Beneficiarii recursului compensatoriu: 5.000 de criminali şi tâlhari şi 1.000 de violatori

Beneficiarii recursului compensatoriu: 5.000 de criminali şi tâlhari şi 1.000 de violatori

Imagine de arhivă

Un document transmis de Administraţia Naţională a Penitenciarelor către Ministerul Justiţiei arată că numărul condamnaţilor care beneficiază de prevederile legii recursului compensatoriu este în continuă creştere, ajungând la peste 21.000.

 În ceea ce priveşte rata de recididivă în rândul celor liberaţi, doar în cazul criminalilor, violatorilor şi pedofililor aceasta este de 7,5%, aproape 500 de persoane în termeni absoluţi.
 
Un document transmis de Administraţia Naţională a Penitenciarelor către Ministerul Justiţiei scoate la iveală o statistică îngrijorătoare cu privire la numărul deţinuţilor condamnaţi pentru tâlhărie, viol, pedofilie sau crimă care au fost eliberaţi în baza recursului compensatoriu şi care, la scurt timp, s-au întors după gratii:
 
- 21.049 de persoane au fost eliberate în doar doi ani, începând cu 19 octombrie 2017 şi până la 18 septembrie 2019, ceea ce înseamnă că, în medie, 30 de deţinuţi au ieşit din penitenciare în fiecare zi din ultimele 23 de luni;
 
- Dintre aceştia, 6691 de persoane, adică aproape o treime, erau violatori, tâlhari, pedofili sau criminali;
 
Statistica ANP arată că, în ultimii doi ani, au fost eliberaţi în baza recursului compensatoriu:
 
  • CRIMINALI: 2.305
  • TÂLHARI: 3.049 
  • VIOLATORI: 978
  • PEDOFILI: 158 
 
- Doar 1,48% (312) din totalul deţinuţilor eliberaţi în baza recursului compensatoriu ispăşeau pedepse pentru corupţie sau fapte asimilate corupţiei;
 
- 7,44% (498) dintre violatori, pedofili şi criminali s-au întors în puşcării după ce au fost eliberaţi în baza recursului compensatoriu: 70 de omoruri, 49 de violuri, 6 fapte de agresiune sexuală care implică minorii, 369 de tâlhării şi 4 ucideri din culpă.
 
Documentul a fost transmis de ANP către Ministerul Justiţiei în urma interpelării parlamentare a deputatului PNL Florin Roman care i-a cerut Anei Birchall o serie de precizări referitoare la persoanele care au fost eliberate în baza recursului compensatoriu de la intrarea în vigoare a Legii nr. 169/2017.
 
”Faţă de luna iunie, numărul celor eliberaţi mai repede de guvernul PSD a crescut cu 3000. După tragedia de la Caracal, premierul Dăncilă promitea cu voce gravă, înăsprirea pedepselor şi detenţie pe viaţă pentru criminali. Toate aceste declaraţii au rămas vorbe. Mai mult decât atât, guvernul Dăncilă a blocat abrogarea recursului compensatoriu (…). PNL solicită discutarea în regim de urgenţă a proiectelor depuse de PNL în Parlament, pentru sistemul de găsire urgentă a copiiilor dispăruţi, pentru detenţie pe viaţă pentru cei care ucid femei gravide şi copii, introducerea brăţărilor electronice. Fiecare oră de întârziere înseamnă noi drame pe străzile României, unde nimeni nu mai este în siguranţă!”, a transmis deputatul PNL Florin Roman pe Facebook, după ce a făcut public documentul transmis de Ministerul Justiţiei.
 
Traseul legii
 
Legea recursului compensatoriu a fost gândită de Raluca Prună, ministru al Justiţiei în timpul Guvernul Cioloş, după ce România pierduse mai multe procese la CEDO pentru condiţiile proaste din închisori.
 
Ca statul să nu mai plătească despăgubiri financiare pentru deţinuţi, Raluca Prună a propus un mecanism de scurtare a pedepselor. Astfel, fiecare condamnat primea 3 zile compensatorii la fiecare 30 de zile executate în condiţii neconforme cu standardele CEDO, adică într-o suprafaţă mai mică de 3 mp.
 
Între timp, PSD a câştigat alegerile parlamentare, iar în ianuarie 2017, Ministerul Justiţiei, condus de Florin Iordache, a trimis spre Parlament proiectul scris de Raluca Prună. În Parlament, majoritatea PSD-ALDE- UDMR a dublat numărul de zile compensatorii. Aşadar, fiecare deţinut primea o diminuare a pedepsei cu 6 zile la fiecare 30 executate.
 
În plus, în Parlament a fost redefinită sintagma de „condiţii necorespunzătoare“, astfel încât „e practic imposibil ca o cerere de liberare condiţionată să fie respinsă în condiţiile în care peste 90% din penitenciare au fost declarate ca necorespunzătoare condiţiilor de detenţie“ după cum apreciază avocatul Adrian Cuculis.
 
Practic, o graţiere mascată. Legea a intrat în vigoare în forma adoptată de majoritatea PSD. Rezultatul: peste 21.000 de deţinuţi au fost eliberaţi din penitenciarele din România înainte de termen

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: