Asigurarea RCA s-ar putea scumpi şi de patru ori. Jecmăneala la care vor fi supuşi şoferii

Asigurarea RCA s-ar putea scumpi şi de patru ori. Jecmăneala la care vor fi supuşi şoferii

Norme RCA ar putea fi schimbate, iar asigurările s-ar putea scumpi FOTO Dorin Constanda/Adevarul

Legea privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto ar putea suferi în curând o serie de modificări prin care poliţele se vor putea scumpi fără o supraveghere a autorităţilor, iar persoanele nevinovate, dar păgubite în accidente, vor fi obligate să achite o parte a facturii de reparaţie a autovehiculului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Discuţiile din jurul proiectului de modificare a legii care trasează regulile de funcţionare a sistemului de poliţe de asigurare auto obligatorii (RCA) par fără sfârşit, dar unele surse autorizate din piaţă atrag atenţia că firmele de asigurări par să încline balanţa în favoarea lor. Concret, puternicul lobby al asigurătorilor va aduce unele măsuri care se vor finaliza cu o creştere masivă a preţurilor RCA, de până la patru ori. Toate propunerile pentru modificarea Legii 132/2017, a RCA, se află acum la mâna parlamentarilor din Comisia pentru Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor şi urmează să fie votate pentru a intra în vigoare. Sursele „Adevărul” au explicat ce efect vor avea asupra pieţei principalele modificări aduse legii RCA.
 
În primul rând, asigurătorii intenţionează să introducă coplata despăgubirii pentru daunele celor nevinovaţi de producerea unui accident. Astfel, un şofer nevinovat va ajunge în service cu maşina după ce aceasta a fost avariată într-un incident în trafic, dar nu o va putea ridica până nu va achita un procent din reparaţie pentru că asigurătorul celui vinovat nu va deconta în totalitate factura. 
 
Apoi, se are în vedere un soi de plafonare a tarifelor practicate de service-uri pentru reparaţiile RCA. Este vorba de introducerea unui preţ de referinţă pentru ora de manoperă practicată de acestea, la nivelul unităţilor reparatoare de reprezentanţă. Deşi va putea fi stabilită de către unităţile reparatoare, valoarea orei de manoperă nu va putea depăşi valoarea practicată de reprezentanţa brandului de automobil ce urmează a fi reparat. În plus, service-urile vor fi obligate să informeze asigurătorul în legătură cu preţurile practicate. Mai mult, se va introduce un preţ de referinţă şi pentru chiria maşinii la schimb, oferită păgubitului pe timpul reparaţiei. În acest caz, referinţele de preţ vor fi luate de la marile firme care închiriază maşini. Sursele din piaţă au declarat că dacă această prevedere va intra în vigoare se vor încălca toate regulile de concurenţă, iar România va risca intrarea într-o nouă procedură de infrigement după o plângere prealabilă depusă la Bruxelles.  
 

Liberalizarea tarifelor

 
Printr-un alt amendament adus la lege se doreşte, însă, liberalizarea totală a tarifelor care vor fi achitate pentru asigurările RCA. Totul prin scoaterea din această ecuaţie a Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). „Asigurătorii vor face ce vor pe piaţă pentru că ASF va ajunge spectator”, susţin surse din piaţă. Astfel, în prezent, orice modificare a preţului RCA este notificată cu 60 de zile înainte, iar asigurătorul este obligat să trimită către Autoritate o motivare a creşterii tarifelor, care poate fi acceptată sau nu. Această prevedere va fi eliminată. Practic, se doreşte „ştergerea” tuturor pârghiilor de intervenţie a ASF, atunci când asigurătorii vor să opereze majorări ale preţului RCA. 
 
Planul asigurătorilor este să aducă în câţiva ani RCA-ul la un nivel de 400 de euro
expert în piaţa asigurărilor
 
„Toate aceste amendamente vor creşte în timp o poliţă de asigurare RCA. De fapt, planul asigurătorilor este să aducă în câţiva ani RCA-ul la un nivel de 400 de euro. Şi nu oricum, ci treptat, cu mai multe creşteri suportabile pentru populaţie. Astfel, în trei ani o să ne trezim că RCA-ul care să spunem acum este 500 de lei va ajunge 2.000 de lei”, a subliniat sursa din piaţă. 
 

Încălcări ale normelor legale

 
Reprezentanţii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) susţin că toate aceste propuneri încalcă unele articole din Constituţia României, dar şi unele prevederi europene. „Se doreşte eliminarea tuturor pârghiilor de intervenţie a Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), atunci când asigurătorii vor să opereze majorări ale preţului RCA. Se doreşte limitarea costurilor de despăgubire, astfel încât acestea să fie calculate după bunul plac al firmelor de asigurări care vor majora tariful RCA. Atragem atenţia Parlamentului României că aceste propuneri vor plasa ţara noastră în afara Europei, fiind încălcate principii constituţionale fundamentale, precum Articolele 44, 45, 101, 102, 135 şi 136 din Constituţia României. Astfel, se doreşte crearea, prin intermediul legii, a unor efecte identice celor mai grave restricţii concurenţiale, sancţionate de Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene, respectiv Directiva 2014/14/EU, care se pot manifesta pe o anumită piaţă”, susţin transportatorii. COTAR mai precizează că firmele de asigurări fac totul „pentru a modifica legea în favoarea lor şi în detrimentul consumatorilor”.  
 

Decontarea directă, un avantaj pentru asiguraţi

 
Sursele citate susţin că un singur amendament care va fi adus legii RCA este oarecum în favoarea asiguraţilor. Este vorba de introducerea obligativităţii clauzei de decontare directă în asigurarea de tip RCA. 
Astfel, dacă proiectul va deveni lege, reparaţia maşinii nu va fi achitată de către asigurătorul RCA al şoferului vinovat, aşa cum se întâmplă în prezent, ci de către propriul asigurător al păgubitului, care urmează să îşi recupereze ulterior paguba de la asigurătorul şoferului vinovat. Această posibilitate este disponibilă şi în prezent, însă este opţională. „Oamenii nu vor mai cumpăra RCA ieftin de la Euroins şi City Insurance, de exemplu, asigurători care au cele mai multe plângeri pentru neachitarea reparaţiilor, ci vor opta pentru unele companii care nu fac astfel de probleme, dar sunt şi mai scumpe. Oamenii nu vor să stea cu maşinile cu lunile în service”, au mai precizat sursele citate. 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările