezentate ar fi condus in mod evident la un deznodământ negativ şi ar fi putut genera închiderea procesului de aderare. Din acel moment s-ar fi putut cere României şi Bulgariei să reia întregul proces de evaluare, adică să se piardă efectiv tot ce s-a câştigat în ultimii ani.

Acest lucru a fost adus la cunoştinţa tuturor factorilor decidenţi (presedintie, guvern, ministerul afacerilor externe, ministerul afacerilor europene) de către Ambasada noastră de la Bruxelles. 

Închei postarea amintind că România îndeplineşte toate condiţiile tehnice pentru aderare, iar MAI acţionează acum ca un membru de facto al spaţiului Schengen, adică face controale la frontieră respectând aceleaşi regulamente, are acces la baze de date şi introduce în acestea semnalări, face schimb de informaţii, participă la misiuni Frontex etc.

Decizia aderării este exclusiv politică, iar rezolvarea nu poate fi decât rezultatul unor demersuri politice la toate nivelurile - Preşedinţie şi Guvern”.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite