Avocatul George Iorgovan, fiul Părintelui Constituţiei, pus sub acuzare în dosarul judecătoarei care i-a achitat pe “Greii din fotbal”

Avocatul George Iorgovan, fiul Părintelui Constituţiei, pus sub acuzare în dosarul judecătoarei care i-a achitat pe “Greii din fotbal”

George Iorgovan

Judecatoarea Geaninei Terceanu, acuzată că a cerut 220.000 euro mită pentru a da o soluţie de achitare în dosarul transferurilor din fotbal, a fost confruntată astăzi cu avocatul Antonie Iorgovan Junior.

Acesta era suspectat că ar fi intermediat o parte din şpaga din partea lui Cristi Borcea - dar a negat o asemenea implicare, dar procurorii l-au acuzat de mărturie mincinoasă.
Avocatul George Iorgovan a părăsit nemulţumit sediul DNA. Si asta pentru ca anchetatorii au decis să îl pună sub acuzare, să îl transforme din martor în suspect, acuzaţia fiind cea de mărturie mincinoasă.

Ce spunea denunţătorul

Detaliile apar şi în referatul procurorilor, Geanina Terceanu l-ar fi jumulit de bani şi pe Cristian Borcea, achitat în acelaşi dosar. Potrivit procurorilor, în 2012, chiar înainte de pronunţarea hotărârii de achitare, Terceanu s-ar fi întâlnit cu avocatul George Iorgovan, fiul „părintelui Constituţiei“ Antonie Iorgovan, care îl apăra pe Borcea, de la care ar fi primit 10.000 de euro.
„Ştiu de la judecătoarea Terceanu Geanina că, înainte de pronunţarea hotărârii în dosarul Transferurilor, Borcea Cristian l-a trimis pe avocatul Iorgovan, fiul răposatului Antonie Iorgovan, să-i dea acesteia suma de 10.000 euro“, a declarat Teodoris Manole.

Dă vina pe denunţători

Desi este acuzată ca ar fi primit peste 200.000 de euro spagă de la fratii Giovani si Gigi Becali, ea susţine că sumele băgate în buzunar ar fi fost mult mai mici, şi dă vina pe denunţători, despre care afirmă că în declaraţiile date la DNA nu ar fi facut nimic altceva decât să umfle sumele, şi că ar fi vorba de sume mai mici.

În arest la domiciliu

ICCJ a admis pe 11 decembrie 2015 contestaţia Geaninei Terceanu la o decizie anterioară a Curţii de Apel Bucureşti şi a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive în cazul judecătoarei cu arestul la domiciliu.  Decizia instanţei supreme a fost definitivă. Terceanu era în arest din 20 noiembrie.
Geanina Terceanu şi fraţii Ioan şi Victor Becali au fost arestaţi, pe 20 noiembrie, de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, la solicitarea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care o acuză pe judecătoare că a luat 220.000 de euro mită pentru a-i achita pe cei doi şi pe alţi şase oameni de fotbal, în dosarul Transferurilor.
Fraţii Ioan şi Victor Becali îşi execută în Penitenciarul Poarta Albă pedepsele primite în dosarul transferurilor de jucători.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: