Becurile clasice, interzise la vânzare în România

Becurile clasice, interzise la vânzare în România

Comerciaţii vor mai avea voie să vândă becuri clasice doar cât să epuizeze stocurile FOTO 123 RF

Becurile cu halogen vor deveni istorie. Asta pentru că de la 1 septembrie, acest tip de becuri sunt interzise la vânzare în România, dar şi în celelalte state ale Uniunii Europene (UE). Locul lor este luat de becurile LED, care sunt mult mai eficiente economic, dar şi mai scumpe.

Ştiri pe aceeaşi temă

Becurile cu halogen vor deveni istorie. Asta pentru că de la 1 septembrie, acest tip de becuri sunt interzise la vânzare în România, dar şi în celelalte state ale Uniunii Europene (UE). Locul lor este luat de becurile LED, care sunt mult mai eficiente economic, dar şi mai scumpe. 
 
Comisia Europeană de promovare a eficienţei energetice a fost cea care a decis ca becurile clasice să fie înlocuite cu cele economice. Astfel, comerciaţii vor mai avea voie să vândă becuri clasice doar cât să epuizeze stocurile. De altfel, măsura de interzicere a vânzării becurilor cu halogen trebuia luată încă din 2016, dar a fost amânată până acum. 
 
Scopul acestei măsuri este ca, în final, consumatorii să apeleze la tehnologia LED, care duce la o reducere substanţială a consumului de energie. Potrivit unor studii ale Comisiei Europene, măsurile de creştere a eficienţei, inclusiv prin înlocuirea tuturor surselor de iluminat clasice cu unele bazate pe tehnologie LED, duce la o reducere a consumului de până la 93 TWh pe an până în 2020. Această cifră este echivalentă cu consumul anual de energie electrică al unei ţări de mărimea Portugaliei.
 
Odată cu ieftinirea tehnologiei LED, concomitent cu scumpirea energiei electrice, becurile pe bază de diode emiţătoare de lumină sunt din ce în ce mai vândute, inclusiv în România. Anul trecut, de exemplu, vânzările de LED-uri în România au depăşit vânzările celorlalte tipuri de becuri. Astfel, 55% dintre sursele de iluminat vândute în 2017 au fost prevăzute cu tehnologie LED.
 
Folosirea becurilor economice contribuie decisiv la reducerea facturii la curent. Becurile LED oferă o lumină direcţională, însă, folosite în grupuri, aceste dispozitivele oferă o lumină de calitate mai bună, nu numai economică. LED-ul alb, folosit acum în becurile economice LED actuale a fost descoperit în 1993 de Nichia Corporation.
 
Avantaje şi dezavantaje  
 
FOTO 123 RF 
 
Avantajul esenţial al becurilor LED este eficienţa energetică mult superioară faţă de becurile incandescente. Astfel, consum redus de energie este de circa 10-15 ori mai mic decât cel al unui bec clasic. De asemenea, becurile LED produc o lumină mult mai puternică şi mai apropiată de conceptul de lumină albă, cunoscută mai bine drept lumina zilei. Durata de viaţă a becurilor LED este şi ea superioară - până la 50.000 de ore, de peste 50 de ori mai mult faţă de cele incandescente. Nu în ultimul rând, vorbim de rezistenţă crescută. Astfel, becurile LED sunt rezistente la şocuri şi vibraţii pentru că nu au filament precum cele incandescente. 
 
Becurile LED au însă şi câteva dezavantaje, iar cel mai important este preţul mult mai mare decât al celor clasice. În timp însă, prin economisirea energiei, costurile se amortizează. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: