Băsescu a discutat la Vatican cu Joe Biden, vicepreşedintele american, despre scutul antirachetă

Băsescu a discutat la Vatican cu Joe Biden, vicepreşedintele american, despre scutul antirachetă

Vicepreşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a discutat cu preşedintele Traian Băsescu despre scutul antirachetă.

Preşedintele Traian Băsescu a avut marţi, la Vatican, o discuţie cu vicepreşedintele SUA, Joe Biden, care a reconfirmat că programul scutului antirachetă din România nu va fi afectat de noile decizii de la Washington şi va continua.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Domnul preşedinte Traian Băsescu a avut o discuţie cu vicepreşedintele SUA, domnul Joe Biden, la ceremonia de inaugurare a Papei Francisc de la Vatican. Domnul vicepresedinte Joe Biden a reconfirmat ca programul scutului antirachetă din România nu va fi afectat în niciun fel de noile decizii luate la Washington şi că programul va continua aşa cum a fost discutat cu autorităţile române”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al şefului statului.

Potrivit lui Oprea, preşedintele Băsescu a primit aceleaşi asigurări şi din partea secretarului de stat al SUA, John Kerry, în cursul unei convorbiri telefonice care a avut loc vineri, 15 martie.

Discuţia telefonică a lui Băsescu cu secretarul de stat al SUA a precedat anunţul oficial al Statelor Unite privind scutul antirachetă.

Administraţia SUA a informat vineri că a decis să ajusteze sistemul de apărare antirachetă din Europa prin renunţarea la introducerea unor rachete interceptoare, urmând în schimb să dezvolte măsuri de protecţie antirachetă pe teritoriul SUA urmare a ameninţărilor din partea Coreei de Nord.

Contribuţia SUA la apărarea statelor NATO din Europa nu va fi afectată, se arată într-un comunicat al Ambasadei SUA la Bucureşti transmis sâmbătă, în care se precizează că implementarea bazei din România în cadrul fazei a doua a programului scutului antirachetă rămâne în acelaşi calendar şi în acelaşi buget.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările