De câtva timp încoace, se vorbeşte de război. În ultimul timp, media naţională este tot mai alarmantă în privinţa unui război iminent în proximitatea României. Prezintă zilnic ştiri îngrijorătoare, pe tonuri cât mai grave despre tensiuni între marile puteri ale lumii, despre masive concentrări de trupe şi tehnică militară.

Puternicii lumii duc deja un război al declaraţiilor, iar propaganda părţilor adverse se confruntă permanent pe un tot mai aprig front al manipulării, intoxicării şi controlului opiniei publice. Ceea ce face să crească tot mai mult tensiunea şi temerile în rândurile oamenilor, care se lovesc deja de multe alte probleme zilnice, existenţiale, cărora trebuie să le facă faţă.

Numai de un război nu ar mai avea nevoie acum omenirea, cu atât mai puţin românii, care se confruntă deja cu tot felul de crize care le ameninţă existenţa: crize sanitare, crize climatice, crize politice, crize economice, crize sociale şi tot felul de alte ameninţări cărora trebuie să le facă faţă.

Niciodată parcă, de la al doilea război mondial încoace, nu s-a vorbit atât de mult şi de grav despre pericolul izbucnirii unei confruntări militare de amploare, în care să fie cuprinsă şi România, care, în caz de Doamne fereşte, poate deveni la rândul ei o ţintă în calea marelui urs de la răsărit.

Iar acum se discută, anunţă o posibilă dislocare de trupe franceze şi britanice pe teritoriul nostru, alături de cele americane deja existente. Anunţuri făcute publice de aliaţii noştrii din NATO, pe fondul escaladării tensiunilor dintre aceştia şi Rusia, în contextul în care aceasta din urmă ar putea invada oricând Ucraina.

E clar că situaţia nu-i deloc roză dacă până şi marele mut de la Cotroceni, preşedintele României, Klaus Iohannis, a catadicsit să constate şi a convocat CSAT-ul să discute chestiunea răzbelului în care ar putea fi angrenată şi ţara noastră!

Dacă va fi să fie, să sperăm că nu, război şi nu pace, este evident că acesta nu va mai fi un război clasic, cum nu a mai fost niciodată până acum. Parţial, văzut s-au nevăzut, războiul atipic este în plină desfăşurare şi ne afectează şi pe noi. Iar multe dintre crizele actuale cărora trebuie să le facem faţă sunt consecinţe ale unui conflict atipic, nemilitar, care ne lovesc puternic pe toţi.

Este pregătită România de un război mondial în contextual actual? Categoric nu! Realităţile şi situaţia grea prin care trece ţara în acest timp, în care nu suntem prinşi într-un conflict militar, se văd şi de pe lună.

Acum, avem propriile noastre războaie interne, bătăliile de acasă, uneori pe viaţă şi moarte, pe care le ducem.

Prostia, corupţia, lăcomia, incompetenţa, puterea, manipularea norodului, frigul, foamea, lipsa de perspective şi speranţe sunt principalii inamici ai românilor de acasă. Nu avem nevoie de alte războaie, fie ele militare sau de altă natură.

E de ajuns să ne taie curentul, gazul, căldura, să nu ne ajungă banii pentru hrana zilnică, să ni se interzică ceva sau să ni se impună altceva, să nu putem circula liberi, să ni se ceară să respectăm cu toţii regulile şi legile în vigoare, că luăm foc. Intrăm în stare de alertă, necesitate, urgenţă! Ce mai chirete, ce mai vaiete!

Suntem în război cu toţi şi toate! Protestăm public, în stradă, pe reţelele sociale, în faţa şi chiar în interiorul instituţiilor statului, ameninţăm, trecem la fapte, agresăm, sărim garduri, gazăm sau suntem gazaţi, dăm cu afurisenia, cu aghiazma.

Acestea nu sunt bătălii la noi în ţară, unde mai ales bugetarii, angajaţii cu venituri peste cele de subzistenţă ale norodului de rând: funcţionari, poliţişti, dascăli, politicieni şi alte categorii de românaşi protestează zilnic ”împotriva” guvernărilor, uneori faţă de propriile guvernări şi instituţii, solicită, impun vocal şi agresiv îndeplinirea doleanţelor, împinşi cu îndârjire de boşii sindicatelor, cu ordin de zi pe unitate?

Cum se face că numai astfel de categorii de bugetari ”au drepturi” ce li se acordă şi nu sunt ”respectate” niciodată? Cum dracu, atunci când o instituţie este mai praf ca niciodată, când unii angajaţi comit nenorociri pe şosele, când infractorii îşi fac de cap, când şefii sunt tot mai doctori peste doctori, sindicatele să-i scoată în stradă ciclic, pe poliţişti, nu pentru a face ordine, ci pentru a cere salarii mai mari?

Ce dacă acţiunile aşa zis îndreptăţite în opinia protestatarilor/revendicatori îi afectează grav pe semenii lor, cum a fost cazul milioanelor de călători din Capitală, care nu au mai putut ajunge la serviciu, la şcoală, la spital şi unde mai aveau treabă din cauza grevei ”spontane”, a lucrătorilor de la societatea de transport în comun?

Ce dacă acţiunea de săptămâna aceasta ca şi altele dinainte, au fost declarate ilegale de către tribunal, revendicările şi protestele sindicatelor politice merg mai departe!

Se întâmplă într-o ţară mafiotizată, România, în toate structurile şi instituţiile ei vitale, în care politicienii penali aflaţi la putere, corupţii şi incompetenţii, hoţii şi infractorii fac şi desfac legile cum vor ei, în timp ce norodul se luptă din toate puterile să supravieţuiască.

Avem noi, pe frontul de acasă, războaiele noastre interne, pe viaţă şi pe moarte. Norodul este ca întotdeauna în prima linie, carne de tun tot timpul. Şi aşa tremură izmenele pe poporime şi pe nişte politicieni ticăloşi!

Nu ne mai trebuie un război militar de amploare, cum ar fi cel cu ruşii, de care se vorbeşte tot mai mult, în ultimele zile. Ne batem singuri, ca proştii!

Hai Gheorghe, luptă Ioane!